Dacă
prin „servicii secrete” vom continua să înțelegem acele structuri absconse pentru
cei mulți, al căror obiect de activitate constă atât în colectarea
informațiilor despre planurile sau intențiile dușmănoase ale unor entități
(stat, armată, organizație, persoană) la adresa propriului stat, popor și
conducător, cât și dejucarea acestor tainice pregătiri și manevre prin
răspândirea de știri distorsionate în mod intenționat și inteligent (desigur,
întru derutarea adversarului), atunci da, din totdeauna au existat în istorie
astfel de organisme, la dispoziția cârmuitorilor politici și a marilor
comandanți de oști, atribuțiile acestora depășindu-le în timp și spațiu pe cele
ale gărzilor.
De pildă,
ne înștiințează profesorul D. Tudor în opusculul Hannibal (Editura Științifică, București, 1966), marele general
cartaginez „dispunea de un excelent serviciu de informații, care-l preceda la
mari depărtări în timpul campaniilor militare”.
Lesne de
priceput că, poate nu la același nivel, romanii își aveau serviciul lor de
informații și că, taman ca-n zilele noastre, pretorienii îi mătrășeau pe
împărații degenerați (alde Caligula sau Nero) cu acordul acestuia. Altminteri,
adică dacă respectivul serviciu era împotrivă, l-ar fi informat din timp pe
împărat, iar acesta n-ar fi ezitat să-i execute pe capii complotului, ba chiar
să schimbe întreaga gardă pretoriană.
Evul
Mediu, caracterizat prin mulțimea uneltirilor, reglărilor de conturi (în principal
cu pumnalul și otrava) și a societăților secrete (Ordinul Templierilor, Ordinul
cavalerilor de Malta/ioaniți, Ordinul iezuiților, Francmasoneria/Masoneria
ș.a.m.d.), în chip firesc a dus la dezvoltarea serviciilor secrete ale țărilor
și provinciilor cu aspirații autonomiste, dar care n-au reușit întotdeauna să
pareze loviturile și asasinatele puse la cale de atotputernicii la vedere sau
din umbră ai acelor tenebroase timpuri. Dovadă, pe teritoriile provinciilor
românești medievale (și nu numai), sunt nenumăratele trădări ale
grupurilor/partidelor boierești, precum și mulțimea domnitorilor pilduitori,
care au pierit în acerbele lupte pentru dobândirea și păstrarea puterii
supreme, implicit pentru înfăptuirea unor înalte scopuri istorice: Vlad Țepeș,
Radu de la Afumați, Petru Rareș, Ion Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul,
Constantin Brâncoveanu și mulți alții.
Vremurile
moderne au perfecționat serviciile secrete, inclusiv prin apariția departamentelor
de contrainformații/contraspionaj și de informații externe, chiar la nivel de
ambasade, toate aceste structuri și încrengături (CIA la americani, MI6 la
britanici, Mossad la israelieni, BND la germani, DGSE la francezi, MSS la
chinezi, RAW la indieni, ISI la pakistanezi, SIE la români, FSB la ruși, care
continuă fioroasa tradiție a Ohranei țariste și – mai ales – a KGB-ului
sovietic), toate aceste structuri, deci, având un rol decisiv fie prin
stabilirea unor aparente relații democratice în cadrul alianțelor și/sau
blocurilor economico-militare, gen Uniune Europeană (UE) și NATO (de fapt,
relațiile sunt de dictat din partea celor puternici și de subordonare fără
crâcnire din partea celor slabi), fie prin premeditata înveninare a relațiilor
dintre anumite state, îndeosbi prin corupție și lichidarea adversarilor
incomozi, până la destabilizarea politică și fragilizarea economică a
rebelilor, ba chiar până la declanșarea conflictelor militare.
Că, de,
producătorii de armament din țările dezvoltate (Statele Unite, Europa
occidentală), împreună cu sforarii marilor trusturi farmaceutice de pe aceleași
meleaguri, taie și spânzură pe întreaga planetă, motiv pentru care, de la
încheierea celui de-al doilea război mondial (pe care tot unii ca ăștia l-au
declanșat), n-a existat măcar o zi fără vreun conflict militar undeva în
lume...
Revenind
la serviciile noastre secrete în epoca modernă, trebuie precizat jenantul fapt
că, direct sau indirect (a se citi „prin neparticipare efectivă, dar cu
trădătorul lor acord”), li s-a făcut felul la trei cârmuitori, care – culmea! –
s-au ocupat îndeaproape și cu generozitate de înzestrarea și propășirea acestora:
Alexandru Ioan Cuza, mareșalul Ion Antonescu, Nicolae Ceaușescu. Ultimul, cel,
puțin, a supraviețuit cu chiu cu vai după descalificanta trădare în anii ’70
a generalului Ion Mihai Pacepa, adjunctul șefului
Departamentului de Informații Externe (DIE) de-atunci, dar va fi detronat și
împușcat după esențiala trădare din decembrie 1989 a lui Iulian Vlad
(ipochimenul și-a recunoscut fapta), cel din urmă șef al criminalului jeg numit
Securitate.
Astfel
stând lucrurile cu trădările (un subiect care merită aprofundat) și cu
nedemnele servicii secrete de la noi, ce să ne mai mire că cele peste trei
decenii de postdecembrism, perioada de ruină a țării (toate minele închise, mii
de întreprinderi dezafectate și vândute la preț de fier vechi, întreaga flotă
maritimă și fluvială mătrășită, pădurile măcelărite, terenul arabil înstrăinat,
cercetarea făcută praf, sănătatea și educația așijderea, milioane de români
expatriați), însă extrem de benefică pentru ciocoii „descurcăreți” (politruci
ticăloșiți, magistrați nevrednici, polițiști ultracorupți, generali de râsul
curcilor) și pentru rețelele mafiote
(partide, clanuri, dinastii, instituții, asociații, consilii, uniuni), ce să ne
mire, deci, că necușerul general sereist Florian Coldea a furat și păpat imense
sume de bani, ba chiar a demarat și derulat abjecte jocuri politice, care au
dus până departe în lume duhoarea trădărilor lui de neam și țară, acea țară
căreia i-a jurat credință, care l-a plătit regește pe vremea când era tartorul
SRI-ului și care continuă să-i dea o nemeritată pensie de general cu patru
stele!?...
Primind
undă verde de la sforarii internaționali, îndeosebi de la atotputernicele servicii
anglo-americane, degeaba se mai fac acuma niscaiva valuri în presă despre
oribilele potlogării și combinații ale fostului mare mahăr. De altminteri, la
fel ca prostia și necinstea, trădarea este văzută și tratată ca o virtute de
haramurile postdecembriste cu puteri decizionale și de stăpânii lor.
Tocmai
de aceea, majoritatea europarlamentarilor români (avem 33 de aflători în
treabă) trădează pe rupte interesele României, fără ca vreodată alde ăștia să
fi fost sancționați pentru această gravă abatere. Dimpotrivă, la alegerile
dubioase din 9 iunie, mulți dintre acești găunoși păgubitori s-au aflat pe
locuri eligibile, așa că – pentru încă cinci ani – au fost retrimiși în
făcătura europeană de inconștientul vot al românilor, mințiți și furați cu
legea-n mână.
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
30 iunie 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu