Noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor este domnul Varujan Vosganian, membru al filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de voturi exprimate”, a anunţat Uniunea, într-o postare pe pagina de Facebook.
Alegerea lui Varujan Vosganian survine vacantării
acestui post, după decesul, în 23 martie, a fostului preşedinte al Uniunii,
criticul literar Nicolae Manolescu. „Cred că scriitorul român trebuie să se
reîntoarcă în cetate, mai ales în momente tulburi ca acestea”.
Vosganian
afirmă că scriitorul român trebuie să se reîntoarcă în cetate şi pledează
pentru o mai mare vizibilitate a uniunii în reţeaua culturală europeană.
„Gândurile cu care îmi încep mandatul au fost prefigurate în programul pe care
l-am prezentat în debutul candidaturii mele, care avea ca punct central
reaşezarea rolului scriitorului în societatea românească. Scriitorii sunt
printre cei care au construit, practic, România modernă în secolul al XIX-lea,
care au făcut şcoli naţionale în perioada interbelică şi care au ţinut piept
spaţiului concentraţionar în perioada comunistă. Iar în anii '90 foarte mulţi
scriitori s-au implicat în spaţiul politic şi civic, fără să reuşească să
transforme tranziţia într-un proces esenţialmente cultural. Cred că scriitorul
român trebuie să se reîntoarcă în cetate, mai ales în momente tulburi ca
acestea”, a declarat Vosganian pentru Agerpres.
El a subliniat că este necesar să fie adoptată o
strategie culturală a României. „Avem strategie energetică, avem strategie de
apărare, strategie de IT, strategie de transporturi, dar nu avem o strategie
culturală, pe care eu o socotesc prioritară în România de azi, în care
polemicile legate de identitatea naţională şi locul nostru în Europa sunt atât
de aprinse”, a spus preşedintele Uniunii Scriitorilor.
Un alt punct din programul noului preşedinte al
Uniunii Scriitorilor se referă la necesitatea accesului tinerilor în
organizaţie. „Am propus câteva modalităţi, inclusiv procedurale, care să
lărgească accesul tinerilor, care trebuie să înţeleagă că Uniunea Scriitorilor
nu e o organizaţie stalinistă. Ea a fost creată în 1908 şi ridicată la rangul de
utilitate publică în 1912. Şi mai toţi marii scriitori au făcut parte din ea,
iar cel mai faimos a fost, probabil, Liviu Rebreanu în perioada interbelică”, a
punctat Vosganian.
Vizibilitatea şi relaţiile externe ale Uniunii
Scriitorilor reprezintă o altă preocupare a noului preşedinte al Uniunii
Scriitorilor. „Uniunea Scriitorilor este una din cele mai numeroase şi mai
tradiţionale organizaţii de profil de pe continentul european şi ea trebuie să
joace un rol important în reţeaua culturală şi foarte important în modul în
care literatura europeană interacţionează cu Uniunea Europeană, în sensul
elaborării unei legislaţii care să protejeze drepturile de proprietate
intelectuală”, a spus preşedintele Uniunii Scriitorilor.
Varujan Vosganian a mai anunţat că Uniunea a
înfiinţat o filială pentru membrii de onoare ai Uniunii Scriitorilor din care
vor face parte „traducătorii din alte limbi, editorii sau cei care scriu despre
literatura română, promotorii literaturii române în străinătate”, pe care
Uniunea doreşte „să îi ţină aproape şi să-i respecte pentru ce fac pentru
cultura română”. „Un punct foarte important este legat de reducerea acestui
deficit cultural, care face ca în România piaţa cărţilor de import să ocupe
peste 90% din totalul cărţilor. Iar relaţia dintre importul şi exportul de
literatură este flagrant în dezavantajul literaturii române, care, practic,
prin ICR şi Ministerul Culturii, are o promovare extrem de redusă şi cu fonduri
ridicole în străinătate”, a mai spus Varujan Vosganian.
Sursa:
DIGI 24
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu