Să fim totuși cu luare aminte și să ne cunoaștem lungul nasului.
Faptul că unii dintre noi ne dezicem fără nicio urmă
de echivoc de atrocitățile comise de HAMAS, refuzând în același timp dublul
standard, optica strâmbă care vede doar crimele uneia dintre tabere și
falsificarea ideologică a realității, e doar un dram de bun simț care ne
deosebește de ipocrizia liberalilor mainstream și de fanatismul neoconilor și
extremiștilor evrei.
Riscăm însă să cădem și noi în aceeași ipocrizie
dacă gândim decontextualizat și ne simțim superiori în virtutea refuzului
nostru de a accepta și justifica orice crimă, indiferent de ce tabără este
comisă. Sigur, dacă ne comparăm cu ipocriții de mai sus ieșim bine, însă nu cu
cei de sub noi trebuie să ne comparăm, ci cu cei de deasupra noastră, cu cei
mai buni decât noi.
Mai exact, dacă unii dintre noi judecă cu aceeași
măsură, așa cum de altfel învață Scriptura, în timp ce ceilalți folosesc dubla
măsură, și noi și ei – mă refer la toți cei care emitem judecăți morale din
confortul unei locuințe ferite de război și din țări în care, de bune de rău,
drepturile elementare ne sunt respectate – judecăm din tastatură.
Dar poate că am judeca altfel dacă nu am comenta
războiul, imparțial, de la o distanță sigură, ci am fi noi înșine ținte ale
violențelor și abuzurilor pe care, de bine de rău, le tratăm măcar de la
distanță cu aceeași măsură. Poate că nu am mai fi la fel de imparțiali, pașnici
și kantieni dacă am trăi pe pielea noastră ce trăiesc cei care iau parte
efectiv la acest conflict.
Astfel, făcători de pace și fericiți în sens
evanghelic pot fi numiți doar cei care judecă la fel ca noi în ALTE
circumstanțe, în circumstanțe care nu facilitează deloc o astfel de judecată,
ci din contră, favorizează ura, setea de răzbunare și incapacitatea de a vedea
în celălalt altceva decât un dușman căruia trebuie să-i răsplătești după
principiul dinte pentru dinte, ochi pentru ochi, viață pentru viață, victimă
nevinovată pentru victimă nevinovată.
De aceea se și spune că “sfinții vor judeca lumea”
(1 Corinteni 6, 2) și cu ei trebuie să ne comparăm, nu cu niște triști care văd
doar victimele și nedreptățile pe care vor să le vadă, chiar și atunci când au
parte de confortul și pacea necesare pentru o judecată corectă și de bun simț.
E un minim de luciditate cu care suntem datori în aceste vremuri bezmetice.
De altfel, mai trebuie să conștientizăm și că
absența acestei lucidități duhovnicești cu privire la propria persoană e doar
primul pas pe panta alunecoasă ce sfârșește în mocirla standardelor duble –
etalate în mod obscen în presă și pe rețelele de socializare – și a
incapacității de a mai recunoaște că 2+2 fac 4 (în orice context).
Autor:
Alexandru Racu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu