Aș fi vrut să-l fi avut pe Mircea Lucescu, octogenarul prestigios și plin de amintiri, cât mai des în viața publică. Dar la podcasturi, TV, conferințe. Nu pe pagina cu prognostic rezervat a medicinii.
Desemnarea lui Mircea Lucescu în fruntea naționalei a fost de la bun început o opțiune de risc major. Ultima care ar fi fost adecvată pe o listă destinată performanței. Tensiunile uriașe legate de sportul actual sunt o probă mult prea dură pentru un senior octogenar. Consecințele se văd acum. Sănătatea distrusă a unui mare sportiv. Moralul echipei naționale, grav afectat în ultimele șase luni. Eșec pe toate planurile.
Nu numai vârsta lui Lucescu este responsabilă de acest eșec, desigur, dar un selecționer mai tânăr ar fi reprezentat un potențial mai mare de victorie și de stabilitate morală a echipei. Chestie de management științific și responsabil.
Ceea ce trăim azi, în cazul Lucescu, se numește inadecvare managerială și supraestimare a rolului de "Tătuc salvator", tipic pentru România. Aici, este încă în funcțiune în precept misticoid medieval:
"hai, să o facem și pe asta. Poate merge. Luce e divin. E Tătucul. Cu Dumnezeu înainte..."
Extrapolând, și mutând analiza pe un alt plan, inadecvarea a generat și marele eșec de țară de azi.
La fel ca naționala de fotbal își conduc românii și țara, de decenii bune. În absența lustrației și reciclând fără meritocrație și fără axiologie vedetele fostului regim, "vremurilor bune de altădată", pescuind din când în când "Tătuci salvatori" din recuzita deep state, România se identifică explicit cu eșecul generalizat. Inadecvarea românească aduce mereu la butoane lideri nepotriviți, dar "vedete", iar naționala poporului tremură mereu de groază la orice pasă de sus. Extrema dreaptă, extrema stângă, centrare, șuuut... "Poate le iese jongleria"!
Inadecvare și aventură pură. Eșecuri și suferință. România.
Mi-ar fi plăcut să-l mai vedem pe Mircea Lucescu pe micul ecran. Cu amintiri despre o perioadă de glorie, care este legată exclusiv de tinerețea sa. Senioratul este o vârstă a înțelepciunii și a strategiei, nu a aventurii.
O echipă de fotbal este ca o țară: condusă cu inadecvare, e retrogradată. Uneori, pentru totdeauna.
Angela FURTUNĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu