Biserica ne îndeamnă să trăim fiecare clipă a vieţii cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi seriozitate, a transmis miercuri Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, îndemnându-ne să ne rugăm pentru pacea între popoare.
Mesajul Patriarhului a fost rostit de Episcopul
vicar al Arhiepiscopiei Bucureştiului, Timotei Prahoveanul, în cadrul slujbei
Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, oficiată pentru binecuvântarea
Noului An 2025, la Catedrala Patriarhală.
„Aşadar, timpul pe care îl avem la dispoziţie poate
fi timpul rodirii sau poate fi timpul risipirii darurilor primite prin naşterea
după trup: sănătate, inteligenţă, frumuseţe, forţă fizică, sau darurile primite
de la Botez ca daruri ale Duhului Sfânt, le putem înmulţi sau le putem risipi.
Totul depinde dacă sfinţim timpul prin credinţă, pocăinţă şi fapte bune sau
risipim timpul vieţii noastre prin lipsa de iubire faţă de Dumnezeu şi de
semeni”, se arată în cuvântul Patriarhului.
Întâistătătorul BOR a îndemnat „să cerem lui
Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt să ne ajute să simţim bucuria sfinţirii
timpului şi să simţim bucuria rodirii în timp”.
„De aceea, Biserica ne îndeamnă să privim cu
încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi gravitate, fiecare clipă a
vieţii prezente, preţuind-o ca pe o şansă divină a răscumpărării timpului
pierdut când n-am săvârşit nicio faptă bună sau ca timp al ridicării din păcat
prin pocăinţă, dar mai ales ca timp de rodire şi înmulţire a darurilor primite
de la Dumnezeu. Astfel, Iisus este liniştea noastră la judecata Sa cu fiecare
dintre noi”, a subliniat înaltul ierarh ortodox.
Preafericitul Părinte Patriarh a reamintit că anul
2025 este Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române.
„Anul 2024, pe care l-am încheiat, a fost declarat
de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al pastoraţiei
şi îngrijirii bolnavilor şi Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori
fără de arginţi şi ne-am străduit să sfinţim clipele timpului nostru prin
intensificarea îngrijirii celor aflaţi în suferinţă sufletească şi trupească.
Anul acesta, 2025, a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre
Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române şi Anul comemorativ al
duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocşi români din secolul al XX-lea.
Această aniversare nu este doar o celebrare a trecutului, ci şi o chemare la
recunoştinţă faţă de înaintaşii noştri şi reflecţie asupra rolului Bisericii
noastre în viaţa poporului român”, a spus Patriarhul.
PF Daniel a îndemnat la rugăciune pentru pacea între
popoare.
„Să pomenim
în rugăciunile noastre şi pe toţi românii din afara României, ca să păstrăm, cu
multă iubire frăţească, unitatea de credinţă şi de neam! Să cultivăm pacea
inimii noastre primită de la Hristos, prin rugăciune şi fapte bune, şi să ne
rugăm pentru pacea între popoare! Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Împăratul
veacurilor, să binecuvânteze anul în care am intrat, să ne dăruiască credinţă
statornică şi timp de pocăinţă, vieţuire sfântă, cu fapte bune, precum şi
îmbelşugarea roadelor pământului, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră
mântuire! La mulţi şi binecuvântaţi ani!”, a transmis Patriarhul Daniel
În noaptea dintre ani, în toate lăcaşurile de
rugăciune ale Bisericii Ortodoxe Române se săvârşeşte o slujbă de mulţumire şi
de binecuvântare a începutului noului an calendaristic.
Potrivit Patriarhiei Române, rânduiala stabilită de
Sfântul Sinod în anul 2011 prevede citirea Acatistului Domnului nostru Iisus
Hristos, întrucât în ziua de 1 ianuarie ne amintim de momentul când Fiul lui
Dumnezeu, întrupat, a primit numele de Iisus. Iisus înseamnă în limba ebraică
„Dumnezeu mântuieşte” şi în acatist este pronunţat de aproximativ 200 de ori.
Slujba care se săvârşeşte în noaptea trecerii dintre
ani mai cuprinde rugăciunea Sfântului Efrem Sirul către Mântuitor, o rugăciune
de mulţumire şi două rugăciuni de intrare în noul an – una din tradiţia
liturgică română şi slavă (cea care va fi citită şi la slujba de Te Deum oficiată
după Sf. Liturghie în prima zi din an) şi alta din tradiţia greacă.
La 1 ianuarie se sărbătoreşte Tăierea-împrejur cea
după trup a Domnului şi Sfântul Vasile cel Mare. Liturghia Sfântului Vasile cel
Mare se săvârşeşte de 10 ori pe an: 1 şi 5 ianuarie, 20 şi 27 martie, 3, 10,
17, 28 şi 30 aprilie, 25 decembrie.
Sursa:
NN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu