Aforismul zilei - Ionuț Vulpescu

 

Ionuț Vulpescu: „În România, ministrul Culturii e tot mai mult în afara mesei de guvernare”

 

Ca fost ministru al Culturii, sunt indignat să aud nu că portofoliul acestui domeniu este considerat unul mic și redundant în lupta pentru putere, ci că nimeni dintre aceia care au îndreptățirea de a adresa relevanța domeniului (inclusiv ministrul demis!) nu a protestat la auzul ideii că prin cultură nu poți produce dezvoltare. Sunteți de acord că ați fost șefii ignoranței și pierderii de vreme? Ce ați guvernat atâta timp? Pentru unii liberali, “spiritualitatea”. Dacă tot am fost acești patriarhi ai valorilor de care societatea n-are nevoie, poate ar trebui să avem “prezență de spirit” până la capăt și să ne întrebam dacă industriile creative și antreprenoriatul cultural nu sunt un fel de zădărnicire a eforturilor dreptei de a combate sărăcia și un buget al României tot mai vulnerabil? Așa este atunci când nu cunoști ce înseamnă producția de bunuri simbolice, și ce a însemnat ea în criza economică generată de pandemie!

O spun de ceva vreme: în România, ministrul Culturii e tot mai mult în afara mesei de guvernare și – trebuie reamintit, tot mai în afara fenomenului. Poate că Franța e o țară din lumea a treia când gestionarea crizei pandemice se face într-o celulă de raționalitate compusă din premier, ministrul Sănătății și ministrul Culturii. Poate că Uniunea Europeană e o sectă cu o spiritualitate ciudată atunci când investește în Europa creativă, în patrimoniu cultural, în umanitate. Poate că dreapta înțelege că singura cale de a avea bani la buget nu e prin a-i atrage prin mecanisme de finanțare, ci prin a-i ține sub saltea, neacordând, în doi ani de când administrează Cultura, niciun leu domeniului. Sau poate că merităm o țară incapabilă să se guverneze – pentru că aceasta incapacitate de a ne aduna, a dialoga, a construi un acord e expresia unei profunde lipse de cultură. Și, dacă acceptăm premisa liberală, iată cum suntem toți niște spirituali.

Închei prin a vă transmite că atunci când “afacerile interne” confruntă lipsa de cooperare a societății, polarizări tot mai ridicate între vaccinați și nevaccinați, scepticism față de orice formă de autoritate publică, toate acestea sunt expresii ale unor valori – încrederea, solidaritatea, empatia – pe care numai cultura le poate genera. Și nu veți avea niciodată o soluție pentru ele – oricâți bani ați avea pe mână – dacă nu veți investi în educația culturală a celor care indiferent că vă votează sau nu, trăiesc împreună cu voi. Le cer iertare tuturor operatorilor și angajaților sectorului cultural în numele celor care nu au înțeles că astăzi, prin felul în care a fost discutată importanța domeniului, v-au jignit.

 Autor: Ionuț Vulpescu

Ionuț Vulpescu: „Marea coaliție azi în România trebuie să fie aceea a întoarcerii la performanță.”

 

Pentru prima oară în istorie, România ratează calificarea la Campionatul Mondial a șasea oară consecutiv (ultima dată, în anii ’50-’60 am traversat o serie de cinci ratări consecutive, până la Mondialul mexican). Terminăm pe 3, în spatele Macedoniei de Nord, noi oricum nemaiavând demult busolă. Locul 3 înseamnă de fapt lumea a treia a fotbalului.

Am mai amintit cândva, după ratarea unei calificări la un turneu final, Constantin Teașcă răspundea la ancheta revistei “Fotbal”: “Nu cred că ne vom mai califica vreodată la un turneu final, pentru că nu există turnee finale de circ, cu invitații din oficiu”. Doar generația lui Hagi și Popescu a contrazis cu îndărătnicie acest blestem. Da, acel Hagi de care facem și acum mișto pe Facebook și pe unde mai putem prin tot felul de meme-uri tâmpite, deși omul ne califica mereu la turneele finale și nu și-a propus niciodată să țină cursuri de literatură comparată și mai ales de etică. Dar așa suntem noi, exigenți.

De-acum, marele obiectiv al vieții noastre de microbiști, de suporteri triști, dezamăgiți și aproape resemnați ai echipei naționale, va fi să ajungem la baraje. Pe care le vom tot pierde. Pentru că sunt, de fapt, barajele propriei neputințe. Cronici goale. Rutina eșecului. Generații nenăscute. Tranziție eternă.

Acest eșec spune ceva și despre starea societății românești actuale, dar și despre felul în care s-au degradat valori fundamentale, precum solidaritatea socială și națională. Despre demnitate, până la urmă. Și nimeni nu mai vorbește despre lucrurile astea. Găsim câte un țap ispășitor sau câte un urs Arthur căruia să îi “reperăm” onoarea prin Liechenstein.

2021 e anul în care România a terminat pe locul 46 în lume la Olimpiadă. Am luat patru medalii. Ne-am întors ca performanță la nivelul Olimpiadei de la Helsinki, din 1952.

Marea coaliție azi în România trebuie să fie aceea a întoarcerii la performanță. Altfel, rămânem doar, vorba lui Eugen Lovinescu, o țară a lipsei de consecințe.

Autor: Ionuț Vulpescu

După alegerile din PNL: „Corporația face legislația”

 Declarația politică de astăzi a vizat modul în care guvernul și al său premier, noul președinte libertarian al PNL, Florin Cîțu, au ales să își exercite atribuțiile în ultima perioadă.

A venit momentul unui bilanț al celor câteva luni de ”festival al democrației” în PNL, festival care a culminat cu un Congres al disprețului față de legi, de reguli, dar mai ales față de cetățeni! Un Congres ce a blocat guvernarea, în plin proces de acumulare a crizelor, cele mai multe dintre ele provocate deliberat de guvernul condus de Florin Cîțu. Au fost provocate cu scopul declarat de a amâna toate măsurile de natură socială, impuse de Constituție și de legi, dar mai ales de realitățile unei țări aflată acum sub dictatura unei ideologii profund nocive, „libertarianismul” după ureche.

Din acest punct de vedere, paralela cu ultimii ani ai ceaușismului se impune de la sine: cu cât festivalul democrației populare se întețea, iar Congresele PCR erau tot mai marcate de fals și de un cult inept al personalității, cu atât cetățenii trăiau mai prost. Cu cât realizările guvernului liberal sunt mai roz în propaganda lor, cu atât viața cetățenilor este mai scumpă, mai complicată, și mai grea.

România nu mai este guvernată. Aflăm de măsuri luate peste noapte, în deplină obscuritate, cu destinație clară pentru anumite cercuri de interese economice. Închidem și deschidem orașe și comune, fără nicio noimă, după algoritmi în veșnică schimbare, după cum o cer interesele PNL și ale ”aliaților săi”. Criza sanitară este scăpată de sub control. Constituția se mai aplică doar pe alocuri în România, și când se aplică, se aplică în batjocură!

Congresul PNL NU a rezolvat criza politică, ci a generat noi crize, care privesc acum și Parlamentul. Este firesc să ni se răspundă în ce măsură actualul guvern mai este constituțional și legal. Alianța PNL-USR-UDMR nu mai există. Avem guvern majoritar, sau minoritar? Nimeni nu știe! Pentru că domnul Cîțu fuge de Parlament cu un dispreț greu de acceptat din partea unui ales al poporului. Înconjurați de deșertul guvernării lor, liberalii par a fi nu doar fericiți, ci chiar mândri de lucrul „bine făcut”. Cu o impertinență greu de ignorat, liberalii continuă să scoată socialismul din capul românilor, așa cum a declarat programatic domnul Cîțu.

Trebuie spus: tot ce face actualul guvern, condus de PNL, este rezultatul unei alegeri ideologice. Iar această alegere împinge guvernarea către un extremism anti-social marcat, în care „Corporația face legislația”, după cum reiese nu doar din ticăloasa ”liberalizare” a prețurilor la energie, ci și din felul în care este gestionată criza sanitară, din cum sunt înghețate veniturile covârșitoarei majorități a românilor.

Cât despre „festivalul democrației”, prima victimă a „democrației” din PNL este tocmai democrația, redusă la o formă fără fond, care face la fel de mult rău, prin consecințe, ca și „democrația populară” din vremea comunismului. Nu există însă vreun semn că liberalii ar fi îngrijorați de răul pe care îl fac României. „Greaua moștenire” – acest concept de care au abuzat pentru a-și justifica lipsa de inițiativă și de soluții viabile se pregătește să devină eticheta acestei guvernări.

Aș parafraza o butadă din vremea celui de-al Doilea Război Mondial: din succes liberal în succes liberal, la prăbușirea finală. Este PNL conștient de responsabilitățile pe care le are, ca principal partid al guvernării? Sau oportunismul este mai puternic decât servirea binelui public? Suferințele și lipsurile românilor de astăzi sunt cea mai clară dovadă a „bunei guvernări” liberale.

Autor: Ionuț Vulpescu

Ionuț Vulpescu: „Criza de fairplay a politicienilor – unii faţă de alţii – e ceea ce generează criza de încredere a electoratului în clasa politică”

Fiinţa politică dâmboviţeană e mioritică în maniere, demagogă în discurs, talibană în cursele electorale, tăcută, aproape ascetă, în guvernare: prinde voce o dată la patru ani şi curaj în fiecare zi. Şi, ca să fim corecţi, nu aş numi-o dâmboviţeană, chiar dacă apele Dâmboviţei ajung până aproape de Guvern, ci o fiinţă românească, una ce poartă capriciile şi frustrările ei, dar şi nevoile şi vulnerabilităţile pe care le-a somatizat nesănătos.Nu vreau să demonizez însă clasa politică. Există vicii şi virtuţi: orice guvernare are pasiunile ei. Le reţinem pe cele negative preponderent, asta şi pentru că receptarea lor e spectaculoasă şi spectaculară, iar fake-news-urile şi apetitul pentru senzaţional din media sporesc deseori această tendinţă. Avem însă politicieni care au rămas fideli unei ideologii, unui partid şi unor convingeri. Despre consecvenţa lor se vorbeşte puţin, iar despre performanţele lor se vorbeşte tot mai puţin. Pe de altă parte, e bine că Vila Florica, actualul muzeu al liberalilor, e în patrimoniul statului român, dar e dureros pentru unii să admită că social-democraţii au reuşit exercitarea dreptului de preemţiune al statului care a dus la această achiziţie. Criza de fairplay a politicienilor – unii faţă de alţii – e ceea ce generează criza de încredere a electoratului în clasa politică, indiferent de culorile ei.

 

Autor: Ionuț Vulpescu

Ionuț Vulpescu: „Ei cred că România este a lor, cetățenii le sunt slugi, și fac ce vor ei cu țara”

 

Cum stăteam eu de dimineață, cu agenda în față, aflu de la premierul nostru pentru alte coordonate economice, Florin Cîțu, că am un nou punct pe agendă: să scot România din UE. Eu fiind pesedist. E drept, cine face și desface are tot mereu ce face, dar asta ar fi deja prea mult! După ce ne-am chinuit să aderăm (poate a uitat de Consensul de la Snagov, de reformele cerute de Bruxelles, de negocierile aproape ratate de CDR, de poziția precară în economie, lăsată de prima guvernare post-decembristă de dreapta), PSD se apucă, așa, peste noapte, să lucreze pentru un Roexit. Dar dacă are public care-l crede, de ce nu? Premierul Cîțu nu a fost niciodată o icoană a responsabilității, de ce ar fi acum?

Totul este de un penibil absolut. Guvernul are doi cartofi fierbinți în mâini. Primul: criza din Valea Jiului. Economică, socială, umanitară. Și pentru care singura soluție pare, la fel ca în anii guvernării CDR, transformarea minierilor care au mai rămas în culegători de mușețel și în ospătari de pensiuni. Este singurul program de reconversie pe care îl știu cei de la dreapta. Cât despre doamna Raluca Turcan, mai bine o regretăm pe doamna Violeta Alexandru. Măcar doamna cu pricina a făcut doar o singură victimă, direct: a dat afară liftiera de la Minister.

Al doilea cartof este Bugetul. Care, vă vine să credeți sau nu, nici acum nu este gata. Ni s-a promis că va veni mâine la Parlament. Probabil cu un melc, pe post de poștă rapidă.

Sigur, nu e de râs. Dar cum poți discuta serios cu o guvernare care se comportă ca la ”Zâmbiți, sunteți la camera ascunsă!” În primul rând ei, guvernanții, nu se iau în serios. Apoi toate astea arată disprețul lor profund față de Constituție, lege, față de cetățeni. Dar și astea au o explicație: ei cred că România este a lor, cetățenii le sunt slugi, și fac ce vor ei cu țara, și cu ”slugile” peste care domnesc.

PS: nu vom exploata politic momentul ”Valea Jiului”. Dar asta nu înseamnă că, partid aflat în Opoziție, nu ne facem datoria față de cei care ne-au ales și cred în noi. Asta se va vedea la dezbaterea Bugetului. Spectacolul populist, oferit de unii, nu rezolvă nimic. Doar abate atenția de la agenda publică. Iar pentru premierul Cîțu și cei din alianța guvernamentală este mană cerească acest spectacol politic de prost-gust. Pentru că, în loc de soluții, discutăm despre orice altceva. Iar populismul ăsta nu le-a făcut niciun bine minierilor din Valea Jiului.

Autor: Ionuț Vulpescu

Fost ministru al Culturii: „E ușor să faci dușman din stat și din angajații săi, din pensionari și asistați.”

În celebrul său eseu „Omul revoltat”, Camus spune la un moment dat: „Conștiința iese la lumină odată cu revolta.” Dar, dacă aplică gândul camusian la peisajul politico-social de astăzi observăm că „revoltații” zilelor noastre se află mai degrabă la „dreapta”: ne referim, desigur, la așa-zișii tineri „frumoși și liberi”, iubitori de tehnocrație și de capitalism trendy-consumerist, cei a căror revoltă la urne, și ulterior civică, a învins PSD-ul în 2014-2015. Este PSD-ul un partid prea conformist și prea conservator, incapabil să alimenteze revoltele care trezesc conștiințele?

Cei care au ieșit în stradă în 2015 nu mi se par „de dreapta”. Cum să fie de dreapta, când nevoile lor sunt, în esență, de stânga? După accidentul din clubul „Colectiv”, ei cereau mai mult stat, mai multe servicii publice, de mai bună calitate. Este cel puțin ciudat să defilezi sub stindardul ”Jos comunismul!”, când ești victima celei mai rapace și violente forme de capitalism.

Nu cred că acum există vreo forță politică în stare să canalizeze revolta cetățenilor, s-o folosească pentru a schimba lucrurile. În primul rând pentru că nu mi se pare că revoltații vor asta. Asta nu înseamnă că nu va veni și vremea revoltei cu impact politic și social semnificativ.

Problemele alimentează revoltele, nu un partid sau altul. Un partid trebuie să lupte, într-o societate normală, pentru a schimba lucrurile fără să fie nevoie de un apel la revoltă. Nu cred că PSD este „prea conformist și conservator”, ca să vă citez. Aș zice că este vorba mai degrabă de un anume realism, că știe care sunt limitele, care sunt costurile și beneficiile, sau pericolele, unora sau altora dintre instrumentele luptei politice. Asta presupune și preluarea unora dintre problemele aflate pe agenda „revoltaților”. Așa trebuie să facă orice partid responsabil. Nu poți face schimbare decât în limitele acceptate de societate, și cu sprijinul unei largi majorități. Peste 26 de ani de „reformism” sunt suficienți pentru limita de rezistență a cetățenilor. Oamenii vor să trăiască pe cât de demn se poate, fără umilințe și nevoi.

Asta încearcă PSD să facă: oamenii să trăiască mai bine, în condițiile date de economie, de contextul intern și extern în care ne aflăm. Cred că a dori o societate cât mai echitabilă este un program suficient de „stânga” pentru România, în care solidaritatea socială, statul social și redistributiv sunt anatemizate și demonizate.

• Știm că dvs. aveți o dublă formație umanistă, de teolog și filozof. Mai știm că ați apreciat în mai multe ocazii pozițiile papei Francisc, un lider spiritual deosebit, care s-a maturizat intelectual în anii fertili ai teologiei eliberării, dar și într-o perioadă de crâncene dictaturi de dreapta în toată America de Sud. Se poate imagina o colaborare în anii viitori între PSD, ca partid de stânga, și BOR, pornind mai degrabă de la coordonatele teologiei eliberării?

America Latină, cea care l-a dat pe Papa Francisc, are problemele ei, și teologia eliberării cred că trebuie înțeleasă în acel context. Principala ei consecință este evoluția de la diversele forme de dictaturi – iar continentul este reputat pentru imaginația sa debordantă, inclusiv în materie de regimuri totalitare! – la o democrație ce a permis – iarăși, cu toate limitele ei – vindecarea unor răni ale trecutului. Drumul cel mai greu abia începe în America Latină. Socialul este principalul obiectiv al schimbării în zonă.

Socialul este și domeniul principal de interes al unei cooperări între două mari organizații ale societății civile românești, pentru că și PSD, și BOR, sunt, până la urmă, forme de expresie ale unor părți ale societății românești.

Nu dau eu lecții BOR, are suficiente mecanisme – și cunoștințe – pentru a-și adapta acțiunea la realitățile societății românești. Dar este evidentă creșterea preocupării ei pentru social. Socialul este viitorul religiilor, dacă vreți, care, într-un fel, este o întoarcere la origini. Religiile au fost și mecanisme de solidaritate.

Nu poți judeca BOR doar după dorința sa de a finaliza un proiect vechi de mai bine de un secol, Catedrala Mântuirii Neamului. PSD nu face această greșeală. Și încurajează toate acțiunile BOR care se adresează celor în nevoie. Acesta este fundamentul relației PSD cu BOR. Pe care nimeni n-o poate ignora. Pe de altă parte o relație normală, deschisă, este esențială pentru armonizarea pozițiilor părților.

• O persoană având convingeri de stânga poate influenţa deciziile în cadrul Partidului Social-Democrat?

Eu zic că da. Poate că nu este prea vizibil, public, acest lucru. Înțeleg insatisfacția multora, care au reproșat și reproșează PSD că nu este suficient de stânga. Reproșurile sunt extrem de diverse, pe probleme la fel de diverse. Doar că linia generală a unui partid este rezultatul unui consens intern. Consens care evoluează, se negociază permanent, este dinamic. Nu putem tăia doar o felie de realitate, s-o judecăm, și să proiectăm acea imagine în viitor, pretinzând că așa va arăta PSD și peste un an, și peste doi, și peste patru. Da, există în PSD o evoluție spre stânga, dar nu prea interesează pe nimeni din afara partidului s-o vadă. Pentru că, nu-i așa, trebuie demonstrat că tot românul e de dreapta, chiar și acela care doarme pe o bancă, în parc.

• Ce relaţii întreţine la ora actuală Partidul Social-Democrat cu sindicatele? Dar cu mediul de afaceri?

Normale, cu sindicatele care mai există, ca atare. Și care, din păcate, aproape au dispărut din sectorul privat al economiei. Răul a fost făcut în primul rând de unele sindicate care, prin liderii lor, s-au situat de partea patronatului, în detrimentul angajaților. PSD încurajează înființarea de sindicate în toate entitățile economice private, și unirea lor în federații și confederații care să fie cu adevărat parteneri de negocieri în relația cu patronatele. Sindicatele din sectorul public sunt cele care au reușit, în ultima vreme, să miște lucrurile în câteva domenii, în principal în salarizare, în stabilirea salariului minim, în schimbarea condițiilor de muncă.

Pe de altă parte, cred că mișcarea sindicală trebuie să se schimbe radical. E greu să imaginezi un sindicat funcțional într-o entitate economică ai cărei angajați sunt „închiriați” de la o firmă care oferă forță de muncă în lohn. Este un moment în care trebuie gândite noi forme de organizare și noi funcții pentru sindicate. Ele sunt esențiale, dacă vrem ca munca să fie apreciată la adevărat ei valoare în România.

Cu mediul de afaceri relația este normală, pentru că PSD vrea să guverneze, ca orice alt partid, de altminteri. Și când guvernezi, asculți pe toată lumea, încerci să ții cont de nevoile fiecărui actor economic și social. Faptul că PSD s-a declarat „pro-business” nu înseamnă că neglijează socialul și face corp comun cu mediul de afaceri. Dar cum să creezi noi locuri de muncă, până la urmă cea mai bună formă de protecție socială pentru persoanele active, locuri de muncă mai bine plătite, dacă te situezi pe poziții de confruntare cu mediul de afaceri? Sigur, nici nu poți să te confunzi cu mediul de afaceri. Pentru că ți-ai trăda misiunea ta, de partid politic, aceea de a servi interesul public.

• În România se manifestă forme de extremism social, exprimate prin aversiunea faţă de bugetari, pensionari şi „asistaţii sociali”. Cum ar trebui să contracareze stânga aceste tendinţe?

Este o muncă de durată, care implică un mare efort de explicare. Aceste clișee au prins mai ales în rândul celor care nu cunosc ce înseamnă „statul”, care este rolul lui, care-i sunt funcțiunile, ce poate și ce nu poate să facă. Lipsa educației civice din școală se răzbună acum. Aversiunea mai are o explicație. Este vorba despre frustrările generației tinere, generație care a început să se afirme în anii 2000-2008, fără să aibă memoria crizelor din perioada tranziției.

Acești oameni au trebuit să ia în piept criza din 2009-2012, care le-a arătat cât este de fragilă prosperitatea lor, pe bază de „împrumut cu buletinul”, care sunt costurile apartenenței la „clasa de mijloc”, ce umilitoare este poziția lor în mecanismul economic din care fac parte. Și au fost singuri în fața crizei, statul fiind deja lăsat fără multe instrumente de intervenție.

Toate aceste frustrări au o singură explicație pentru ei: „trântorii”, „asistații”, „pomanagii de la stat”, care profită de munca lor și le consumă banii făcuți cu sudoarea frunții. Iar aici a contribuit și discursul politic de la Cotroceni, din acea perioadă, care vorbea despre administrația publică, „omul gras”, pe care mediul privat, „omul slab”, îl „cară în spate”. E ușor să faci dușman din stat și din angajații săi, din pensionari și asistați. Iar cei interesați în slăbirea și mai accentuată a statului au profitat de frustrările lor. Doar că această lipsă de spirit critic va fi și mai penalizată pentru această generație care, da, trebuie să dea piept cu ceea ce trăim, adică un capitalism sălbatic, pe care cu greu îl putem tempera, și pe care ei îl văd salvator, dacă statul l-ar lăsa și mai liber decât este. Fiecare generație învață doar din propria suferință. Dacă poate învăța.

• În iunie anul acesta Marea Britanie a ieşit din Uniunea Europeană, iar sondajele de opinie indică ascensiunea partidelor suveraniste. Cum întrevedeţi în acest context viitorul Uniunii Europene?

E greu de spus ce va urma. După cum arată lucrurile acum, Brexitul va fi un bun pretext pentru a construi „Europa cu două viteze”, un nucleu al „fondatorilor”, și o periferie a noilor veniți și a celor rămași în urmă cu dezvoltarea. Va fi – dacă va fi – un soi de Imperiu al fondatorilor, care își va exploata periferiile. Sper să nu ajungem acolo, cum sper ca, în numele „suveranității regăsite”, să nu asistăm la accentuarea egoismelor naționale. Brexitul este, în esența lui, expresia acestui egoism. Și una, și cealaltă evoluție nu pot avea drept rezultat decât eșecul UE. Care se poate rezuma la un spațiu de liber schimb, și atât. Uniunea Europeană se poate salva doar reînviind modelul social european. Pentru că, în esență, cetățenii asta reproșează UE: că viața lor se înrăutățește, în ciuda promisiunilor.

• La Washington, Sofia şi Chişinău au fost aleşi recent preşedinţi favorabili înţelegerii cu Moscova. Care credeţi că ar trebui să fie atitudinea României faţă de Rusia?

Aș vrea să plec de la o mistificare, care ne face un mare rău: acea hartă care prezintă România drept o insulă de „euro-atlantism” într-o mare de „prieteni ai Rusiei”. Ne face un mare rău pentru că așa ne ostilizăm toți vecinii, inclusiv pe cei din Republica Moldova. Turcia este în NATO, și n-a zis că vrea să iasă din Organizație, pentru a se alătura unei alte structuri de securitate colectivă. Bulgaria este în NATO și în UE. Ungaria, la fel. Serbia, Moldova, Ucraina cooperează strâns cu NATO, și negociază fie aderarea la UE, fie legături mai strânse cu Uniunea.

Până una, alta, nu ne paște niciun pericol. Washingtonul și Bruxellesul au dovedit extrem de limpede și de ferm că își respectă angajamentele, inclusiv angajamentele față de România. Împreună cu partenerii noștri definim poziția față de Moscova.

În același timp, cred că prioritare ar fi preocupările față de viitorul UE, după șocul Brexitului. Asta chiar privește în cel mai înalt grad viitorul României. Noi am mizat totul pe cartea construcției europene, și suntem vital interesați în continuitatea proiectului. Nu cred că un alt proiect, cel al Europei cu două viteze, spre pildă, ne-ar avantaja. Cu greu apare în această campanie electorală subiectul viitorului UE. Este regretabilă această absență. Lipsa noastră de interes pentru această temă fundamentală ne-ar putea costa

Ionuț Vulpescu (n. 1976) doctor în filozofie al Universității București, este deputat PSD și vicepreședinte al acestui partid, membru al Comisiei de Cultură, Arte și Mijloace de Informare în Masă, fost ministru al Culturii în perioada 2014-2015. Anul acesta candidează la Senat pe poz. 5 a listei PSD București.

Sursa: Argumente și Fapte

Scrisoarea ex-ministrului Culturii Ionuţ Vulpescu adresată premierului Dacian Julien Cioloş

Ionuţ Vulpescu, fost ministru al Culturii, i-a transmis premierului o scrisoare deschisă prin care îi cere detalii despre modul în care se face achiziţionarea "Cuminţeniei Pământului", acuzând că nu există transparenţă, iar preţul de cumpărare este dublu faţă de cel stabilit de expertize:

„ Subiectul achiziţionării ”Cuminţeniei Pământului” a ţinut timp de un an nu numai prima pagină a ziarelor, dar şi faţada Palatului Victoria! Mediatizarea furioasă a devenit un soi de substitut pentru patriotism. Doriţi să uităm acest subiect? E ca şi cum nu ar fi fost? Să vă reamintim ce afirmaţi în primăvară? 

”Suntem săraci, dar cu această operă e «acum sau niciodată!»” - asta spuneaţi. Dacă suntem săraci, domnule Prim-ministru, de ce aţi aprobat, alături de Guvernul pe care îl conduceţi, achiziţionarea ei cu un preţ mai mult decât dublu decât cel stabilit prin două expertize independente înainte de venirea dumneavoastră în fruntea Executivului? De ce „acum sau niciodată!”?“, întreabă Ionuţ Vulpescu, în scrisoarea adresată prim-ministrului.

 „Vă reamintesc că nu Guvernul dumneavoastră a exercitat dreptul de prezumpţiune în cazul ”Cuminţeniei Pământului”. Guvernul dumneavoastră, prin Ministrul Culturii condus de doamna Corina Şuteu, NU şi-a exercitat acest drept în cazul ”Colecţiei Manu”, deşi a fost notificat în acest sens. Astfel, piese cunoscute, extrem de importante pentru istoria artei plastice româneşti, multe dintre ele din categoria ”Tezaur”, de Rosenthal, Tattarescu şi Aman, printre alţii, au fost vândute la licitaţie. Potrivit casei de licitaţii, au fost înstrăinate până acum 15 picturi din cele 24 ale colecţiei, pentru suma de 117 400 de euro. O sumă de aproape 100 de ori mai mică decât cea pe care Guvernul dumneavoastră este dispus să o plătească pentru „Cuminţenia Pământului”, dar pentru care nu s-au găsit fonduri în vistieria ţării. De ce „acum sau niciodată!”? Dreptul de preempţiune al statului este inalienabil şi poate fi exercitat oricând. Spusele dumneavoastră au servit drept acoperire pentru o decizie care nu se bazează pe realităţi. Şi au avut drept scop acceptarea unui preţ nejustificat de mare pentru achiziţionarea unei opere de artă care, da, merită să facă parte din patrimoniul cultural naţional. Sediul Guvernului a fost acoperit, luni de zile, cu o lozincă bizară: „Brâncuşi e al tău aşa cum şi ţara asta e a ta”. Să înţelegem că dacă opera lui Brâncuşi nu a fost cumpărată, nici ţara asta nu mai este a noastră? Nu dă bine în bilanţ! Dacă era ”acum sau niciodată!”, de ce am ajuns în situaţia ridicolă de azi, când Ministrul Finanţelor declară senin că la rectificarea Bugetului de Stat nu s-au alocat banii promişi pentru cumpărarea statuii, pentru că nu există bază legală? Cum este posibilă atâta iresponsabilitate? Şi atât dispreţ faţă de cei care au crezut în acest demers? Lor ce le spuneţi acum? Anul acesta a fost anul Brâncuşi. Se împlinesc 140 de ani de la naşterea sa. De ce nu vorbim astăzi despre existenţa ”Muzeului Brâncuşi”, instituţie înfiinţată prin lege? Dacă vă interesa subiectul, de ce nu aţi continuat să faceţi ceea ce rămăsese de făcut pentru completarea dosarului de înscriere a ansamblului de la Târgu Jiu în Patrimoniul Cultural Mondial al UNESCO? M-aş fi aşteptat la o campanie mediatică la fel de intensă pentru promovarea lui Brâncuşi, artistul, nu a lui Brâncuşi, agentul de imagine pentru premier şi guvern. Sau pentru o astfel de campanie nu au fost bani?   Încerc să cred în sinceritatea iubirii dumneavoastră pentru Brâncuşi. Dar cum să cred că este guvernarea „zero populism, zero minciună”? Cu tot efortul meu, nu pot. Nu am cum. Şi nu sunt singurul care nu poate crede! Vreau să fiu bine înţeles: a cumpăra lucrarea lui Brâncuşi “Cuminţenia Pământului” este un semn de responsabilitate politică şi socială. De aceea au fost, şi sunt, atâţia oameni care au susţinut cu bună-credinţă campania de subscripţie publică, au promovat-o, cu inteligenţă şi sensibilitate. Le mulţumim pentru ceea ce au făcut. Din nefericire, pe buna lor credinţă s-a clădit un mecanism al ruşinii naţionale, când ar fi trebuit să fie unul de demnitate naţională. Scopul scuză mijloacele, ar zice unii. Nu. Mijloacele pot distruge legitimitatea unui scop, îl maculează, ajung să-l transforme într-un subiect de discordie naţională. Pentru că se invocă nevoia de transparenţă a actului de guvernare, vă reamintesc câteva întrebări la care nu aţi răspuns până acum, deşi aveţi obligaţia morală şi legală să o faceţi. Am să le tot repet, sunt perseverent, poate va răspunde cineva". 

  INTREBĂRILE LUI IONUŢ VULPESCU  

  "1. Primul, şi cel mai important lucru: care a fost mandatul Comisiei de negociere, condusă de ministrul Culturii? 

2. Cine sunt experţii care au stabilit valoarea sculpturii la 11 milioane de euro, după ce expertizele anterioare au indicat o valoare de cel mult cinci milioane de euro? Pe ce s-a bazat această expertiză? 

3. Cine a făcut parte din comisia de negociere care a acceptat acest preţ de 11 milioane de euro?

 4. Cine l-a autorizat pe ministrul Culturii să accepte preţul de 11 milioane de euro? Aprobarea a fost dată într-o şedinţă de guvern? 

5. De ce s-a retras din procesul de negocieri operatorul economic, respectiv casa de licitaţii, permiţând negocierea direct între proprietari şi ministru, lucru interzis de lege?

 6. Care este temeiul legal pentru prelungirea termenului de plată până la data de 20 decembrie 2016? Care sunt prevederile ce modifică art. 4 alin. (4) din OUG nr. 10/2016, potrivit căruia în situaţia în care, din orice motiv, până la data de 31 octombrie 2016, statul român nu dobândeşte dreptul de proprietate liber de orice sarcini asupra sculpturii „Cuminţenia Pământului”, sumele colectate prin subscripţie publică se restituie donatorilor? 

7. Care este conţinutul procesului-verbal încheiat cu proprietarii sculpturii, proces-verbal a cărui existenţă a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului?

 8. În cazul în care există un mecanism legal prin care banii strânşi acum prin subscripţie publică se vor înapoia donatorilor, care vor fi costurile şi cum vor fi finanţate? În cazul în care nu vor fi înapoiaţi, care este statutul lor legal, cum vor fi administraţi, de către cine, cu ce costuri? 

9. Cine l-a autorizat pe ministrul Vlad Alexandrescu să declare că, în cazul în care nu se vor strânge cele şase milioane de euro prin subscripţie publică, statul va renunţa la dreptul de preempţiune? În baza cărei prevederi legale aţi făcut şi dumneavoastră o declaraţie asemănătoare? 

10. De ce evitaţi să le răspundeţi românilor care, cu bună credinţă, au răspuns apelului dumneavoastră şi au donat bani, iar acum se fac glume pe seama lor şi sunt numiţi „Păgubiţii Brâncuşi”? 

Credeţi că, după acest fiasco, va mai avea cineva încredere să participe la o asemenea subscripţie publică? Mingea, ca să zic aşa, în ceea ce priveşte achiziţionarea ”Cuminţeniei Pământului” nu este în curtea Parlamentului. Este tot în responsabilitatea Guvernului, domnule Prim-ministru! Nu Parlamentul trebuie să deconteze această „safacere cu sulf” care cere, cum spuneam mai sus, o serie de lămuriri, inclusiv din partea dumneavoastră! Aţi aprobat nişte Ordonanţe de Urgenţă, care îşi produc efectul juridic încă din momentul publicării lor în "Monitorul Oficial". Parlamentul n-a adoptat nicio lege de aprobare a lor, care să implice şi amendamente. Vă aparţin, vă reprezintă. De ce nu aplicaţi prevederile lor? De ce nu aţi publicat Ordonanţa de Urgenţă aprobată în Guvern, care le modifica pe anterioarele? Dispariţia miraculoasă a Ordonanţei de Urgenţă adoptată la data de 12.10.2016 nu face decât să confirme atitudinea de dispreţ faţă de cetăţeni în general, şi faţă de cei care au contribuit la campanie, în special. După ce aţi anunţat rezolvarea situaţiei prin adoptarea acelei OUG, am aşteptat publicarea ei în "Monitorul Oficial", ceea ce nu s-a întâmplat nici măcar în ziua de azi. Ce fel de Guvern este acesta, în care actele presupus importante şi care rezolvă situaţii urgente şi excepţionale dispar fără urmă? V-aţi speriat de posibilele consecinţe legale ale aplicării lor? Unde este transparenţa? Unde este onestitatea?“, întreabă Ionuţ Vulpescu, în scrisoarea adresată prim-ministrului Dacian Cioloş.  Sursa Adevărul

Casa memorială “Gheorghe Pop de Băsești” va fi reabilitată

La finele săptămânii trecute, prefectul județului Maramureș, ing. Anton Rohian a primit vizita Ministrului Culturii, Ionuț Vulpescu.

În cadrul discuțiilor purtate, unul din subiecte a fost cu privire la Casa memorială ”Gheorghe Pop de Băseşti”. Este un lucru pe care am vrut să vi-l arăt legat de Gheorghe Pop de Băsești. Acest proiect al comunei Băsești unde există această casă, de foarte multa vreme, de ani buni, nu s-a facut nimic cu ea. Eu vă invit sa fiți oaspetele nostru și să vedeți ce este acolo. De asemenea, la Șișești există un patrimoniu, Casa memorială dr. Vasile Lucaciu. Și asupra acestuia trebuie să ne aplecăm din toate punctele de vedere.

In 2018 sunt 100 de ani de la Unire, iar acești oameni au facut Unirea”, a transmis prefectul Anton Rohian.

„Bateți la o ușă deschisă. Mă bucur că avem această discuție pentru că e o șansă pe care o avem în 2018 și trebuie să facem cât mai multe lucruri. Mă implic atunci când sunt lucruri concrete, iar acesta este un proiect important”, a declarat Ionuț Vulpescu, ministrul Culturii.

La discuție a participat și primarul comunei Băsești, Ioan Călăuz, care i-a prezentat domnului ministru proiectul privind casa memorială Gheorghe Pop de Băsești. Acesta urmează să meargă în cursul acestei săptămâni la Ministerul Culturii, pentru a depune documentația în vederea aprobării finanțării.

                                                                             Instituţia Prefectului

Deceniu pierdut, deceniu de câștigat

Ar fi multe lucruri de spus, în această săptămână în care tocmai atmosfera pascală lipsește. Se pare că am uitat ce semnificație are Sărbătoarea Paștilor, și nu doar pentru credincioși. Semnificația sa trece dincolo de convingerile credincioșilor. Nu mai amintesc despre felul în care consumerismul erodează semnificația sa spirituală.

Despre un lucru însă vreau să vorbesc: despre intoleranță. Societatea noastră devine tot mai intolerantă, pe măsură ce cresc frustrările unora sau altora dintre grupurile sociale. Unele frustrări pot fi explicate, sunt urmarea unor stări de fapt pe care le cunoaștem, și pe care n-am reușit să le rezolvăm. alte frustrări sunt induse, devin armă în lupta politică. Iar acest lucru este blamabil, și periculos. Am crezut cu toții că ieșirea din scenă a lui Traian Băsescu va permite întoarcerea la normalul unei scene politice cu actori raționali, care se respectă, dialoghează, construiesc un consens în jurul marilor obiective ale interesului național.

Personal sunt decepționat. Practic nimic nu s-a schimbat după plecarea lui Traian Băsescu. Aceeași agresivitate din partea unor partide și a unor lideri politici. Același dispreț față de Constituție și față de principiul separației puterilor în stat. Același Parlament transformat în țap ispășitor pentru tot răul din România. Același dispreț din partea unora față de drepturile și libertățile cetățenești. Aceeași agresivitate, de nimic justificată.

Țara asta trebuie să existe, dincolo de politicieni, de ”formatori de opinie”, de ”intelectuali publici” sau de ”justițiari”. Lucrurile nu încep cu unii, și nu se termină cu ei. Abordarea conflictuală ne-a făcut atâta rău. După ”obsedantul deceniu” din anii 50 ai secolului trecut, am avut un ”deceniu pierdut”, marcat de personalitatea cel puțin controversată a lui Traian Băsescu. Unii dintre discipolii săi par ferm hotărâți să-i continue ”opera”. Este o veste proastă pentru noi, toți. Și nu trebuie să lăsăm să se întâmple asta, să mai pierdem timp și oportunități de dezvoltare.

Nu ne folosește ”pâra” la Bruxelles sau la alte ”Înalte Porți”, cum se petrece acum în cazul deciziei de reducere a TVA. Avem atât de puține mijloace de a interveni în economie, și atât de multe nevoi. Nu ne putem permite luxul de a ne refuza, din motive ideologice, folosirea instrumentelor pe care le mai avem pentru a ne dezvolta. Suntem responsabili cu toții față de români. A sta pe margine și a huidui nu e ceea ce așteaptă cetățenii de la politicieni. Cei care fac, chiar dacă și greșesc, sunt de preferat celor care cârcotesc, pentru că nu au curajul să-și asume deciziile necesare schimbării în bine a României. După un deceniu pierdut trebuie să urmeze un deceniu câștigat pentru România și pentru cetățenii ei. Noi asta facem: lucrăm pentru a face din dorință o realitate.

                                                                                               Ionut Vulpescu