ERAM...

Eram tânăr și frumos. Acum, doar frumos... Tânăr, de unde? Un avânt fertil, roditor, îmi ședea pe gene. Visam frumos, frumos.  Mă doream mare, dar nu-mi închipuiam cum este durerea de șale, de genunchi, de umeri, de inimă, de suflet, de prietenii care s-au dus, de părinții care s-au dus.

Paradisul mă aștepta pe-atunci. Așa-mi spunea că mă așteaptă. M-a tot așteptat până ce am uitat de el și el de mine.

Moartea s-a maturizat însă și țese de zor mătase neagră în care te-nvăluie gratuit. Toată viața ai luptat, ai muncit, dar nimeni nu ți-a dat nimic fără să plătești. Nici părinții nu te-au făcut degeba.

Numai moartea te ia gratis.

De când lumea și cerul, copii Domnului, Luna și Soarele se caută și nu se găsesc. Mai târziu, mult mai târziu, la fel, Orfeu o caută pe Euridice și nimeni nu-l ajută.

Și Adam cu Eva lui l-a supărat pe Domnul.

Și ce tineri erau și ei, la început!

Cum, cine? Soarele, Luna, Euridice, Orfeu, numai că cei patru n-au moarte. Pentru ei nu există moarte.

Sărutăm obrajii vremurilor – trecute și ele, dar și mâinile timpului care ne pune-n brațele morții.

De ce, ar spune copii Domnului; Soarele, Luna, Euridice și Orfeu, cu semnul mirării în rugăciune?

-De-aia, bă, ne spune Domnul pământului și al Cerului care se tot îndepărtează de noi!

Pentru că nu sunteți cuminți.

 

Puiu RĂDUCAN

B. Olănești