O carte dăruită semenilor de pretutindeni!

Am bucuria și onoarea în același timp să vă semnalez apariția în peisajul literar maramureșean a unui volum de poezie de excepție – Gheorghe Pop „Mesager Luminii Logosului Întemeietor”, editura „Maestro Tip” Fersig, cu o prefață semnată de prof. Valentin Lupea. Volumul este dedicat de autor „...copiilor mei: Natalia, preot Tomel cu soția, prof. Dorina, Ioana cu soțul Dan, nepoților mei Alexandru, Andrei, Tomina și tuturor iubitorilor de poezie și de frumos”.

Am fi tentați, după lecturarea volumului, să credem că este „cântecul de lebădă” al poetului Gheorghe Pop, că este cartea „testament” pentru familie și copiii dumnealui iar prin poeziile expuse între cele două coperți, să le explice rostul vieții și modul cum trebuie să se poarte între cele două borne (porți) ale vieții: nașterea și moartea. Nimic mai fals! Prin volumul „Mesager Luminii Logosului Întemeietor” Gheorghe Pop își etalează puterea creatoare, își desăvârșește și definește pregnant demersul liric printr-o poezie religioasă reflexivă, dusă la cote înalte și interpretări meditative dintre cele mai surprinzătoare, dar mereu corecte, fiindcă autorul se bazează de fiecare dată pe ”Cartea Cărților”, Sfânta scriptură, adică pe cuvântul lui Dumnezeu.

La fel ca-n precedentele volume ”Învins de iubire”, „Peregrin spre...Dincolo”, „Neodihna Gândului” Gheorghe Pop meditează la trecerea timpului, pune întrebări și caută răspunsuri la rostul și sensul trecerii omului pe pământ. Se împacă cu sine, cu cei din jur acum la bătrânețe, fiindcă a găsit sensul vieții în Hristos din tinerețe și a îmbrăcat haina preoției (familia i-a fost un reazem) iar unele poezii sunt adevărate „spovedanii” ce măresc valoarea intrinsecă prin sinceritatea absolută și dialogul divin.

Aceste confesiuni ale poetului seinean te fac să citești poeziile cu reverență, în șoaptă, cu respectul cuvenit dat de ideea poetică. Poetul „vorbește” simplu, firesc, cu drag cu cititorii lui: „Semeni ai mei de pretutindeni,/ vă prețuiesc pe toți la fel și vă iubesc/ precum pe mine însumi/ înainte de a ne fi cunoscut,/ iar când mi-a fost dat să vă întâlnesc/ dezorientați și făr-un ideal și rost/ m-am simțit îndatorat să v-amintesc/ de CEL – CE –ESTE (de ochii noștri) Nevăzut/ însă deopotrivă prezent și viu în toate” („Semenilor de pretutindeni”).

Poetul-teolog Gheorghe Pop știe să iubească și să diferențieze iubirea divină de cea carnală și gândul ne duce automat la cele două planuri, cosmic și terestru, cu imagini eminesciene: „draga mea dragă/ din marea depărtare/ vino, vino degrabă/ să te cuprind în brațe/ de cu seară până dimineața/ chipul să-ți privesc/ de drag să mă topesc// draga mea dragă/ de dincolo de zare/ vino, vino fără amânare/ că de al tău dor/ și atâta așteptare/ sufletu-mi arde/ precum în noapte o lumânare/ și mă topesc și mor”. („De dincolo de zare”).

Poetul Gheorghe Pop este preocupat de frumos, își găsește „insula” de liniște și pace, propriul Eden, în și  prin poezie. Eul liric este prezent în multe din poemele sale. Muzicală, concentrată, filosofică, plină de metafore și înțelesuri, poezia lui este și un mod existențial. O altă iubire de-a lui. De altfel aseamănă (compară) iubirea ideală cu o poezie reușită: „așa a fost și va rămâne/ iubirea noastră sfântă/ o simplă amintire/ precum Susana, tu mi-ai spus/ la prima noastră întâlnire/ într-un amurg de primăvară/ la marginea Dumbrăvii din Sibiu.// ...de atunci, nici în vis nu mi-a fost dat/ din întâmplare să te întâlnesc vreodată/ și nici nu știu sigur dacă ețti/ în Cer sau pe acest Pământ/ atâta știu că-n suflet te-am purtat/ Dorința ne-mplinită pe vecie/ Susana mea, copilă venerată,/ frumoasă precum o poezie/ ce n-o voi scrie niciodată.” („Frumoasă precum o poezie”).

Cel care povestește cu Timpul, pe care-l personifică: „Dăruiește-mi, O, Timpule/ Clipa subtilă din tine/ în care să simt, să văd cum mă inundă/ Neapropiata Lumină divină” se prezintă în poezia „Autoportret”: „sunt un smerit preot-poet/ contemplativ, sfios, visător/ și ontic ador tot ce-i/ Bine – Adevăr – Sfânt și Frumos/ Veșniciei i-am răpit o clipă/ în care precum într-o oglindă/ privind, mi-am recunoscut/ sinele propriului meu chip/ pe care îl eludasem de mult/ încât nu mai știam cu adevărat/ de unde vin pe drumul cu sens unic neabătut/ și de Cine anume mi-a fost dat/ să fiu astfel, ceea ce indubitabil sunt/ o Scânteie miraculos aprinsă/ de un Dor ființial nemărginit/ izvorând din misterul etern/ al inefabilului Absolut”. Și deși pare că se cunoaște bine, Gheorghe Pop încearcă să se regăsească, să-și găsească liniștea și echilibrul: „adeseori întru al vieții tumult/ mă caut să mă regăsesc/ pe mine Însumi/ cel de din lăuntru-mi necunoscut/ întrucât nu știu în ce măsură-mi percep/ chemarea și rostul ce-l am/ în acest Multivers fabulos/ strigătul dintru Adâncu-mi ființial/ străbate până dincolo de/ nemărginirile Tărâmului existențial/ de unde aștept cu înfrigurare un răspuns clar/ care să-mi adeverească convingerea/ de-a nu fi făcut umbră pământului în zadar.” („Strigătul din adâncul ființial”).

Am citit undeva că femeia a fost zămislită din coastă, nu din picior ca să nu fie călcată, nu din cap ca să nu fie superioară, ci dintr-o parte ca să fie egală; de sub mână ca să fie protejată și de lângă inimă ca să fie iubită. Această percepție biblică o întâlnim și la Gheorghe Pop: „...te venerez, Femeie-Mamă, Născătoarea Vieții/ icoană sfântă sublimă/ făclie ce arzi și luminezi/ cu nesfârșită iubire și jertfă de sine/ de-ar fi vreodată să sfârșească/ Cerul și Pământul, nicicând eu nu/ voi înceta cu evlavie și recunoștință/ să îți mulțumesc iubită Mamă, Ție/ ca prin Tine am descins în Lumină/ trimis de CEL – CE – ESTE dincolo de stele/ cu sentimentul și conștiința-mi mereu trează/ că Tu ești un miracol de sorginte divină” („Femeie”).

Așa cum am spus la început, vorbim de o poezie adevărată, aforistică, evocatoare, înălțătoare, pentru care-l felicit din toată inima pe poet. N-am vorbit despre alte teme abordate cum ar fi natura („E toamnă din nou”, „Nostalgia paradisului pierdut”, „Primăvara-i semnul biruinței”), copilăria, dragostea de neam și glie, familia, dumnezeirea fiindcă „Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ; Dumnezeu e în inima noastră”.

Iată ce a afirmat Valentin Lupea despre volumul „Mesager Luminii Logosului Întemeietor”: „În cartea domnului Gheorghe Pop, nimic nu este la voia întâmplării. Apare aici,  atât Omul-etern incurabil și visător care are-n suflet Credința sfântă și care migrează în Cosmos, printre stele, iubind frumosul și frumusețea iubirii, dar și singurătatea acestuia în implacabilul timp, descoperind Nimicul cel Mare, sau frumusețea Poeziei, mai presus și dincolo de orice înțeles, și așa mai departe, paleta percepției și cunoașterii eului poetic și-a experiențelor lui existențiale lărgindu-se asemenea unui vis ce nu se mai sfârșește, atrasă fiind de veșnicul Necunoscut al răsăritului fără de apus, toate acestea și multe altele, într-un timp contemporan cu sine însuși, cu sinele eului poetic”. Felicitări!

 

Gelu DRAGOȘ, UZPR