Orbán și Magyar sunt două fețe ale aceleiași monede!

„Comentatorii liberali internaționali sărbătoresc din nou. Viktor Orbán, puternicul lider de dreapta care a condus Ungaria timp de mulți ani, a fost învins în alegerile din aprilie 2026 de către Péter Magyar, un lider al opoziției iscusit și fotogenic, care a ajuns la putere într-un interval de doar cîteva luni.

Titlurile urlă „Democrația a cîștigat”, „Orbánismul s-a încheiat” și „Zori noi pentru Europa”. Nu credeți niciun cuvînt, avertizează într-o analiză, azi, publicația americană de stînga Counterpunch.

„Aceasta nu este o victorie pentru stînga, pentru oamenii muncii sau pentru vreo forță progresistă autentică. A fost o lovitură de palat sordidă în interiorul elitei politice corupte a Ungariei – o transferare a puterii de la o facțiune a clasei conducătoare la alta, îmbrăcată în straie de revoltă populară eroică. Poporul maghiar nu a cîștigat. Pur și simplu a schimbat un set de oligarhi cu altul.

Péter Magyar nu este niciun salvator. El este un fost insider din cercul apropiat al lui Orbán, un playboy provenit dintr-una dintre cele mai puternice familii ale Ungariei, a cărui ascensiune rapidă pare desprinsă dintr-o telenovelă de proastă calitate: aventuri sordide, un divorț cu scandal de soția sa (care se întîmpla să fie Ministrul Justiției al lui Orbán la acea vreme), șantaj, extorcare și înțelegeri de culise.

El nu a învins sistemul – a fost vomitat de el. Campania sa a fost alimentată de scandaluri sexuale, răzbunări personale și genul de PR lustruit pe care media liberală îl adoră. Acum, mulți se prefac că asta reprezintă o schimbare semnificativă.

Nu este cazul.

Unul dintre factorii cheie care au declanșat schimbarea opiniei publice a fost un scandal major de corupție și abuzuri într-un centru de detenție pentru minori aflat sub guvernarea lui Orbán. Rapoartele au dezvăluit abuzuri sistemice, exploatare sexuală și mușamalizări în instituțiile statului pentru minori, cu oficiali de rang înalt implicați în protejarea autorilor și reducerea la tăcere a victimelor.

Scandalul a expus miezul putred al regimului „lege și ordine” al lui Orbán și a afectat grav încrederea publicului. Péter Magyar – al cărui nume de familie înseamnă literal „maghiar”/„Ungaria” în limba maghiară – s-a poziționat inteligent ca fața proaspătă care poate curăța mizeria, deși cu doar cîteva luni înainte fusese profund integrat în același sistem.

Orbán a fost notoriu de antagonist față de Bruxelles și establishment-ul UE, intrînd frecvent în conflict cu ei pe teme precum migrația, statul de drept și poziția sa relativ mai blîndă față de Rusia. Magyar, în schimb, a lucrat în Ministerul de Externe sub Orbán și a reprezentat interesele Ungariei la Bruxelles.

El este văzut ca fiind mult mai dispus să se alinieze cu poziția dominantă anti-rusă a UE, susținînd războiul nesfîrșit împotriva lui Putin și o integrare mai profundă în mașinăria de război atlantistă. În timp ce Orbán a personificat un anumit tip de sfidare naționalistă împotriva „Europei liberale” și a poziționării anti-UE a lui Trump, Magyar pare pregătit să netezească reintrarea Ungariei în consensul neoliberal mainstream – mai multe cheltuieli militare, mai multe sancțiuni împotriva Rusiei, cu o supunere continuă față de Washington și o abordare mai cooperantă față de Bruxelles.

Un domeniu care cu siguranță nu se va schimba sub Magyar este relația caldă a Ungariei cu Israelul și sprijinul pentru proiectul sionist. Orbán a întins frecvent covorul roșu pentru Benjamin Netanyahu, găzduindu-l pe criminalul de război inculpat cu toate onorurile, în ciuda mandatului de arest emis de Curtea Penală Internațională pentru crime împotriva umanității în Gaza.

Această alianță confortabilă – care include sprijin diplomatic puternic, contracte de arme și cooperare în domeniul informațiilor – este profund înrădăcinată în politica maghiară. Magyar, în ciuda imaginii sale de „față proaspătă”, nu a arătat nicio înclinație să rupă cu această politică. Ca și Orbán, se așteaptă să continue protejarea Israelului de orice răspundere, în timp ce genocidul din Gaza și războaiele ilegale din Liban și Iran continuă.

Ungaria rămîne una dintre cele mai de dreapta și mai corupte țări din Europa, un laborator al neoliberalismului autoritar. Orbán a construit un stat mafiot care a fuzionat puterea politică cu controlul economic, a strivit media independentă, a atacat drepturile LGBT și a instrumentalizat isteria anti-imigranți.

Dar noul șef nu va fi probabil cu nimic mai bun. Magyar a semnalat deja poziții și mai dure pe imigrație și este profund integrat în aceleași rețele transnaționale ale capitalismului de cazino, ale producătorilor de arme și ale oligarhilor aliniați cu sionismul care conduc putrezirea Europei din interior.

Aceasta este capcana clasică: liberalii sărbătoresc orice înfrîngere a unui populist de dreapta ca pe o victorie a „democrației”, chiar și atunci cînd înlocuitorul este doar un alt slujitor al aceluiași imperiu. Au aplaudat cînd o marionetă din Venezuela susținută de CIA, Machado, a primit Premiul Nobel pentru Pace în timp ce lucra la schimbarea de regim.

Aplaudă și acum, pe măsură ce Magyar preia frîiele la Budapesta. În ambele cazuri, structurile de putere subiacente – capitalul occidental, militarismul NATO și refuzul de a confrunta adevărații dușmani ai umanității – rămîn intacte.

Alegerile din Ungaria expun falimentul așa-zisei opoziții „democratice”. Victoria lui Magyar nu oferă nicio alternativă reală la modelul autoritar al lui Orbán. Promite pur și simplu o versiune mai lustruită și mai prietenoasă cu UE a acelorași politici neoliberale: supunere continuă față de Washington, mai multe cheltuieli cu armele, mai multă austeritate pentru muncitori și tăcere sau complicitate continuă față de războaiele genocidare conduse de SUA și Israel în Gaza, Liban și războiul ilegal împotriva Iranului.

În toată Europa, fluxul nesfîrșit de fonduri către Ucraina, presiunea de a crește cheltuielile militare și costul tot mai mare al vieții, provocat de explozia prețurilor la energie și inflație, au lăsat muncitorii să plătească prețul pentru jocuri geopolitice la care nu au consimțit niciodată.

Nici capitalismul clientelar autoritar al lui Orbán, nici versiunea mai abilă și aliniată cu UE a lui Magyar nu oferă vreo alinare – ambele servesc, în ultimă instanță, acelorași interese ale capitalului transnațional și imperialismului care țin salariile mici, serviciile distruse și clasa muncitoare strivită.

Aceasta este tragedia mai profundă. Mari segmente ale stîngii europene refuză încă să confrunte faptul că adevăratul dușman nu este doar spectacolul de circ al extremei drepte, ci întregul sistem imperialist care îl produce și îl susține. Orbán și Magyar sunt două fețe ale aceleiași monede: unul deschis autoritar și naționalist, celălalt neoliberal și aparent „respectabil”, amîndoi servind, în ultimă analiză, aceiași stăpîni.

Experiența italiană cu Meloni oferă un avertisment. Așa-zisa opoziție „centru-stînga” din Italia s-a dovedit complet incapabilă să ofere o alternativă reală, lăsînd terenul liber extremei drepte pe de o parte și deziluzionării populare în creștere pe de alta. Același dinamism se joacă în toată Europa și în Statele Unite.

Rezistența reală nu poate fi construită pe fanteziile liberale sau pe false coaliții „democratice”. Ea necesită punerea degetului pe rană, respingerea războaielor nesfîrșite, oprirea reînarmării Europei și ruperea cu proiectul sionist și cu susținătorii săi. Necesită o politică socialistă și anti-imperialistă reală, care pune oamenii muncii și pe cei oprimați – de la Budapesta la Gaza și Teheran – în centru.

Poporul maghiar merită mai mult decît un nou capitol în acest spectacol nesfîrșit de marionete ale elitei. La fel și noi, ceilalți”.

(Traducere și adaptare Bogdan Tiberiu Iacob)