De puțin timp la Baia Mare, mai exact în 10 octombrie, a avut loc un eveniment de excepție în municipiul prin care trece „Râul Domnițelor”, motiv pentru care am descins la Teatrul Municipal Baia Mare, alături de fratele meu (coleg de liceu cu protagonistul) și soțiile noastre, să vizionăm, în premieră filmul documentar ”Sculptorul Ioan Marchiș”, de Horia Muntenus, durata: 100 minute, ilustrația muzicală Grupul folcloric „Iza”, producția SINAPSA Film, 2024.
Lume bună s-a strâns cu o oră și jumătate înainte de
ora anunțată în foaierul Teatrului municipal, în prezența sculptorului,
pictorului, graficianului, artistului Ioan Marchiș și al familiei dumisale.
N-am să dau nume ca să nu neîndreptățesc pe cineva, dar totuși un nume merită
amintit, poetul național Ion Mureșan venit de la Cluj Napoca.
Am avut privilegiul (și onoarea) să stau în sală
lângă regizorul Horia Muntenus. Am stat mai atent ca niciodată, nu neapărat din
respect pentru autorul filmului ci, pur și simplu pentru că mi-a captat toată
atenția, m-a fascinat filmul gândit și realizat de autorul clujean. Horia
Muntenus l-a surprins atât de bine pe maestrul Ioan Marchiș, doctor în
filosofie, în toate ipostazele: de sculptor, profesor, director al culturii
maramureșene, fondator de tabără, coleg, tată, bunic, adică de OM care n-a
făcut umbră pământului, dimpotrivă, a înobilat lemnul și bronzul.
Timp de o oră
și patruzeci de minute, spectatorii au fost ținuți cu sufletul la gură, motiv
pentru care distinsa avocat Cornelia Bledea a scris pe pagina ei de facebook : ,,E
un film incredibil de bun. O sală arhiplină a stat la vizionare încremenită de
ceea ce am văzut.” Foarte bine a surprins doamna Cornelia Bledea starea sălii
teatrului de atunci.
Revenind la filmul realizat de Horia Muntenus
trebuie să precizez ce au scris organizatorii în programul realizat cu această
ocazie: „Filmul prezintă o parte din gândurile despre Artă ale unuia dintre cei
mai importanți sculptori români contemporani, în evidențierea viziunii sale, cu
rădăcinile în expresiile Neoliticului, readuse în Modernitate. Asimilările
realizărilor marelui Brâncuși, pornit din ramura Subcarpaților Getici, i-au
oferit sculptorului instrumente pentru o abordare metafizică a ramurii
maramureșene a Marii Tradiții. Ioan Marchiș fixează în Centrul esteticii sale
un concept sculptural complex: Marea Zeiță Mamă.”
Prin acest film, binemeritat de maestrul Ioan
Marchiș, l-am descoperit mai bine și ni l-am apropiat și mai mult sufletelor
noastre pe cel care a venit din Țara lui Bogdan Vodă (comuna Bârsana), nu pe
jos, ci pe un armăsar biruitor în capitala Maramureșului. Semnele actului
creator, marca Ioan Marchiș se văd în
statuile cu oamenii politici realizate în parcul de la Mara (statuia lui Ioan
Brătianu şi a lui George Pop de Băseşti, ansamblul monumental ”Avram Iancu şi
prefecţii”), în statuia lui Vasile Lucaciu din fața colegiului cu același nume,
Pintea Viteazu din fața Jandarmeriei Maramureș, Arcul Solar, care din păcate a
avut un destin mai trist și zace într-o cameră de muzeu, dar numele locului
merge înainte...
Din acest film am realizat faptul că artiștii au o
sensibilitate aparte, unică și atunci când creează părăsesc cumva această
dimensiune, atingând Cerul. Creația rămâne actul cel mai spectaculos în mâinile
unui artist, de aceea expunerea lui e cu atât mai greu de realizat în cuvinte
și imagini.
Despre eveniment a scris atâta de real Marcel
Mureșan: „Arta este un fenomen aparte. În primul rând este o formă de manifestare
a conștiinței. Dar cel mai mare adevăr al Artei este că nu poți să o minți.
Regizorul Horia Muntenus, prin filmul său îi dă posibilitatea Maestrului Ioan
Marchiș să ni se devoaleze în toată complexitatea lui. Când un artist ți se
destăinuie ai posibilitatea tu ca un neofit, ca un simplu consumator de Artă să
îți dai seama de semnificațiile și amploarea unui demers creator, artistic. În
film ne este prezentat detaliat acest act inestimabil prin care artistul se
destăinuie și participă cu toată ființa lui la închegarea” creației artistice. Așadar filmul a fost un binemeritat
succes și realizatorii filmului au semnat astfel o creație minunată. Așteptăm
în continuare lucrări noi ale sculptorului Ioan Marchiș și de ce nu un nou film
semnat Horia Muntenus.”
La final, nu pot decât să mă aplec în fața celor doi
creatori, să fiu recunoscător și admirativ în același timp pentru munca
titanică a maestrul Ioan Marchiș și bogata lui operă, pe paliere diverse, în
care inspirația divină se găsește la tot pasul
și în fiecare lucrare a sa, pentru cărțile de specialitate realizate
(cea mai recentă „Simbolistica vaselor funerare din cultura Suciu de Sus și
Lăpuș”, editura „Ethnologica” Baia Mare) și realizatorului acestui prim film
documentar despre Domnia sa. Felicitări!
Gelu DRAGOȘ, UZPR
***********
IOAN
MARCHIS
DATA
NAȘTERII: 12 03 1955
LOCUL
NAȘTERII: Comuna Bârsană județul Maramureș
STUDII:Liceul
de Muzică și Artă Plastică – Baia Mare 1975
Academia
de Arte Plastice “Ion Andreescu” Cluj Napoca, promoția 1981, secția sculptură
Membru
al Uniunii Artiștilor Plastici din Romania
EXPOZIȚII
PERSONALE
”
Octombrie 1974, Baia Mare, Clubul Tineretului – desen, grafică, tuș, monotipie,
creion;
”
Ianuarie 1977, Cluj Napoca, Casa Radio – desen, grafică, tuș, monotipie,
creion;
”
1980, aprilie, Sighetu Marmației – desen, grafică, tuș, monotipie, creion;
”
1984, septembrie, Baia Mare, Galeriile de Artă UAP – Sculptură: aluminiu,
bronz, lemn;
”
1984, octombrie, Sighetu Marmației, Muzeul Maramureșului – Sculptură: aluminiu,
lemn;
”
1988, septembrie, Baia Mare, Galeriile de Artă UAP – Sculptură: teracotă, gips,
bronz, aluminiu, lemn;
”
1993, martie, Baia Mare, Galeriile de Arta UAP – Sculptură: lemn, teracotă,
metal;
”
1993, decembrie, Cluj Napoca, Galeriile Radioteleviziunii – Sculptură: lemn,
metal, teracotă;
”
1994, martie, Roma (Italia), Galeria de Artă “Academia di Romania” – Sculptură,
pictură, textile (lemn, pânză, teracotă, metal);
”
2000, iulie, Rabat (Maroc) – “Mahomed al V-lea” – Sculptură.
EXPOZIȚII
INTERNAȚIONALE
”
August 1982 UNGARIA – GYULA;
”
Octombie – Noiembrie 1987, JAPONIA – KYOTO; Impact Art Kyoto;
”
Ianuarie 1991 UNGARIA – NYIREGYHAZA;
”
Martie 1994 – ITALIA – ROMA;
”
Iunie 2000 – MAROC – RABAT;
LUCRĂRI
MONUMENTALE
”
1984 Baia Mare – SOLAR ARCH (lemn);
”
1994 Săliștea de Sus – MIHAI EMINESCU (bronz);
”
1994 Valea Chioarului – MIHAI VITEAZUL (bronz);
”
1995 Baia Mare – NICOLAE IORGA (bronz);
”
1997 Suciu de Sus – ATANASE MOT DÂMBU (bronz);
”
1997 Baia Mare – PINTEA VITEAZUL (bronz);
”
1997 Baia Mare – I.C. BRĂTIANU (bronze);
”
1998 Baia Mare – GHEORGHE POP DE BĂSEȘTI (bronz);
”
1999 Baia Mare – GEORGE COȘBUC (bronz);
”
1999 București, Palatul Parlamentului – GHEORGHE BRĂTIANU (bronz);
”
2000 Baia Mare – OCTAVIAN GOGĂ (bronz);
”
2000 Baia Mare – MIHAI EMINESCU (bronz);
”
2000 Ploiești – I.G.DUCA (bronz);
”
2000 Mănăstirea Habra, Maramureș – MIHAI VITEAZUL (bronz);
”
1997-2001 Ansamblul monumental AVRAM IANCU (bronz);
”
2001 – Coas, Maramureș – ION POPESCU DE COAS (bronz);
Prezent
cu lucrări în Muzeul de Artă Baia Mare, Muzeul Maramuresului din Sighetu
Marmației, în colecții particulare din: Romania, Ungaria, germania, Israel,
UȘA, Egipt, Austria, Franța, Anglia, Japonia, Maroc.
ALTE
ACTIVITĂȚI CULTURALE
”
1994 – Președinte al Fundației culturale “Archeus și director al revistei de
cultura “Archeus”;
”
2001 – Director al Direcției județene pentru Cultura, Culte și Patrimoniu
Cultural National;
COLABORĂRI
CU:
”
Eseuri, desene, reproduceri, etc.
1979-1981
– Revistele “Napoca Universitară” și “Echinox”;
1985
– Revista “Artă” nr.9 (copertă);
1985
– 1986 – Revistele “Familia”, “Flacăra”, “România Literară”, “Contemporanul”,
“Cronica” Magazines;
1993
– Revista “Familia” (pictures and sculptures);
1994
– La Republica (Italia) – cronica plastică;
1993-1995
– Diverse articole, reproduceri, cronici în “Graiul Maramuresului”, “Clipa”,
“Nord Magazin”;
1995-2001
– Cronici plastice, desene, reproduceri – revista “Archeus”;
1995-2001
– Coperta și ilustrații la diverse cărți de poezie, proză, eseuri (Ștefan
Marinca, Vasile Lătiș, Mihai Cupcea, Augustin Botiș, Nicoară Mihali etc.).
PREMII:
1973
– Premiul II – “Primăvara clujeană” – Licee de Artă
1981
– Premiul I – Sculptura – Primăvara studențească, Cluj Napoca
1978
– Mențiune – Conferință Națională a Cercurilor și Cenaclurilor Științifice
Studențești-București cu eseul “Un mod de a vedea Brâncuși”.
1980
– Premiul I Conferință Națională a Cercurilor și Cenaclurilor Științifice
Studențești-Cluj Napoca cu lucrarea “UnO gramatica a percepției vizuale”.
1995
– Locul II la Concursul Național pentru Ansamblul Monumental “Bogdan Vodă”
Monumental.
1997
– Diploma de Onoare a Maramuresului Istoric – Societatea Bogdan Vodă, Cluj
Napoca.
1995-1999
– Diploma de onoare a școlilor “N. Iorga”, “George Coșbuc”, “Mihai Eminescu”
Baia Mare.
HOBBY:tenis,
colecționar de artă.
Sursa: Site-ul Primăriei
Bârsana, Personalități locale
Multumesc mult draga Gelu, prieten drag si om cu suflet larg si mare talent!
RăspundețiȘtergereCu mare drag! Fiecare cuvant il meritati din plin!
ȘtergereMulțumesc întregii familii Marchiș pentru toată disponibilitatea, atenția, respectul și căldura prieteniei, pe care mi le-a acordat, pe parcursul filmărilor, iar SCULPTORUL IOAN MARCHIȘ este un film în care inspirația e venită și din întâmpinarea minunată, pe care am avut-o din partea Casei Marchiș.
RăspundețiȘtergere