Eram copil când am ajuns pe frumusețea acestor meleaguri. Fiind sărac, trebuia să-mi câștig existența muncind, astfel că, mama, mă trimitea, cu săptămâna, la plantat de puieți de brad sau la curățarea terenului de pe care se exploata (rațional) lemnul de către întreprinderea forestieră în zona Poienii Botizii. Lunea, îmi punea mama, în desagi, toate cele necesare gurii pentru o săptămână, iar eu veneam sâmbătă seara acasă cu desagii plini de pâine neagră, o pâine costând între 3 și 5 lei. La acea vreme pe Valea Poienii Botizii erau doua cabane în care dormeam împreună cu muncitorii. Azi aceste locuri sunt pustii. Despre trăirile mele de atunci am scris pe larg în prima mea carte - "Am fost odată pe pământ".
Azi, fiind din nou la Poiana Botizii, după aproape 55 de ani, mi-am amintit, printre altele, de două legende ale satului: Ion Baiu Satului și Mărie Cur de Fier. Cei mai bătrâni ne speriau cu aceste personaje misterioase cu scopul de a fi cuminți în toate privințele, că, dacă umblăm seara de-a lela prin sat și s-ar nimeri să ne întâlnim cu Ion, acesta s-ar putea să ne atace și să ne bată sau să ne taie cu cuțitul, iar dacă umblăm pe la fete s-ar putea să o... cunoaștem pe Mărie, care este... aprigă în dragoste și că, ar trebui să ne ferim de ea.
Acum sunt convins că lucrurile nu au stat chiar așa, deși ceva adevăr era, dar, cum se spune că - "Frica păzește pepenii ", asemenea amenințări au avut efectul scontat.
Ce vremi minunate!
După atâția zeci de ani, azi 29 iunie 2024, am revenit în acest colț de la capătul lumii, la invitația Primăriei Băiuț și a preotului paroh Daniel Dascalu , pentru a-mi prezenta sătenilor cartea: "Nicolae Pitiș a lu Ion a lu Iacob - Tezaur Uman Viu", deoarece badea Niculai și-a petrecut o bună parte a vieții pe aceste meleaguri, aspecte descrise, pe larg, în carte.
Prezentarea cărții a reprezentat un moment aparte din cadrul un proiect, aflat la a treia editie, susținut de către un om al locului - Gheorghe Pașca, proiect ce se numește "Târgul Țarinii".
Le mulțumesc celor care m-au onorat cu invitația. Au vorbit, atât de frumos, despre carte și autor părintele paroh și fosta învățătoarea a satului Zamfira Ilies, care, cuprinsă de emoție, i-au dat lacrimile, mai ales că, dumneaei, îi lipsește doar o singură carte, dintre cele câte am editat, fiind o cititoare cum rar întâlnești.
Am ajuns, mult prea devreme la locul desfășurării sărbătorii, chiar pentru a avea timp de a revedea locurile pe unde am copilărit odată. Revăzându-le, am redevenit copil, însă, într-o altă dimensiune. Cine eram eu de fapt, acum? Eram un copil străin.
Mă simțeam stingher pe scenă. Îmi era frică că cineva mă va cunoaște de când eram copil, și că mă va trimite din nou la cabană...
Poiana Botizii are locuri minunate unde își duc veacul o mâna de oameni care încearcă din răsputeri să mai păstreze ceva din satul de-altădată. Câteva vaci, câteva oi, ceva animale de curte, însă amprenta vremii își spune cuvântul. Ceva dăinuie însă, de sute de ani: simplitatea și bunătatea oamenilor. Și, mai este ceva care nu a îmbătrânit: Izbucul cu apă minerală, căreia sătenii îi zic borcut.
Această binecuvântare a Bunului Dumnezeu va dăinui peste veacuri în folosul comunității dacă, nu cumva, se va găsi un... investitor care să se apuce să capteze apă pentru a o îmbutelia. Așa cum s-a întâmplat și la Stoiceni, când cineva a vrut să facă bani din darul lui Dumnezeu, încercând să capteze apă, ca, mai apoi, izvorul să dispară, tot așa s-ar putea întâmpla și aici. Atenție mare, dragă clasă politică, ca să nu vă zic altcumva. Nu vă jucați cu binecuvântările lui Dumnezeu, că s-ar putea să vă sece... izvorul.
Sigur, ar fi multe de spus, dar pentru a afla ceea ce nu am putut spune, veniți la Poiana Botizii, veniți în Țara Lăpușului. E, încă , curată și cu izvoare sufletești nesecate și dătătoare de viață frumoasă.
Și, vă mai îndemn ceva: citiți cartea cu badea Niculai, este UNICĂ.
Iacob ONIGA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu