vineri, 24 aprilie 2026

EȘTI SCRIITOR , SAU DOAR PĂREROLOG...?


Domnule funcționar, fie că ești profesor, inginer, arhitect, medic, sau pe o funcție înaltă în alte domenii de activitate, ca să poată fi avizate părerile dumitale ca specialist despre ceva anume, pe linie de creație, experiență, profesionalism, nu doar că îți vei da cu părerea despre un anumit aviator că este bun sau mai puțin bun, când dumneata nu ai fost niciodată într-un aparat de zbor nici ca simplu pasager. Oricine este îngăduit să-și spună o părere, însă nu orice părere poate fi avizată, ci doar părerile care vin de la adevărații specialiști în domeniu. Nu înseamnă că dacă dumneata ești mare istoric, cu studii înalte, părerea dumitate legată de un electronist poate fi viabilă, când dumneata poate nu știi nici măcar cum se amplasează o priză sau o dulie în/pe perete, nu mai vorbim de alte proiecte și sisteme electronice care se fac la standarde înalte.

Însă în acest context , unii după cum se trezesc , cică ei au studii înalte și vor fi acceptați la orice părere, se află comentând despre diferiți scriitori, fără ca părerologii respectivi să aibă în spate creații proprii. Adică o lucrare literară măcar, izvorâtă din har, talent, nu doar să spună păreri despre alții că X nu este prea bun scriitor, iar altul are o creație mult mai consistentă.

În ce bază asemenea părerologi se exprimă? Toată stima și considerația față de aceștia deoarece sunt buni profesori, ingineri, arhitecți, medici, însă la unii dintre aceștia, cu toate studiile lor, în facultate nu a venit muza să le aducă talentul, cum vine la restaurant ospătarul cu tava plină de bunătăți. Prin studiile lor n-au devenit scriitori, însă cu toate aceste ei se amestecă printre literați ca să-și spună părerile prin așa zise ”recenzii”, alocuțiuni, comentarii, despre care ce și cum scrie. Evident în acest sens trebuie lăsat un scriitor cu o vastă activitate literară, publicat în diferite reviste de prestigiu, să-și spună părerea. Adică un scriitor înzestrat cu harul de a scrie din talent, din imaginație, nu doar să-și spună părerea, cică în limbaj ”critic” despre ce și cum au scris unii. Aceștia pot fi numiți doar părerologi, nu scriitori în adevăratul sens al cuvântului, dacă nu au creație izvorâtă din talentul lor, nu doar păreri.

Când cineva, indiferent că acesta este profesor, inginer, medic sau ce funcție  are, fără creație în domeniul literar, doar că și-a spus o anumită părere în aspect ”critic” despre cineva, fără să aibă nimic pe linie scriitoricească, o lucrare proprie, fără să aibă la activ nici măcar un grupaj de versuri prin care să se vadă dacă are talent în aspect poetic , vine la mine să-mi dea lămuriri și explicații pe linie de poezie, că așa e bine , iar aici nu e prea, prea... Atunci l-am întrebat: ”Domnule, te felicit că ești bun profesor , inginer sau ce ești, însă în plan poetic ce activitate ai ca să poți fi avizat să-mi dai mie explicații, sau doar îți dai cu părerea?”

Dacă eu n-am venit să-mi dau cu părerea legat de profesionalismul dumitale, deoarece  am ”doar ” 12 clase absolvite, evident cu diplomă, dumneata dacă nu ai nimic la activ pe linie de creație literară, mă refer în aspect poetic , când n-ai publicat niciodată nici măcar o poezie, niciodată nimic în revistele menționate mai jos, în care eu sunt publicat cu peste 150 poezii. În ce aspect vii la mine să spui că aici și aici am scris așa și așa, că trebuia altcum...? Doar să-ți dai cu părerea , că ai studii superioare , (te felicit pentru asta) și că ești acceptat pentru asta să te exprimi în diferite păreri ”critice”,  fără să ai har/talent în a scrie poezii, când eu am fost publicat cu peste 150 poezii în prestigioasele reviste: Argeș, Actualitatea literară, Banchetul, Caiete Silvane, Convorbiri literare, Caligraf, Hyperion, Caietele Columna, Contact international, Expres cultural, Familia, Impact, Litere, Lumină lină, Mișcarea literară, Oltart, Plumb, Spații culturale, Spania literară,  Feed-Back, Neuma, Nord literar, Zenit 22, Timpul, Vâlcea literară, Literatura de azi, Observatorul, Vatra veche etc.

Despre asta ce părerea ai?”

 Vasile Dan Marchiș

poet, eseist, editorialist, publicist, fondatorul revistelor „Izvoare codrene”& „Sintagme codrene”

ofițer de presă la Liga Scriitorilor din România

Nota noastră. Munca asiduă pe tărâmul literaturii i-a fost încununată de premii:

* Premiul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș;
*” Premiul cotidianului defunctului ” Informația zilei de Maramureș”;
* Diploma de excelență pentru activitatea scriitoricească și contribuția la promovarea culturii și spiritualității românești, de către Primăria Ulmeni, primar Lucian Morar;
* Diploma „Stejarul de aur” din partea revistei „Poezii pentru sufletul meu”;
*Diploma de excelență ” Ambasador Armonii culturale”;
* Premiul Radio ProDiaspora, 2022.



3 comentarii:

  1. Bai, iar esti PĂREROLOG?! Invidiosule! Ti-ai scris atatea titluri dupa nume incat am crede ca esti academician! Esti un simplu fochist fara loc de munca, cu chirie peste tot unde stai! Nici umbra nu poti sa faci pe pamant, prestigiosule! du-te in amarul tau, betivule! Spune 5 prieteni repede pe care-i ai! VeDeMe=Zero barat!

    RăspundețiȘtergere
  2. Iar te-ai imbatat Vasalicuta? Du-te in corhaz!

    RăspundețiȘtergere
  3. LASA CODRUL IN PACE. NU TI-A FACUT NIMIC, NULITATE UMANA! LITERATUL KKT ului!

    RăspundețiȘtergere