de Gheorghe Pârja
Despre învățământ se rostesc opinii din partea
multor părelnici, care se pronunță despre acest domeniu fundamental al
societății, așa, să se afle în vorbă. Părerile răzlețe sunt dăunătoare. Eu,
care am fost polenizat cu învățături pedagogice, nu-mi permit să dau sfaturi de
direcție, deoarece lumea în care trăim s-a schimbat cu mare viteză, iar viața
catedrei trebuie să țină pasul cu ea. Ușor de scris, greu de făcut. Când mă
refer la învățământ, îmi iau aliați pricepuți. De data asta, am bătut la
porțile Academiei Române. Domnul președinte mi-a pus în brațe un documentar, pe
care pot să-l folosesc la nevoie. Și nevoia a sosit.
Am desprins din text idei generoase, care ar putea
primeni sistemul. Din păcate, factorul politic, care ar putea îndrepta
lucrurile, nu prea ține seama de sugestiile academice. Eu amintesc câteva
dintre ele. Se invocă din trecutul învățământului românesc regulile precise,
prin care societatea educațională funcționa încă de pe vremea lui Spiru Haret.
Și nu ar fi trebuit complet abandonate. În primul rând, rolul familiei, cu
faimoșii șapte ani de acasă. Apoi școlarizarea tuturor copiilor de vârstă
școlară. S-a ajuns la libertăți cu surprize din partea alumnilor. S-a ajuns la
ideea să se facă educație din convingere, totul să se întâmple din voința
copilului.
Nu se poate face școală fără anumite condiționări!
Întrebați psihologii valoroși și veți afla răspunsuri adecvate. Se vehiculează
în public un procent care mă înspăimântă, cu privire la analfabeții funcțional.
Toată lumea, de la președinte la ministru, până la inspectori și cadre
didactice, cunoaște situația. Dar se crede că totul se va rezolva de la sine.
Nu putem trece cu vederea nici violența din școli. Vom continua să avem copii
fără preocupări care să le înalțe sufletul, un alt aspect extrem de important.
Ni se spune mereu că generația asta este generația digitală și nu mai este ca
odinioară, să știe versuri pe de rost. Dar documentul academic spune că tinerii
trebuie să știe versuri pe de rost și să caute versuri pe calculator.
Memoria e o funcție și o parte a răului din educația
actuală este faptul că s-a renunțat la memorie. Sperăm să se revină la o
atitudine mai binevoitoare față de ținerea de minte. Că un popor fără memorie,
adică fără istorie, riscă să dispară. Oare asta se vrea să se întâmple cu
popoarele comode și prea ascultătoare? Apoi povestea scrisului de mână. Se
caută să se renunțe definitiv la scrisul de mână. În Suedia s-a renunțat
complet. S-a constatat că elevii termină o școală și nu mai știu să-și scrie
numele. Dar Suedia a revenit și are în școli lecții de caligrafie, pentru ca
elevii să învețe literele și scrisul. Memoria nu este numai vizuală, ori
auditivă, ci există și o memorie a gestului.
Documentul academic, semnat de președinte, nu
pledează pentru abandonarea modernității, a digitalizării, a internetului,
Doamne păzește! Dar pledează pentru păstrarea într-un loc anume a unor tradiții
care ne sunt de folos. Și câtă vreme vom veghea asupra acestui lucru nu vom
lăsa să decidă aparatele pentru noi. Dacă se va întâmpla astfel, atunci ne
apropiem de sfârșitul civilizației. Domnul președinte al Academiei Române spune
că instituția pe care o conduce încearcă să se gândească și la viitor, fără ură
și părtinire, fără patimă, dar cu grijă. Și cei care sunt performanți în lucrul
cu calculatorul pot învăța despre trecut. Domnul președinte, istoricul
Ioan-Aurel Pop, conferențiază la mai multe universități europene. Și constată
cu perplexitate că tinerii nu cunosc aproape nimic din istoria continentului.
Spune domnul președinte: “Eu știu că unii din cei de la Bruxelles cred că dacă
vor diminua națiunile, le vor distruge și vor face un popor european, cu
cetățenie pur europeană, toate relele vor dispărea. Dar nu cred că se va
întâmpla acest lucru. Eu văd o Europă bună, acea Europă care va înțelege rolul
națiunilor și va crea raporturi amiabile între națiuni. O Europă într-un fel de
concert al națiunilor. Asta înseamnă o educație foarte bună, nu dispreț pentru
națiuni. Pledoaria mea e pentru o educație serioasă, sănătoasă, cu memorare, cu
repetiție. Nu există om care s-a îmbolnăvit din învățătură. Există oameni care
se îmbolnăvesc din ignoranță și prostie.”
Aflu că, mai nou, Academia Română colaborează cu
Ministerul Educației și își oferă, atunci când este nevoie, expertiza ei,
cunoștințele ei, erudiția ei. O privire mai atentă a ministerului spre spiritul
academic poate fi de mare folos pentru tineri. Și nu numai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu