duminică, 30 iunie 2024

Euro 2024. Nici trăsnetele și fulgerele nu au putut opri Germania!

Se vede și de pe Lună că Germania arată altfel față de cum s-a prezentat la precedentele ediții ale turneelor finale, acolo unde s-a făcut de râs după ce în 2018 și 2020 n-a ieșit din grupele CM, iar la EURO 2020 a plecat acasă după optimi.

Acum e altceva. Postura de țară organizatoare a turneului i-a adus automat responsabilitatea și „obligația” de-a ajunge în fazele superioare și, de ce nu, să câștige competiția.

Julian Nagelsmann, 36 de ani, devenit cel mai tânăr antrenor prezent în faza  meciurilor eliminatorii ale unui turneu final, și-a condus echipa spre o nouă victorie, 2-0, cu Danemarca, după un joc în care Germania a jucat ca la carte.

Nemții au pornit năvalnic peste apărarea daneză, dornici să marcheze cât mai repede, au și făcut-o dar golul a fost anulat, au șutat de la distanță, au executat cornere, l-au făcut mare pe bravul portar Schmeichel.

Iureșul germanilor a fost stăvilit de natură, fulgere, trăsnete, ploaie torențială și grindină s-au prăvălit peste stadion, arbitrul fiind nevoit să oprească meciul în minutul 35, care s-a reluat după o pauză de vestiar de 25 de minute.

Golul a venit destul de târziu, minutul 51, și din penalty, după un henț în careu văzut de VAR, transformat de Havertz. Desprinderea s-a făcut prin acțiunea de manual a tânărului Musiala finalizată superb, care intră în istorie fiind cel mai tânăr, 21 de ani, marcator din fazele eliminatorii ale CE.

Și dacă tot vorbim despre recorduri, să menționăm că Neuer a devenit jucătorul german cu cele mai multe apariţii, 19, la Euro, depăşindu-l pe Bastian Schweinsteiger.

Da, Germania merge ceas, a ajuns în sferturile de finală unde va avea de trecut un examen greu dacă va da peste Spania, previzibila câștigătoare a disputei din optimi cu Georgia.

 

Grigore CIASCAI 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu