Drumul spre Uniunea Europeană

 

                                                                                   de Gheorghe Pârja

Anul trecut s-au împlinit 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. S-a vorbit protocolar despre eveniment, uitându-se, din păcate, meritele incontestabile ale profesorului clujean, Vasile Pușcaș, la această împlinire. Că așa o numesc și eu, deoarece românii s-au constituit ca stat numai cu fața spre civilizația apuseană. Unora nu le place această variantă din istoria noastră, dar alta mai credibilă nu găsesc. Profesorul Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei Române, fost ministru al integrării europene, ne-a oferit spre lămurire cartea „Românii în Uniunea Europeană” (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2022), care conține răspunsuri la numeroase întrebări pe care și le-au pus românii de la aderare încoace.

Este o carte, cu abordare deschisă, pentru cunoașterea fără înflorituri a acestei perioade cu multe ezitări, dar cu un parcurs necesar pentru destinul nostru ca popor. Autorul ne vorbește ca unul care a trăit momente cruciale ale devenirii României, după 1989. Nu uit a sublinia că a avut o contribuție decisivă la redobândirea Clauzei Națiunii celei mai Favorizate, în raport cu Statele Unite ale Americii. A fost negociatorul-șef în discuțiile de aderare. Cine mai evaluează efortul intelectual, abilitatea de negociere pentru a pune de acord legislația noastră cu cea a Uniunii Europene? Au fost emoții, decepții, eșecuri, izbânzi, trăite de această personalitate a lumii noastre. De o discreție proverbială.

A fost o misiune greu de cântărit de către noi. Dar omul trudei, numai de el știute, a avut sentimentul împlinirii când, la 17 decembrie 2004, Consiliul Europei a anunțat încheierea negocierilor și semnarea Tratatului de Aderare, intrat în vigoare, după ratificarea lui de către parlamentele celorlalți membri, la 1 ianuarie 2007. După cum scria și profesorul Ion Taloș, „este ziua în care România și-a ocupat locul cuvenit în Uniunea Europeană, alături de cele mai avansate state de pe continent. Munca devotată, ardelenesc-tenace și eficientă (circa 20 de ore pe zi) desfășurată de Vasile Pușcaș, la vârsta celor mai frumoase împliniri ale oricărei personalități, se înscrie ca un moment crucial în istoria țării noastre.”

A fost o mișcare foarte înțeleaptă din partea României, iar diplomatul Vasile Pușcaș a spus atât: „Am făcut asta pentru poporul român!” Autorul cărții face o analiză aplicată a drumului parcurs de România până acum, cu avantajele argumentate, dar tot cu luciditate aruncă o privire aspră asupra neajunsurilor politicii românești de după aderare. Are și propuneri pentru reformarea Uniunii Europene și pentru consolidarea poziției noastre în acest Club. Sunt amintite scăderi ale politicii românești. Nimeni nu s-a ostenit să elaboreze o strategie post-aderare, pentru aplicarea angajamentelor cuprinse în Tratat. Aflăm că marele exod al românilor – aproximativ 25% din populația aptă de muncă – spre zonele mai dezvoltate ale Uniunii, putea fi serios diminuat dacă erau informate toate categoriile sociale despre conținutul procesului de integrare și despre consecințele lui.

Cu alte cuvinte, spune diplomatul, aderarea nu a fost urmată de integrare. Politicienii români s-au mulțumit cu beneficiile care veneau din acest statut. Dar fenomenul continuă! Se pare că una scrie în Tratat și alta este în realitate. Ce să mai credem? Printre cauzele eșecurilor noastre ar fi și faptul că a dispărut altoirea pe istorie, prin negarea trecutului, atât a trecutului familiei, cât și a națiunii. Și noi credem că toate teoriile acestea vin din Cartea de la Bruxelles! Mă întreb și eu: unde s-a rupt firul? Constatăm manipulări felurite, cea mai gravă este confuzia dintre suveranitatea națională și formarea uni­tă­ții politice europene.

Ca un observator atent al acestui fenomen, văd că multe rafale ideologice vin pe neașteptate și cu adresă și din partea Uniunii Europene. Diplomatul Vasile Pușcaș cere ca maneliștii politici autohtoni și europeni să fie grabnic înlocuiți, pentru a veni oameni capabili să explice drumul asumat prin Tratatul de Aderare. Este nevoie de negocieri permanente, care să ducă la armonizarea și apoi fuziunea intereselor tuturor. Așa se va vedea că integrarea nu exclude patriotismul, o piatră de încercare și cu folos politic pentru partide, apărute pe acest fond confuz. Ca unul născut și crescut într-o zonă cu puternice date identitare, mă uit cu prudență la tăvălugul noilor teorii care vin de la Centru.

Cartea ne sfătuiește să nu ne lăsăm intimidați de atitudinile anti-europene, deoarece singura soluție pentru supraviețuirea statelor europene este integrarea, dar să se discute permanent interesul european cu cel local. Și eu am fost atras de conceptul unitate în diversitate. Autorul crede că retragerea britanicilor din UE nu este în folosul lor. Dar mai speră că liderii actuali vor găsi pârghii refondatoare ale Uniunii Europene. Discuția despre viitorul Uniunii Europene este purtată de autor la un nivel exigent, cu soluții. Ne mai spune diplomatul Vasile Pușcaș că „a fi singur pe lume ar însemna autocondamnare la pierzanie.”

Cu alte cuvinte, pentru supraviețuirea statelor europene, soluția este integrarea. Profesorul Ion Taloș crede că acest volum de referință reprezintă contribuția românească la modul superior de a gândi viitorul Uniunii Europene. O carte de citit, pentru a ne lămuri vremurile pe care le trăim cu mințile noastre.