Cei care au ieșit în stradă în 2015 nu mi se par „de dreapta”. Cum să fie de dreapta, când nevoile lor sunt, în esență, de stânga? După accidentul din clubul „Colectiv”, ei cereau mai mult stat, mai multe servicii publice, de mai bună calitate. Este cel puțin ciudat să defilezi sub stindardul ”Jos comunismul!”, când ești victima celei mai rapace și violente forme de capitalism.
Nu cred că acum există vreo forță politică în stare să canalizeze revolta cetățenilor, s-o folosească pentru a schimba lucrurile. În primul rând pentru că nu mi se pare că revoltații vor asta. Asta nu înseamnă că nu va veni și vremea revoltei cu impact politic și social semnificativ.
Problemele alimentează revoltele, nu un partid sau altul. Un partid trebuie să lupte, într-o societate normală, pentru a schimba lucrurile fără să fie nevoie de un apel la revoltă. Nu cred că PSD este „prea conformist și conservator”, ca să vă citez. Aș zice că este vorba mai degrabă de un anume realism, că știe care sunt limitele, care sunt costurile și beneficiile, sau pericolele, unora sau altora dintre instrumentele luptei politice. Asta presupune și preluarea unora dintre problemele aflate pe agenda „revoltaților”. Așa trebuie să facă orice partid responsabil. Nu poți face schimbare decât în limitele acceptate de societate, și cu sprijinul unei largi majorități. Peste 26 de ani de „reformism” sunt suficienți pentru limita de rezistență a cetățenilor. Oamenii vor să trăiască pe cât de demn se poate, fără umilințe și nevoi.
Asta încearcă PSD să facă: oamenii să trăiască mai bine, în condițiile date de economie, de contextul intern și extern în care ne aflăm. Cred că a dori o societate cât mai echitabilă este un program suficient de „stânga” pentru România, în care solidaritatea socială, statul social și redistributiv sunt anatemizate și demonizate.
• Știm că dvs. aveți o dublă formație umanistă, de teolog și filozof. Mai știm că ați apreciat în mai multe ocazii pozițiile papei Francisc, un lider spiritual deosebit, care s-a maturizat intelectual în anii fertili ai teologiei eliberării, dar și într-o perioadă de crâncene dictaturi de dreapta în toată America de Sud. Se poate imagina o colaborare în anii viitori între PSD, ca partid de stânga, și BOR, pornind mai degrabă de la coordonatele teologiei eliberării?
America Latină, cea care l-a dat pe Papa Francisc, are problemele ei, și teologia eliberării cred că trebuie înțeleasă în acel context. Principala ei consecință este evoluția de la diversele forme de dictaturi – iar continentul este reputat pentru imaginația sa debordantă, inclusiv în materie de regimuri totalitare! – la o democrație ce a permis – iarăși, cu toate limitele ei – vindecarea unor răni ale trecutului. Drumul cel mai greu abia începe în America Latină. Socialul este principalul obiectiv al schimbării în zonă.
Socialul este și domeniul principal de interes al unei cooperări între două mari organizații ale societății civile românești, pentru că și PSD, și BOR, sunt, până la urmă, forme de expresie ale unor părți ale societății românești.
Nu dau eu lecții BOR, are suficiente mecanisme – și cunoștințe – pentru a-și adapta acțiunea la realitățile societății românești. Dar este evidentă creșterea preocupării ei pentru social. Socialul este viitorul religiilor, dacă vreți, care, într-un fel, este o întoarcere la origini. Religiile au fost și mecanisme de solidaritate.
Nu poți judeca BOR doar după dorința sa de a finaliza un proiect vechi de mai bine de un secol, Catedrala Mântuirii Neamului. PSD nu face această greșeală. Și încurajează toate acțiunile BOR care se adresează celor în nevoie. Acesta este fundamentul relației PSD cu BOR. Pe care nimeni n-o poate ignora. Pe de altă parte o relație normală, deschisă, este esențială pentru armonizarea pozițiilor părților.
• O persoană având convingeri de stânga poate influenţa deciziile în cadrul Partidului Social-Democrat?
Eu zic că da. Poate că nu este prea vizibil, public, acest lucru. Înțeleg insatisfacția multora, care au reproșat și reproșează PSD că nu este suficient de stânga. Reproșurile sunt extrem de diverse, pe probleme la fel de diverse. Doar că linia generală a unui partid este rezultatul unui consens intern. Consens care evoluează, se negociază permanent, este dinamic. Nu putem tăia doar o felie de realitate, s-o judecăm, și să proiectăm acea imagine în viitor, pretinzând că așa va arăta PSD și peste un an, și peste doi, și peste patru. Da, există în PSD o evoluție spre stânga, dar nu prea interesează pe nimeni din afara partidului s-o vadă. Pentru că, nu-i așa, trebuie demonstrat că tot românul e de dreapta, chiar și acela care doarme pe o bancă, în parc.
• Ce relaţii întreţine la ora actuală Partidul Social-Democrat cu sindicatele? Dar cu mediul de afaceri?
Normale, cu sindicatele care mai există, ca atare. Și care, din păcate, aproape au dispărut din sectorul privat al economiei. Răul a fost făcut în primul rând de unele sindicate care, prin liderii lor, s-au situat de partea patronatului, în detrimentul angajaților. PSD încurajează înființarea de sindicate în toate entitățile economice private, și unirea lor în federații și confederații care să fie cu adevărat parteneri de negocieri în relația cu patronatele. Sindicatele din sectorul public sunt cele care au reușit, în ultima vreme, să miște lucrurile în câteva domenii, în principal în salarizare, în stabilirea salariului minim, în schimbarea condițiilor de muncă.
Pe de altă parte, cred că mișcarea sindicală trebuie să se schimbe radical. E greu să imaginezi un sindicat funcțional într-o entitate economică ai cărei angajați sunt „închiriați” de la o firmă care oferă forță de muncă în lohn. Este un moment în care trebuie gândite noi forme de organizare și noi funcții pentru sindicate. Ele sunt esențiale, dacă vrem ca munca să fie apreciată la adevărat ei valoare în România.
Cu mediul de afaceri relația este normală, pentru că PSD vrea să guverneze, ca orice alt partid, de altminteri. Și când guvernezi, asculți pe toată lumea, încerci să ții cont de nevoile fiecărui actor economic și social. Faptul că PSD s-a declarat „pro-business” nu înseamnă că neglijează socialul și face corp comun cu mediul de afaceri. Dar cum să creezi noi locuri de muncă, până la urmă cea mai bună formă de protecție socială pentru persoanele active, locuri de muncă mai bine plătite, dacă te situezi pe poziții de confruntare cu mediul de afaceri? Sigur, nici nu poți să te confunzi cu mediul de afaceri. Pentru că ți-ai trăda misiunea ta, de partid politic, aceea de a servi interesul public.
• În România se manifestă forme de extremism social, exprimate prin aversiunea faţă de bugetari, pensionari şi „asistaţii sociali”. Cum ar trebui să contracareze stânga aceste tendinţe?
Este o muncă de durată, care implică un mare efort de explicare. Aceste clișee au prins mai ales în rândul celor care nu cunosc ce înseamnă „statul”, care este rolul lui, care-i sunt funcțiunile, ce poate și ce nu poate să facă. Lipsa educației civice din școală se răzbună acum. Aversiunea mai are o explicație. Este vorba despre frustrările generației tinere, generație care a început să se afirme în anii 2000-2008, fără să aibă memoria crizelor din perioada tranziției.
Acești oameni au trebuit să ia în piept criza din 2009-2012, care le-a arătat cât este de fragilă prosperitatea lor, pe bază de „împrumut cu buletinul”, care sunt costurile apartenenței la „clasa de mijloc”, ce umilitoare este poziția lor în mecanismul economic din care fac parte. Și au fost singuri în fața crizei, statul fiind deja lăsat fără multe instrumente de intervenție.
Toate aceste frustrări au o singură explicație pentru ei: „trântorii”, „asistații”, „pomanagii de la stat”, care profită de munca lor și le consumă banii făcuți cu sudoarea frunții. Iar aici a contribuit și discursul politic de la Cotroceni, din acea perioadă, care vorbea despre administrația publică, „omul gras”, pe care mediul privat, „omul slab”, îl „cară în spate”. E ușor să faci dușman din stat și din angajații săi, din pensionari și asistați. Iar cei interesați în slăbirea și mai accentuată a statului au profitat de frustrările lor. Doar că această lipsă de spirit critic va fi și mai penalizată pentru această generație care, da, trebuie să dea piept cu ceea ce trăim, adică un capitalism sălbatic, pe care cu greu îl putem tempera, și pe care ei îl văd salvator, dacă statul l-ar lăsa și mai liber decât este. Fiecare generație învață doar din propria suferință. Dacă poate învăța.
• În iunie anul acesta Marea Britanie a ieşit din Uniunea Europeană, iar sondajele de opinie indică ascensiunea partidelor suveraniste. Cum întrevedeţi în acest context viitorul Uniunii Europene?
E greu de spus ce va urma. După cum arată lucrurile acum, Brexitul va fi un bun pretext pentru a construi „Europa cu două viteze”, un nucleu al „fondatorilor”, și o periferie a noilor veniți și a celor rămași în urmă cu dezvoltarea. Va fi – dacă va fi – un soi de Imperiu al fondatorilor, care își va exploata periferiile. Sper să nu ajungem acolo, cum sper ca, în numele „suveranității regăsite”, să nu asistăm la accentuarea egoismelor naționale. Brexitul este, în esența lui, expresia acestui egoism. Și una, și cealaltă evoluție nu pot avea drept rezultat decât eșecul UE. Care se poate rezuma la un spațiu de liber schimb, și atât. Uniunea Europeană se poate salva doar reînviind modelul social european. Pentru că, în esență, cetățenii asta reproșează UE: că viața lor se înrăutățește, în ciuda promisiunilor.
• La Washington, Sofia şi Chişinău au fost aleşi recent preşedinţi favorabili înţelegerii cu Moscova. Care credeţi că ar trebui să fie atitudinea României faţă de Rusia?
Aș vrea să plec de la o mistificare, care ne face un mare rău: acea hartă care prezintă România drept o insulă de „euro-atlantism” într-o mare de „prieteni ai Rusiei”. Ne face un mare rău pentru că așa ne ostilizăm toți vecinii, inclusiv pe cei din Republica Moldova. Turcia este în NATO, și n-a zis că vrea să iasă din Organizație, pentru a se alătura unei alte structuri de securitate colectivă. Bulgaria este în NATO și în UE. Ungaria, la fel. Serbia, Moldova, Ucraina cooperează strâns cu NATO, și negociază fie aderarea la UE, fie legături mai strânse cu Uniunea.
Până una, alta, nu ne paște niciun pericol. Washingtonul și Bruxellesul au dovedit extrem de limpede și de ferm că își respectă angajamentele, inclusiv angajamentele față de România. Împreună cu partenerii noștri definim poziția față de Moscova.
În același timp, cred că prioritare ar fi preocupările față de viitorul UE, după șocul Brexitului. Asta chiar privește în cel mai înalt grad viitorul României. Noi am mizat totul pe cartea construcției europene, și suntem vital interesați în continuitatea proiectului. Nu cred că un alt proiect, cel al Europei cu două viteze, spre pildă, ne-ar avantaja. Cu greu apare în această campanie electorală subiectul viitorului UE. Este regretabilă această absență. Lipsa noastră de interes pentru această temă fundamentală ne-ar putea costa
Ionuț Vulpescu (n. 1976) doctor în filozofie al Universității București, este deputat PSD și vicepreședinte al acestui partid, membru al Comisiei de Cultură, Arte și Mijloace de Informare în Masă, fost ministru al Culturii în perioada 2014-2015. Anul acesta candidează la Senat pe poz. 5 a listei PSD București.
