În ultima perioadă la nivelul județului Maramureș s-au înregistrat precipitații abundente, averse torențiale, grindină și instabilitate atmosferică accentuată, care au condus la creșterea debitelor și nivelurilor cursurilor de apă din județ, respectiv la formarea de torenți pe versanți, informează Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU).
S-au depășit pragurile de precipitații la stațiile
hidrometrice Vadu Izei, Baia Sprie, Sighetu Marmației, Bistra, Baia Borșa,
Săcel, Bușag, Mireșu Mare și Răzoare. Echipaje ale pompierilor militari au intervenit pentru
degajarea unor elemente desprinse de rafalele de vânt, de pe acoperișurile unor
imobile, în două locații din municipiul Baia Mare. De asemenea, s-a intervenit
pentru degajarea crengilor de copaci prăbușite de vânt. S-au asigurat măsurile
de prevenire pentru protecția și stingerea incendiilor în două locații de pe
raza municipiului Baia Mare.
Un alt echipaj de pompieri, împreună cu un echipaj
de la societatea Electrica au intervenit pentru degajarea unui arbore prăbușit
pe rețelele de alimentare cu energie electrică în localitatea Satulung. S-a
acționat și pentru evacuarea apelor dintr-o gospodărie afectată de scurgerile
de pe versanți.
În orașul Șomcuta Mare torenții de apă formați în
urma precipitațiilor torențiale au inundat patru gospodării. Pompierii militari
au evacuat cu pompele din dotare apa din gospodăriile inundate, din patru
subsoluri și două curți.
Echipaje ale societății Electrica s-au deplasat în
toate zonele afectate din județ pentru remedierea defecțiunilor și alimentarea
cu energie electrică a localităților afectate de fenomenele hidrometeorologice
periculoase. Și la această oră echipele de intervenție ale societății Electrica
sunt în teren și lucrează pentru alimentarea cu energie electrică a
consumatorilor.
Precipitațiile abundente au contribuit la formarea
de scurgeri de pe versanți care au transportat aluviuni, material lemnos,
crengi, vegetație și au afectat, conform rapoartelor operative primite până în
prezent patru gospodării și patru anexe în localitatea Săliștea de Sus și alte
patru anexe gospodărești și beciuri în orașul Borșa.
Debitele și nivelurile crescute ale unor cursuri de
apă necadastrate nu au putut fi preluate de rețelele de canalizare, iar apa s-a revărsat și a avariat două punți
pietonale. Au fost afectate de inundații 31,2 km de străzi, 0,80 km de drumuri
forestiere și agricole, dar și 0,40 hectare de teren arabil.
Serviciile voluntare pentru situații de urgență au
acționat pentru eliminarea efectelor negative produse de fenomenele
hidrometeorologice periculoase la nivelul unităților administrativ-teritoriale.
La Vadu Izei s-a intervenit pentru degajarea unui arbore prăbușit de rafalele
de vânt în zona podului peste râul Iza.
Prefectul Rudolf Stauder, președintele CJSU
Maramureș, a precizat că după primirea rapoartelor operative din teritoriu, vor
fi constituite comisii mixte care se vor deplasa în teren și vor proceda la
evaluarea pagubelor produse, în ultima perioadă, de fenomenele
hidrometeorologice periculoase în județ. Situația centralizată a pagubelor va
fi transmisă la ministerele de resort.
Comitetul
Județean pentru Situații de Urgență Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu