sâmbătă, 18 aprilie 2026

SuperLiga. Dinamo București - U Cluj Napoca 2-1


Prima victorie pentru ”Câini” în play-off. ”Studenții” au ratat șansa să se desprindă în fruntea SuperLigii. Confruntarea de pe Arena Națională a putut fi urmărită în direct pe Digi Sport 1și Prima TV Sport 1.

După o primă repriză fără prea multe ocazii, Dinamo a reușit să deschidă scorul abia în minutul 75, atunci când Cătălin Cîrjan a șutut excelent din careu. ”Câinii” au făcut 2-0 prin reușita superbă a lui Alexandru Musi, în minutul 81, cel care nu i-a dat nicio șansă lui Gertmonas.

U Cluj Napoca nu s-a lăsat, iar Atanas Trică a redus din diferență trei minute mai târziu, după o lovitură de cap din careu.

Scor final 2-1, iar U Cluj Napoca, echipa lui Bergodi a ratat șansa să se desprindă în fruntea SuperLigii, în timp ce Dinamo București a obținut prima victorie din play-off-ul sezonului 2025/2026 și părăsește ultimul loc din  play-off.

Cristi Someșan



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu