Nedreptățirea unui savant român

                            de Gheorghe Pârja 

 Poate v-ați fi așteptat să scriu astăzi despre alegerile din Ungaria și șocul celor care credeau în atotputernicia lui Orban. Dar sufletul meu nu rezonează cu cotloanele întunecoase ale politicii, ci este mai degrabă într-un dialog, tot mai frecvent, cu cărțile din bibliotecă. Ele m-au lustruit să merg prin lume, ca niște faruri luminătoare. Și a sosit timpul să le mulțumesc pentru fapta bună și să le dăruiesc celor mai tineri, care au nevoie de ele. Să fie de folos și altora prin biblioteci, școli, ori parohii. Așa am ajuns la o carte, cumpărată în veacul trecut, și care mi-a dat de înțeles că a rămas cu mine până la capăt.

Cartea se numește “Psihologia consonantistă” și este scrisă de Ștefan Odobleja. Vreau să spun că numele autorului m-a urmărit multă vreme. Știam de el dintr-o prelegere de la Muzeul Literaturii Române, susținută de acad. Mihai Drăgănescu. Asta m-a făcut ca în anul 1982 să cumpăr cartea. Cum priceperea mea pentru subiect era limitată, am urmărit mai mult destinul autorului. Filosof, medic militar, scriitor, dar înainte de toate acestea, precursor mondial al ciberneticii generalizate, pe care a numit-o psihologie consonantistă. Ștefan Odobleja a pus bazele ciberneticii prin lucrarea amintită, apărută la Paris, în anul 1938. Apărută cu zece ani înainte de studiile americanului Norbert Wiener, considerat eronat întemeietorul ciberneticii.
Documentând acest text a fost mai reconfortant să aflu despre Norbert Wiener, unul dintre cei mai influenți matematicieni americani, și Ștefan Odobleja, decât despre trecătoarele dorințe de putere ale politicienilor, de la noi și de aiurea. Mi-am adus aminte că prietenul meu, criticul literar Dan Silviu-Boierescu, a scris o carte despre trei români nedreptățiți: Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, Traian Vuia, inventatorul avionului, și Ștefan Odobleja, părintele ciberneticii.
Dar să nu uit de unde am plecat, adică de Ștefan Odobleja. S-a născut în anul 1902, în satul Izvorul Aneștilor, județul Mehedinți. Începe școala primară în satul natal, urmează liceul la Turnu Severin. Învață foarte bine limba franceză, fapt care i-a permis mai târziu să studieze operele fundamentale în limba franceză. A urmat Facultatea de medicină, devenind medic militar, profesând în mai multe orașe din țară, inclusiv la Dej. Elveția este țara care i-a recunoscut savantului român meritele la nivel mondial, înființând în 1982, la Lugano, Academia de Cibernetică. Spun savanții că Odobleja, în lucrarea lui, a avut câteva idei fundamentale ale ciberneticii. Meritul lui este foarte mare, doar că Tratatul savantului de la Dunăre a apărut prea devreme.
Odobleja este exemplul unui om care a făcut o descoperire generatoare de orizonturi noi, atât în domeniul teoretic, cât și în domeniul aplicativ, dar care a rămas necunoscut pentru că nu a fost susținut de societatea academică românească, care nu îl cunoștea, așa că nu putea fi promovat de mediile de informare și care nu au publicat nimic despre el. Citind povestea vieții lui, m-am întrebat firesc care ar fi fost destinul său, dacă istoria nu l-ar fi izolat, dacă s-ar fi născut într-o țară cu limbă de circulație și puternic dezvoltată. A nimerit într-o lume încurcată, cu război și schimbare de regim în România. În vremea aceea tulbure, guvernul socialist-stalinist nu a avut nicio înțelegere pentru cibernetică, fiind declarată o știință a naturii capitaliste.
Când vine războiul, ajunge, ca medic militar, pe front și devine șef al unei ambulanțe. În anul 1946, se pensionează din cauza unei boli de care suferea. Conform site-ului culturaromână.ro, Odobleja, fondatorul ciberneticii, a fost pus sub supraveghere și arestat la domiciliu. S-a retras în satul lui natal, din comuna Livezile, printre țărani. Constantin Bălăceanu-Stolnici l-a vizitat acasă și-l amintește drept “un om simplu, modest, un bătrânel care semăna mai mult cu un bunicuț, solitar, a dus o viață singuratică. Din păcate, avea aspectul unui om sărac, ceea ce nu merita. Intrase într-un con de umbră, pentru că îmbătrânise și pentru că autoritățile l-au lăsat în mizerie, cu o pensie modestă de medic militar, din care trăia într-o căsuță destul de modestă.”
Acolo a primit invitația de a participa la Congresul de Cibernetică de la Amsterdam, august 1978. Nu a putut să fie prezent din cauza sănătății șubrede. În septembrie, același an, se stinge din viață. Lucrarea pregătită pentru Congres – Diversitate și Unitate în Cibernetică – a fost citită de Stelian Bajureanu. De unde se vede că mințile luminate din Europa nu l-au uitat. Apoi și Academia Română îi recunoaște meritele post-mortem și îl face membru de onoare. Manuscrisele de la Arhivele Naționale Mehedinți însumează 280 000 de file, din care 50 000 de file sunt manuscrise de logică, după aprecierea acad. Alexandru Surdu. Fiul său a înființat o Fundație cu numele savantului, care încearcă să le tipărească.
Abia în anul 2010, savantul Ștefan Odobleja a fost reînhumat în Cimitirul ortodox Sfântu Gheorghe din Drobeta Turnu-Severin, în sectorul rezervat eroilor neamului. Un act de dreptate, mai ales că a fost ofițer-medic în armata regală română. În fața locuinței în care s-a născut, comuna Livezile, județul Mehedinți, este o placă comemorativă pe care scrie: „Aici s-a născut și a trăit dr. Ștefan Odobleja, părintele ciberneticii: 1902 – 1978” De câte ori am trecut prin Mehedinți, mi-am adus aminte de Ștefan Odobleja și de memorabila lui carte. Așa că dialogul meu cu ea, din bibliotecă, a fost reluat. Despre ceilalți doi savanți români, nedreptățiți ai sorții, cu alt prilej.