sâmbătă, 29 iunie 2024

Ziua Porților Deschise la Penitenciarul din Baia Mare

În 3 iulie, Penitenciarul Baia Mare organizează Ziua Porţilor Deschise, cu prilejul sărbătoririi anuale a Zilei poliţiştilor de penitenciare. Cu această ocazie, Penitenciarul Baia Mare invită reprezentanţii societăţi civile să viziteze unitatea, în scopul cunoaşterii realităţii obiective a mediului de detenție.

Scopul acestei acţiuni este de a prezenta penitenciarul şi activităţile desfăşurate zilnic de către personalul unităţii, precum şi activităţile şi programele în care sunt implicate persoanele private de libertate, în vederea pregătirii pentru reintegrarea în societate, dar şi rolul pe care îl are instituţia în plan social. Participanţii la eveniment trebuie să aibă asupra lor un act de identitate. Minorii vor fi însoţiţi şi vor avea asupra lor certificatele de naştere. Accesul în locul de deţinere presupune ca persoanele vizitatoare să se supună controlului antiterorist.

Se recomandă păstrarea obiectelor interzise în penitenciar (telefoane mobile şi componente sau accesorii ale acestora, obiecte ascuţite sau contondente, băuturi alcoolice, precum şi alte obiecte sau substanţe interzise) în autoturismele personale; în situaţie contrară acestea vor fi depuse în spaţii special amenajate, la intrarea în locul de deţinere, pe toată durata vizitei.

Nu pot vizita penitenciarul persoanele care au interdicţie de acces în Penitenciarul Baia Mare.

GDL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu