LILIANA REGHINA MOGA, O VIAŢĂ CONSTRUITĂ PE ONOARE!

Una din problemele care mă frământă este cea a creşelor din Baia Mare. Părinţii au nevoie de ajutor atunci când merg la serviciu, când au mai mulţi copii în întreţinere şi când nu îşi permit o bonă sau nu au cu cine să-i lase dintre apropiaţi sau din familie. Voi face toate eforturile ca numărul de locuri din creşe să crească, proiectele care vizează construcţia de noi creşe la nivel naţional în care este cuprins şi municipiul Baia Mare să fie duse la bun sfârşit. Pentru acestea îmi voi da tot concursul în plenul Consiliului Municipal Baia Mare în calitate de consilier al Uniunii Pentru Maramureş.

Mă îngrijorează faptul că puţinele creşe din Baia Mare nu îşi au rezolvată situaţia juridică a spaţiului, fapt pentru care nu s-a putut investi aici nimic. Îmi voi îndrepta atenţia şi asupra Creşei nr. 3 din Baia Mare unde sunt două grupe cu un total de aproximativ 36 de copii. Dacă spaţiul deţinut de către Centrul Antidrog va reveni creşei, aici se poate ajunge la patru grupe cu 80 de copii în total. Am înţeles că municipalitatea nu a  prelungit contractul pe spaţiu,  Centrului Antidrog. Nu am înţeles, în schimb, de ce proiectul de modernizare al acestei creşe a fost retras de pe borderoul unei şedinţe ordinare a consilierilor municipali.

La nivelul municipiului Baia Mare necesarul de locuri in creşe este mult mai mare decât cel existent. În anul 2011 au rămas nerezolvate -din lipsa locurilor libere – nu mai puţin de 156 de cereri, în timp ce pentru 2012 au fost depuse alte zeci de cereri.

Foste creşe adăpostesc boschetari

Nu înţeleg cum în anumite spaţii unde funcţionau creşe sau grădiniţe,  locuiesc acum oamenii străzii, iar clădirile se deteriorează în fiecare zi. Un exemplu în acest sens este spaţiul fostei creşe a Phoenix-ului. Imobilul este situat pe strada Ştefan cel Mare din Baia Mare şi zace în paragină  de ani de zile. Clădirea a fost devastată şi s-a furat tot ce s-a putut fura de-a lungul timpului.

Doar 4 din 11

Potrivit statisticilor reflectate în mass-media, din 11 creşe, câte existau înainte de 1989, în municipiul Baia Mare au mai rămas doar patru creşe. Unităţile sunt situate pe străzile Vasile Alecsandri (70 de locuri),  Bilaşcu (60 locuri),  Amurgului – unde creşa funcţioneaza in spaţiul de la parterul si etajul 1 al unui bloc, dar etajul este dezafectat, astfel că cei mici pot fi îngrijiţi doar la parter , şi există un maxim de 30 de locuri şi pe Narciselor,  unde creşa împarte acelaşi spaţiu cu cei de la Colegiul Medicilor (30 locuri).

În total 190 de locuri pentru copii cu vârste cuprinse între  0 şi 4 ani. Pentru un copil se achită lunar o taxă  de aproximativ 100 lei. In cazul în care sunt doi fraţi,  părinţii primesc o reducere de 50%, iar dacă mai există şi un al treilea copil din aceeaşi familie, reducerea

pe lună este de 25%.

                                                    Pe cuvânt de onoare!

LILIANA REGHINA MOGA, O VIAŢĂ CONSTRUITĂ PE ONOARE

Costurile diferă de la o creşă la alta, fiind în medie de circa 8 lei/zi.

Trei dintre cele patru creşe au spaţii de joaca improprii şi ar necesita o serie de investiţii de reabilitare, însă pentru aceste lucrări este nevoie de circa 8 miliarde de lei vechi.

Doar două creşe vara

Din păcate pe timpul vacanţei de vară doar doua creşe din municipiul Baia Mare rămân deschise. Este vorba de Creşa nr. 2 si nr. 3, care au o capacitate totală de 250 de locuri. Micuţii sunt preluaţi de la ora 6, iar programul este până cel târziu la ora 18.

Notă

Maramureşul a fost cuprins într-o licitaţie prin intermediul căreia va obţine finanţare de la Ministerul Dezvoltării pentru construirea a 12 creşe noi, cu 90 respectiv 120 de locuri. Trei creşe vor fi construite in Baia Mare, trei in Borşa, căte două în Vişeu de Sus si Târgu Lăpuş. De asemenea, de câte o creşă nouă vor beneficia si micuţii din Ulmeni si Şomcuta Mare.

                                                    Pe cuvânt de onoare!

LILIANA REGHINA MOGA, O VIAŢĂ CONSTRUITĂ PE ONOARE

•    BĂIMĂRENII SĂ HOTĂRASCĂ SOARTA CÂINILOR FĂRĂ STĂPÂN! SONDAJE PE CARTIERE SAU CHIAR REFERENDUM!

Băimărenii trebuie să hotărască soarta câinilor fără stăpân şi nu politicienii sau cei care bagă foarte mulţi bani în buzunare pentru că nu sunt puţini cei care spun că există un interes să fie pe străzi câini fără stâpân, în sensul că produc bani prin atragerea de donaţii şi sponsorizări. Sunt tot mai multe voci care îi acuză pe cei care se întâlnesc adesea la simpozioane pe această temă, pe mulţi bani europeni şi care nu rezolvă problema câinilor comunitari. Toată lumea se învârte în jurul cozii acestei probleme, autorităţi, medici veterinari, organizaţii nonguvernamentale, fundaţii, politicieni dar rezultatele sunt zero. Numai că pe asemenea eforturi fără rezultat se cheltuie foarte mulţi bani. Alte oraşe au rezolvat în mare parte această problemă care îi preocupă pe cetăţeni.

Am stat de vorbă cu foarte mulţi cetăţeni pe această temă şi mi-au spus că nu din birouri se rezolvă lucrurile. Copiii sunt atacaţi pe străzi, în centrul oraşului, în jurul şcolilor. Părinţii se plâng că sunt muşcaţi atunci când se duc la containere sau când se întorc noaptea de la serviciu. Spitalele de specialitate sunt pline de persoane muşcate de câini vagabonzi. De aceea consider că doar sondarea opiniei publice ne poate da verdictul în această problemă. Propun sondaje pe cartiere şi soluţia să fie rezultatul acestor cercetări sociologice. Nu exclud varianta unui referendum dacă oamenii aleg acest lucru. Iată câteva aspecte care ne obligă să luăm în serios această stare de fapt pentru că până acum doar s-au cheltuit bani, într-o formă sau alta dar câinii sunt tot mai mulţi pe străzi iar oamenii se simt în pericol:

•    În Baia Mare numărul câinilor fără stăpân este cuprins între 5.000 şi 6.000 de exemplare, neexistând un număr exact al acestora

•    Lunar se pot steriliza 40-50 de câini

•    Dintre ei cam 30 se întorc din nou în stradă

•    Pentru sterilizarea lor, ar fi nevoie, în acest ritm, de 10 ani de zile, iar numărul lor s-ar reduce de pe străzile Băii Mari cu aproximativ 25% doar dacă timp de 10 ani nu s-ar mai reproduce!

                                                  Pe cuvânt de onoare!

LILIANA REGHINA MOGA, O VIAŢĂ CONSTRUITĂ PE ONOARE

Cât costă eutanasierea? Aproximativ 50 de lei

Preţurile diferă de la un cabinet veterinar la altul.

•    Costurile eutanasierii la cabinetele veterinare private sunt în jur de 50 de lei pentru un singur câine.

•    După ce animalul  este capturat şi diagnosticat, este ţinut o perioadă în adăpost, timp în care poate fi scos spre adopţie.

•    După o lună, dacă nu este dorit de nimeni, este eutanasiat şi trimis la incinerare la Protan.

•    Aici mai apare un cost de 10 euro pentru fiecare câine, pentru că incinerarea se calculează la gramaj. Preţul este de 0,5 eurocenţi per kilogram de câine mort, plus TVA.

•    Un câine mediu are greutatea de 20 de kilograme.

Cât costă sterilizarea? Aproximativ 200 de lei!

•    Costurile minime pentru sterilizarea unui câine sunt de 200 de lei.Vorbim de manopera ce trebuie făcută cu seriozitate şi profesionalism, firele, anestezia şi antibioticele postoperatoriu“, spune George Popa.

•    Pentru sterilizarea a 6000 de maidanezi din Baia Mare ar fi necesari 1.200.000 de lei! Merită? Băimărenii trebuie să hotărască. Alftel ne batem joc şi de oameni şi de banii publici!

Cel puţin 2 oameni, muşcaţi zilnic de câini vagabonzi!

•    La Spitalul de Boli Infecţioase,  Dermatologice si Psihiatrie Baia Mare se prezintă lunar între 50 şi 80 de persoane  muşcate de câini vagabonzi

•    Fiecărui bolnav i se administrează vaccin antitetanic si vaccin rabic. O doza costa 50 de lei noi iar pacientului muşcat trebuie să i se facă între 5-7 doze.

•    Între 250 şi 350 de lei se alocă fiecărui bolnav muşcat de un câine al străzii

•    La un maxim de 80 de persoane muşcate lunar este necesară suma de 28.000 de lei

•    336.000 de lei se cheltuie anual pentru tratarea persoanelor muşcate de maidanezi

                                                    Pe cuvânt de onoare!

LILIANA REGHINA MOGA, O VIAŢĂ CONSTRUITĂ PE ONOARE

•    CENTRU EXPOZIŢIONAL, MOTORUL ECONOMIEI BĂIMĂRENE

Baia Mare nu are un centru expoziţional aşa cum există în alte oraşe mari la nivel naţional. Un astfel de centru ar putea fi motorul economiei băimărene care ar antrena chiar sectoare ale economiei judeţului Maramureş.

Beneficii:

•    Centrul dotat cu parcări şi utilităţi necesare unui spaţiu expoziţional ar avea ca efect o creştere economică accelerată şi extinderea relaţiilor comerciale la nivel naţional şi chiar internaţional ;

•    Organizarea de târguri, expoziţii, naţionale şi internaţionale, saloane comerciale, congrese, timp de 8 luni pe an ;

•    Venituri suplimentare aproape tot timpul anului pentru cei din industria alimentară, hotelieră, transportul în comun sau privat ;

•    Crearea multor locuri de muncă pentru specialişti sau muncitori necalificaţi;

•    Recunoaştere naţională şi internaţională pentru Baia Mare în manifestări expoziţionale;

•    Creşterea consumului de toate felurile prin prezenţa unui număr mare de expozanţi şi vizitatori ;

•    Creşterea vânzărilor atât în rândul comercianţilor mari cât  şi  a întreprinzătorilor şi producătorilor locali ;

•    Creşterea veniturilor la bugetul local prin organizarea activităţilor centrului.

Locaţii posibile:

•    Terenul privat al fostei unităţi Maratex care a fost pregătit pentru construirea unui Mall, investiţie care nu s-a mai materializat.

•    Terenul de circa 3-4 ha al fostului sediu PECO, vizavi de Dedeman

Sursa investiţiei: bugetul local sau parteneriat public- privat

                                                         Pe cuvânt de onoare!

INVITAŢIE PREZENTARE DE CĂRŢI FLORICA BUD

Miercuri, 6 iunie 2012, orele 14,oo va avea loc, la Libraria "Mihail Sadoveanu" din Capitală, lansarea cărţilor: "Secol de vânzare" şi "Mi-e dor de-o pohta buna"de scriitoare maramureşeancă Florica Bud (foto), preşedintele Cenaclului Scriitorilor din Maramureş şi membră a Uniunii Scriitorilor din România. Cărţile vor fi prezentate de către criticii  Alex Ştefanescu, Dan-Silviu Boerescu şi Gheorghe Iova. Sunteţi aşteptăţi cu drag de către autoare care la finalul manifestării va oferi autografe!

                                                            Gelu DRAGOŞ

Umor negru - Câteva lucruri înaintea, în timpul şi după partida lui Lucian Bute cu Carl Froch

•  Înainte de meci, Bute a mers să se reculeagă la mormântul lui Aron Pumnul.
•  În partida revanșă de la Montreal, arbitru va fi Alexandru Tudor care i-a avertizat deja pe boxeri că, la primul semn de violenţă, va întrerupe meciul.
• Ca să facă o atmosferă specific românească, în deschiderea meciului, publicul va fi încălzit de Oana şi Pepe, cu un număr de bătaie, blesteme şi înjurături ca în Ferentari.
• Presa sportivă de la noi avea deja pregătite două variante de titluri pentru meciul Bute-Froch: “Românul Bute a învins” sau, după caz “Ruşine pentru Canada! Bute, umilit!”
• Mulţi elevi au primit temă pentru acasă să se uite la meci iar luni vor trebui să demonstreze în bătăile din pauze că au reţinut ceva.
• Lucian Bute a sperat tot timpul că îl va număra Roberta Anastase, că până ajungea ea la 168 sigur se ridica.
•  Sergiu Nicolaescu i l-a oferit lui Bute pe Szoby Cseh ca să-l dubleze în momentele periculoase ale meciului.
•  Fanii vasluieni ai pugilismului spun că boxul a devenit un sport de brute fără minte din cauză că n-ai voie să foloseşti un topor sau măcar un par.
•  Meciul revanșă va fi transmis nu doar HD, ci şi 3D, astfel că la final mulţi telespectatori se vor trezi cu vânătăi sau chiar cu arcada spartă.
• Doroftei a declarat că există doar două posibile scenarii: ori pierde Bute, ori Froch e foarte slab.
• Fiind difuzat pe The Money Channel, meciul ar fi trebuit să fie comentat de duetul financiar Mugur Isărescu – Adrian Vasilescu.
• Leonard Doroftei îl acuză pe Bute că boxează doar pentru bani şi din plăcere.
•  Patriarhul Daniel a spus ar fi făcut meciul la Bucureşti în Catedrala Mântuirii Neamului, dar nu era gata din cauză că n-a dat lumea bani.
• Meciul a apărut deja pe torrente în varianta trasă în sală.
•  La aterizarea pe aeroport, fanii lui Lucian Bute au fluturat mai multe comprese cu apă rece.
•  Boxerul a fost singurul pasager al avionului Londra-Bucureşti care a zburat... fără centură!
• Lucian Bute s-a consolat cu faptul că a făcut cel puţin un român fericit: pe Leonard Doroftei.
•  Imediat după aterizare, Bute a fost preluat de un echipaj SMURD şi dus la IML, ca să obţină un certificat medico-legal, în caz că se decide să-l dea în judecată pe Carl Froch.
•  Lucian Bute a aterizat la Bucureşti costumat într-un sac de box.
• Carl Froch are probleme cu fiscul pentru că Bute nu i-a tăiat chitanţă pentru ce a încasat de la el.
•  După ce a plecat de la aeroport, Bute a luat cina cu paiul la un select... spital din Bucureşti.
• Leonard Doroftei s-a oferit să-i pună o pilă la o firmă de iaurturi, unde să devină imaginea... laptelui bătut. 
• Toţi specialiştii spun că Bute trebuia să lovească mai de la distanţă. Din tribune, cu pietre, eventual.
•  Comentatorii spuneau că Lucian trebuia să-şi exploateze viteza. Dar unde era să fugă?!
• Antrenorii au dezvăluit, după meci, tactica lui Bute: planul era să se ajungă la o decizie a arbitrilor unde urma ca noi să primim 12 puncte de la Moldova.
• Coşmarul nu s-a încheiat încă: din cauza violenţelor ce au avut loc în ring, lui Lucian îi e acum teamă ca nu cumva comisia de disciplină să decidă rejucarea partidei.
• CONCLUZIE: Bine măcar că l-a bătut Mutu pe ospătarul ăla…

REGULAMENTUL CONCURSULUI NAŢIONAL DE REVISTE ŞCOLARE

Revistele şcolare româneşti, scrise şi redactate de elevii din cursul gimnazial şi liceal, au luat naştere în Transilvania, ca un mijloc de conservare şi cultivare a limbii naţionale şi de alimentare a sentimentului patriotic. ,,Aurora’’ a fost prima revistă şcolară care a apărut la Blaj în 1834, ca publicaţie a Liceului din puternicul centru de cultură românească din Transilvania. La început, revistele au fost manuscrise şi şapirografiate. După 1860 au început să fie tipărite, iar după 1870 au pătruns şi în Principate prin cărturarii ardeleni veniţi de peste munţi. In 1905 au fost organizate de Spiru Haret şi introduse obligatoriu în şcoli. Au cunoscut o dezvoltare excepţională în perioada interbelică, ca apoi aproape 20 de ani, să fie interzise, fiind înlocuite cu gazetele de perete. Apariţia lor a fost reluată în 1966, în perioada de liberalizare, cunoscând o puternică efervescenţă între anii 1967- 1981, când marea lor difuzare (peste 700 de titluri tipărite în capitală şi în judeţe) a determinat Ministerul Învăţământului să organizeze concursul naţional al revistelor şcolare, urmat anual, de tabăra naţională de vară a redacţiilor laureate.   

După revoluţia din 1989 şi mai ales după 1993, această formă a creaţiei literare şcolare cunoaşte un puternic reviriment, fiind recunoscută ca experienţă românească  unică în lume – în cei peste 150 de ani de existenţă şi de numeroase progrese ale tehnicilor de imprimare. In perspectiva integrării europene, revistele şcolare trebuie să vină în sprijinul formării elevilor şi a cadrelor didactice, în cunoaşterea de către aceştia a preocupărilor colegilor lor din celelalte state, a găsirii metodelor şi mijloacelor de dialog şi comunicare, a limbajului comun, a punţilor de legătură, a cunoaşterii tradiţiilor şi a altor preocupări comune statelor din Uniunea Europeană.

Concursul naţional al revistelor şcolare are următoarele obiective principale:     

-         cunoaşterea şi popularizarea la nivel naţional a revistelor concepute şi conduse de elevi;

-         evaluarea şi verificarea experienţei în domeniul publicisticii şcolare;

-         polarizarea unui număr cât mai mare şi cât mai variat de talente în jurul revistei şcolii;

-         formarea la elevi a conştiinţei;

-         cultivarea respectului pentru cuvântul scris, pentru exprimarea corectă şi expresivă în limba română;

-         educarea tinerilor în spiritul respectului pentru adevăr, pentru reflectarea obiectivă a realităţii, prin aplicarea principiilor deontologice ale profesiei de jurnalist;

-         sporirea nivelului de însuşire a tehnicilor clasice şi moderne de redactare, tehnoredactare, documentare, investigare, multiplicare, difuzare a unei publicaţii şcolare.     

Concursul este organizat anual de Direcţia Generală a Învăţământului Preuniversitar din Ministerul Educaţiei şi Cercetării, împreună cu inspectoratele şcolare şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România şi se va desfăşura în trei etape: locală/sector; judeţeană/municipală; naţională.

 Având în vedere diversitatea revistelor şcolare participante la această secţiune a concursului,  se impune o stabilire a tipologiei de care se va ţine seama în cadrul jurizărilor.

A.                Din punct de vedere al ariei de adresare şi al conţinutului, ele se împart în:

1. Reviste magazin (caleidoscop), oglindind complex întreaga activitate a clasei/ a şcolii constituind şi un bogat documentar în toate sferele educaţiei, culturii şi cercetării (inclusiv cele realizate în cadrul proiectelor educative europene).   

2.      Reviste în limbi străine: engleză, franceză, germană, spaniolă sau ale minorităţilor: reviste beletristice, ştiinţifice (de matematică, fizică, biologie, chimie, geografie, ecologie, informatică), tehnice, de cultură artistică, ştiinţifico-fantastice, umoristice, de atitudine.

B. Din punct de vedere al formei de prezentare ele pot fi:

-         foi volante (minimum 10 pagini) cu un conţinut variat şi cu apariţii lunare, ziare (10-30 pagini),în format mare sau mic;

-         reviste (cu mai mult de 26 de pagini) în format mic sau mare (număr trimestrial/anual, semestrial/anual);

-         ambele tipuri pot fi prezentate tradiţional sau pe format electronic (în al doilea caz se va lua în considerare numărul de vizitatori ai site-ului).   

C. După nivelul de învăţământ în care elevii şi cadrele didactice îşi desfăşoară activitatea:

            C. 1. primar – gimnazial (şcoli cu cls. I – VIII, palate şi cluburi ale copiilor);

            C. 2. liceal – tehnic profesional, şcoli de arte şi meserii.

Pentru ca revistele să poată fi acceptate la concurs, şcolile trebuie să prezinte numerele apărute în respectivul an şcolar (octombrie – aprilie), după cum urmează: minimum 2 numere pentru revistele specificate la punctele A, b, C şi un exemplar din numerele festive, dacă au apărut în anul şcolar respectiv.

A. Mod de organizare

I. Etapa locală (pe şcoală, localitate/sector /oraş/municipiu (17- 26 aprilie a.c.)          

Şcolile vor intra în concurs în luna aprilie a fiecărui an şcolar, termen la care vor fi depuse revistele la inspectoratele şcolare judeţene (al Municipiului Bucureşti). La nivel local, juriul va fi stabilit de inspectorul şcolar general şi va fi format din cinci persoane (un inspector de limbă şi literatură română, inspectorul cu activităţi educative şcolare şi extraşcolare, doi ziarişti locali, un profesor de specialitate). Jurizarea se va încheia în aprilie, iar revistele selecţionate se vor trimite cel mai târziu până la 20 aprilie a.c., la Inspectoratul Şcolar Judeţean. Nu există o limită pentru numărul revistelor şcolare trimise la faza judeţeană.   

II. Etapa judeţeană (01 – 15 mai a.c.)     

Juriul pentru etapa judeţeană va fi  format din 7 – 9 persoane (inspectori de specialitate, metodişti, profesori, ziarişti, scriitori) numiţi prin Decizia Inspectoratului Judeţean (al Municipiului Bucureşti). Inspectorii şcolari cu activitate educativă vor trimite revistele selecţionate (maxim 10 titluri) însoţite de un tabel explicativ, avizat de inspectorul şcolar general, până cel târziu la 20 mai a.c. la Palatul Naţional al Copiilor, pentru faza naţională. Nu vor fi incluse în concurs revistele trimise după această dată.    

III. Etapa naţională (22 mai – 12 iunie a.c.)

Între 22 – 29 mai se va constitui juriul naţional al Concursului Revistelor Şcolare format din 7 persoane: 3 ziarişti cunoscuţi, specializaţi în problemele învăţământului, 2 cadre didactice de la Facultatea de Jurnalistică şi Ştiinţe ale Comunicării şi doi reprezentanţi desemnaţi de Direcţia Generală Învăţământ Preuniversitar din Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Preşedintele şi secretarul juriului vor fi validaţi de către directorul general al Direcţiei Generale Învăţământ Preuniversitar, după ce au fost propuşi de inspectorii pentru activităţi educative, şcolare şi extraşcolare.  

Juriul va analiza şi selecţiona revistele, în perioada 29 mai – 12 iunie, stabilind un număr de 80 reviste laureate (40 ale şcolilor generale, 40 ale liceelor din toată ţara). O parte dintre acestea, în funcţie de bugetul alocat şi de punctajul obţinut, vor avea reprezentanţi la faza finală a concursului, înscrisă în Calendarul Proiectelor Educative al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Premiile judeţene şi naţionale se atribuie valoric conform punctului C.          

Nu se va rezerva un număr fix de premii pentru fiecare categorie, ci vor fi declarate laureate, indiferent de categorie, cele mai bune reviste (cu condiţia să nu depăşească 40 de titluri la şcoli generale, a 40 de titluri la licee şi şcoli de arte şi meserii).

Până la data de 10 iunie inclusiv, preşedintele juriului va prezenta procesul verbal şi lista  revistelor laureate, iar până la 15 iunie, secretarul comisiei va difuza nota cu titlurile revistelor laureate la inspectoratele şcolare judeţene (inclusiv al Municipiului Bucureşti) pentru anunţarea din  timp a elevilor şi asigurarea plecării la faza finală.

B. Criterii de evaluare şi de acordare a premiilor

Pentru mai multă obiectivitate în aprecierea publicaţiilor, juriile tuturor etapelor de concurs vor aplica câteva criterii elementare de selecţie, privind conţinutul şi tehnoredactarea revistelor intrate în concurs.

- adecvarea problematicii la interesele, preocupările şi nevoile grupului receptor;

- oferta conţinutului revistei pentru cunoaşterea istoricului, tradiţiei, iniţiativelor şi acţiunilor care definesc specificul şi personalitatea şcolii respective;

- modul atractiv, ingenios, original de tratare a subiectelor;

- valoarea instructiv – educativă a conţinutului;

- limbajul adecvat vârstei, dar situat în limitele obligatorii ale clarităţii, decenţei, corectitudinii gramaticale şi exigenţei stilistice, care atrag pe cititor şi-l determină să găsească în revistă nu numai o sursă de amuzament, dar şi de informare şi formare a sufletului şi a caracterului;

- estetica şi ingeniozitatea prezentării grafice, inventivitatea şi originalitatea tehnoredactării;

- apariţia ritmică;

- abordarea tradiţiilor zonei;

- mediatizarea experimentelor naţionale, a personalităţilor locale, cu implicare naţională în istoria şi cultura ţării;

- impactul revistei şcolare în viaţa şi activitatea copiilor de vârstă şcolară;

- cultivarea parteneriatului şcolar;

- reflectarea problematicii abordate de revistă în media locală şi naţională;

- dimensiunea europeană a conţinutului revistelor şi mesajul intercultural al acestora; 

Pe baza acestor criterii, se vor selecţiona 80 de reviste (40 din şcoli generale şi 40 din licee şi şcoli de arte şi meserii), care vor primi titlul de laureat.

C. Forme de stimulare şi recompensă

a)      La faza judeţeană: diplome, cărţi, popularizarea rezultatelor în presa locală, premii din partea unor eventuali sponsori.

b)      La faza naţională: diplome, cărţi, premii oferite de sponsori, câte două locuri gratuite în tabăra naţională de profil pentru 2 membri din redacţia fiecărei reviste laureate.

Faza finală a concursului a cărei perioadă şi al cărei loc de desfăşurare se vor stabili din timp în fiecare an, va cuprinde redactori elevi şi cadre didactice de la o parte din revistele laureate.

Pe perioada fazei finale a concursului se va lucra efectiv la apariţia ,,Revistei revistelor”, care va fi scoasă pe suport CD electronic şi va fi înmânată fiecărui echipaj participant.

DIRECTOR GENERAL

Liliana PREOTEASA

DIRECTOR

  Megdonia PĂUNESCU

                                                                                  Inspector de specialitate

                                                                                   Cătălina CHENDEA

TVR pe topogan...

 Televiziunea Naţională Română este pe punctul de a pierde dreptul de a televiza Campionatul European de Fotbal din Polonia şi Ucraina, dar şi Olimpiada de vară de la Londra, din cauza datoriilor imese acumulate după 1990.

    European Broadcasting Union (EBU), organizaţia ce reuneşte posturile publice de pe "bătrânul continent", a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu solicitând rezolvarea problemelor financiare ale TVR cât mai repede posibil.

     În caz contrar, cei de la EBU susţin că românii plătitori de abonamente nu vor putea vedea la televizor Euro 2012 şi JO 2012!!!

      "Vă informăm că TVR are o datorie de 15 milioane de franci elveţieni către EBU, iar dacă aceste datorii nu vor fi plătite, vom fi obligaţi să oprim difuzarea unor evenimente internaţionale extrem de importante, inclusiv Jocurile Olimpice de la Londra şi Campionatul European de Fotbal. Aceasta ar fi o mare lovitură pentru publicul din România şi suntem siguri că aţi vrea să evitaţi acest lucru", se arata în scrisoarea EBU.

     TVR are toate conturile blocate de către ANAF din cauza unei datorii de 308 milioane de lei.

      Reamintim microbiştilor că Euro 2012 este programat să înceapă vinerea viitoare, pe 8 iunie iar Olimpiada de la Londra va debuta pe 27 iulie a.c.

     Concluzia care se desprinde de aici este că TVR este un mastodont cu angajaţi mulţi, cu salarii mari şi nemeritate pentru sutele de directori şi „şefuleţi” şi cu emisiuni în mare parte plictisitoare iar managerul ei general ar trebui într-o tresărire de orgoliu şi „lovit” de bunul simţ să-şi dea demisia de onoare, să lase un profesionist să vină în fruntea ei pentru a o salva de la faliment.

   Pentru microbistul român ar fi o dublă lovitură să nu poată urmări aceste două mari competiţii sportive după ce naţionala nu s-a calificat la CE iar dintre echipele care participă la J.O. ne bazăm doar pe poloişti. Cam puţin pentru moralul nostru, nu credeţi domnule Băsescu şi parlamentarilor români care aţi numit în fruntea ei oameni incompetenţi, pe criterii politice?!

                                                                      Gelu Dragoş

Chelința, un sat din Ţara Chioarului- aspecte politice şi toponimice

Satul Chelinţa, aparţinător actualmente oraşului Ulmeni, Jud. Maramureş, este aşezat la deschiderea dinspre vest a Strâmtorilor Ţicăului (rest de munţi calcaroşi), acolo unde începe cea mai spectaculoasă luncă a Someşului. Situat în partea sud-vestică a districtului Chioar, a aparţinut la sfârşitul secolului al X-lea şi la începutul celui următor, voievodatului lui Menumorut. Ca localitate componentă a comitatului Solnocul de Mijloc, s-a aflat pe tot parcursul Evului Mediu, sub autoritatea principilor Transilvaniei.

Este atestat documentar în anul 1423, sub numele „Villa Olachalis Gelenczemezö”, aparținând familiei Kusaly Iakși din cetatea Chioarului. În decursul secolelor, satul a cunoscut mai multe denumiri maghiare, care diferă prin felul în care erau scrise și interpretate de către funcționarii maghiari: în 1462 – Kelenchew; 1505 – Kelenche; 1459 – Klencheje; 1553 – Kelenchee; 1560 – Kelenchie; 1569 – Kelencze; 1733 – Telincza. Începând cu anul 1735, satul se numește Kelencze, nume pe care în menține până în anul 1919, când a devenit Chelința. Locuitorii satului, dintotdeauna l-au numit în limbaj popular „Tyelința”.

Componenta etnică de factură românească a aşezării reiese  şi din  denumirile date variatelor forme de relief, a dealurilor, a văilor şi a „câmpurilor” (pamântul arabil situat în diferite părţi ale localităţii). Toate acestea exprimă o anumită poziţie, formă sau plasare teritorială. Dealurile se numesc: Dealul Glodului, Dealul Purcăreţului, Turmătar, Prisnel, Dealul Morii, Dealul Mare, Ciungi, Dealul Îngust, Dealul Viilor, la Prisacă; toate exprimă realităţi topografice specifice graiului local şi diferitelor amplasamente teritoriale (Dealul Pietrii – calcaros; Turmătar- locul în care erau adunate vitele pentru adăpat şi înnoptat; Dealul Viilor- acoperit aproape în totalitate cu vii).

Pârâurile, denumite de către localnici văi, cu un curs perpendicular pe lungimea satului, au de asemenea nume sugestive: Valea Hotarului, Valea Glodului, Valea Poieniţei, Valea Lespezoaia, Valea Purcăreţului, Valea Morii, Valea Dealului Mare, Valea Îngustului, Valea Sighiletiului; după cum se poate observa, majoritatea denumirilor văilor sunt legate de acelea ale dealurilor, dovadă imediata vecinătate a acestuia.

Organizarea hotarnică a satului este legată de aceleaşi realităţi locale. Denumirile mai importante ale acestora sunt: Pe Râturi, Caraşeu, Arini, Câmpul din Sus, Sub Vii, La Bălţi, La Gloduri, Pitioaia, Branişte, Şesuri, Furnicar, Răchiţi, Sighileti; toate exprimă particularităţi locale delimitate doar de plasarea teritorială.

Înainte ca oamenii să înceapă sa îşi sape propriile fântani, existau aşa-numitele fântâni obşesti, care erau folosite în devălmăşie de către toţi locuitorii satului: Fântâna Satului, La Ciurgău, Fântâna Pintii.

Localitatea Chelinţa nu a existat dintotdeauna în acelaşi areal teritorial, pe parcursul timpului, cunoscând câteva metamorfoze geografice. Conform „Istoricului Comunei Ulmeni”, publicat în Arhivele Statului Baia Mare, preluat după Petri Mor („Monografia Judeţului Sălaj”) satul a fost aşezat la început în locul numit „La Arini”. Era un spaţiu teritorial de aproximativ un kilometru lungime, între locurile numite Caraşeu şi Capul Satului.

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, Vatra Satului era localizată în zona „Sub Vii” şi „Pe Deal”; ultima poziţionare a localităţii este cea actuală, care cuprinde un teritoriu destul de întins, între Caraşeu şi Valea Hotarului (aproximativ 4 kilometri), satul fiind dispus mai mult pe lungime, fără a avea prea multe străzi secundare, de-a lungul cursului Someşului.

Fiind parte componentă a Principatului Transilvaniei, satul Chelinţa a aparţinut pe tot parcursul existenţei sale de până în anul 1918, unor nobili maghiari locali, care erau deţinătorii aproape în exclusivitate a întregului pământ arabil şi nearabil.

Dacă până în anul 1553, satul aparține nobilului amintit din cetatea Chioarului, din anul 1564, satul Chelința aparține cetății Hododului, iar mai târziu, cetății Cehu-Silvaniei.

În anul 1569, satul trece în proprietatea lui Gyulai Laszlo, iar din 1570, revine conților unguri, Jaksi Boldijar și Mihai. Din 1579, trece în proprietatea familiei Gyulyfy Laszlo. Mai târziu, în anul 1797, întreaga suprafață de teren a satului Chelința, este divizată și dată în stăpânire conților unguri, Suskely David, Tildy Laszlo, Molnar Sigismund, Peleyi Laszlo, Tildy Mihai, iar, mai apoi, baronilor unguri, Huszar Iosif, Huszar Anton, Bornemisza Iosif; o mică parte îi revenea unui localnic, pe nume Gavriș Gheorghe.

Din perspectivă socială, locuitorii țărani ai satului, erau împărțiți în două categorii: o parte mică, erau țărani liberi, iar cei mai mulți erau iobagi. Astfel, la 1575, în satul Chelința existau 4 familii de iobagi, sub stăpânirea lui Gyulafy Laszlo, care, fiind foarte săraci, au fost scutiți de impozite, în timp ce restul iobagilor, plăteau impozite și danii nobililor unguri. Numărul acestora crește, la 1715, fiind cu 12 familii în plus, iar din anul 1720, încă 17 familii, cu toții siliți să plătească toate obligațiile existente la acea dată.

Teritoriul satului Chelința a aparținut până în secolul al XV-lea, din punct de vedere administrativ, „Cetății Aurii” (în ungurește, „Aranyismezö”), situată pe malul drept al Someșului, între Benesat și Cheud. Localnicii chelințani, ca și cei din satele învecinate, știu că această cetate ar fi fost construită(a aparținut) de haiducul maramureșean Pintea Viteazul.

Unii dintre locuitorii iobagi ai satului Chelința, s-au acoperit de glorie în timpul războaielor austro-turce de până la 1700;se știe din surse sigure că au existat chelințani care au participat inclusiv la asediul Vienei, în anul 1683, făcând parte din armata austriacă. Aceștia au fost distinși cu titluri nobiliare (amintind faptul că, la acea dată, Transilvania aparținea ca principat autonom, Porții otomane). Printre aceștia, putem aminti familiile Fechete și Sav, care au primit titlul de „nemeș” de la principele Ardealului, Mihail Apafi, reconfirmat mai apoi de către împăratul habsburg, Leopold I. Astfel, într-un document datat 1691, îl găsim pe Fechete Andriș, nobil din localitate, ca girant într-un proces, pentru un iobag local.

O statistică maghiară, din anul 1700, arată că în sat existau următoarele nume de familii: Fechete, Sav, Mătieș (Meteș), Gavriș, Bălaș, Mesaroș și Rus.

Sărăcirea populației era dată nu numai de condiția socială căreia oamenii îi aparțineau, ci și de desele inundații provocate de râul Someș. În cursul secolului al XVIII-lea, stăpânii unguri au folosit populația satului pentru a cultiva vița-de-vie.Nobilii unguri au folosit din plin întreaga forță de muncă a iobagilor satului, formată din 15 familii, cu 120 de suflete. Vinul de Chelința, de calitate extrem de bună și cu un parfum deosebit, era cunoscut până la Budapesta și Viena, toți nobilii din jur cumpărându-și parcele cu vie. Satul avea un sigiliu propriu încă din anul 1850, cu inscripția „Sigiliu Comunei Kelencze”. Emblema satului era un lot cu viață-de-vie, mai pronunțat, ieșite în evidență fiind, două corzi de viță legate cu un țăruș.

După anul 1700, satul a căpătat un aspect unitar, fără hiatusuri în interiorul zonelor locuite; pe Valea Hijului și, până la Valea Purcărețului, au locuit și locuiesc și azi țigani, în timp ce, de la Valea Purcărețului, în jos pe drum, pe Deal și până la Valea Vălceilor, români, iar de aici până la Valea Hotarului (și azi, chiar mai încolo cu cca. 300 de metri), iarăși țigani.

La începutul veacului al XVIII-lea, ținutul a fost cuprins de o foamete mare, datorită inundațiilor și recoltelor slabe. Pentru familiile care au primit drepturi nobiliare, nemeșii, situația a fost mai ușoară,deoarece aceștia erau scutiți de dări și robotă, primind și dreptul de a construi mori pe Someș. Acestea aduceau venituri foarte mari, proprietarii lor făcând parte din rândul aristocrației locale („bocotanii”). În condițiile în care aceștia nu se căsătoreau cu fiice de iobagi sau invers, în cursul secolului al XVIII-lea, se stabilesc în Chelința nobili străini precum: Roman din Sașa, Ghețe din Vărai, Ilieș (Iliș) din Benesat, Chiș din Vărai și Pop din Mireșul Mare.

Cum dările erau plătite numai de către locuitorii iobagi, o statistică realizată de către autoritățile maghiare la 1715, arată că dările au fost plătite în Chelința de 13 familii, cu 108 membrii; la 1720, numărul acestora a crescut la 17 familii, cu 153 membrii, iar la 1733, dările au fost plătite de 34 de familii.

O evidență religioasă din anul 1750 arată că, în Chelința, populația era de 274 de suflete, de religie greco-catolică.

Pe parcursul secolului al XVIII-lea, situația economică a iobagilor chelințani s-a mai îmbunătățit, deoarece toți cultivau loturile personale cu cereale, creșteau vite și li se permitea pășunatul în pădurile nobililor. Aceștia creșteau boi și vite, pe care le foloseau pentru a presta cele 3 zile pe săptămână de robotă pentru stăpânul lor. Întârzierea la lucru sau nehrănirea regulată și la timp a boilor, erau pedepsite cu, de la una la 25 de lovituri de bâtă.

În timpul lucrului erau supravegheați de către slujitorii nobilului care, nu le permitea nici un moment de odihnă; de aici a rezultat obiceiul mestecatului tutunului („țineau bagău”). De sărbătorile de iarnă, Crăciun și Anul Nou, erau obligați fiecare să-i dea nobilului câte o găină, 20 de ouă și 2 pui.

Revenind la statistica religioasă, vom constata, în primul rând, faptul că populația era de confesiune unită cu Roma și, în al doilea rând, că numărul acesteia este într-o continuă creștere: așa cum arătam și mai devreme, la 1750, erau 274 de suflete, iar la 1847, 499 de suflete. Începând cu anul 1896, constatăm în toate statisticile prezența țiganilor. Aceștia au fost aduși începând cu anul 1895, de către învățătorul Vasile Merlaș, care era și judele satului, pentru a lucra la construcția casei (locuită azi de către Mircea Merlaș, împreună cu familia). Revenind, să spunem că, la 1896, erau 625 de suflete, împreună cu țiganii (element etnic nelipsit de atunci și, majoritar astăzi), la 1906 – 644 de suflete, 1910 – 790 de suflete, 1920 – 749 de suflete. La 1930, cu ocazia primului recensământ din România Mare, era precizată populația pe etnii: 845 de suflete, din care 640 români, 183 țigani și 22 evrei.

În decursul existenței sale, satul Chelința a avut mai multe biserici. Consultând arhiva parohială Chelința în urmă cu mai mulți ani, am descoperit faptul că prima biserică a satului a fost construită în zona numită „Arini”, undeva pe la mijlocul secolului al XV-lea. Această biserică a fost mai apoi vândută satului Săplac (Aluniș) din județul Sălaj; biserica a fost construită în totalitate din lemn. A doua biserică a fost construită din piatră și acoperită cu șindrilă, pe deal, în anul 1725. Cea de-a treia și ultima, a fost construită în anul 1938, pe ulița principală a satului, ea servind și astăzi ca lăcaș de cult ortodox.

Primul preot amintit în actele bisericești este Pop  Vasile, în anul 1733. Prima casă parohială a fost construită în timpul preotului Horincar Ignatie, pe grădina bisericii din deal. În anul 1872, în timpul preotului Simion Timofte, aceasta a fost mutată acolo unde este și astăzi, lângă Valea Lespezoii, fiind mai aproape de biserică și de zona centrală a satului.

Înainte de anul 1848, nu se putea vorbi de școală. Prima școală a fost construită după hotărârea sinodului vicarial de la Șimleul Silvaniei, din 1850, când s-a hotărât ca în fiecare sat să existe școală. Astfel, în anul 1854, primul învățător, Moise Conea, ținea cursuri cu copiii din sat într-o casă închiriată (nu se menționează unde). Drept bănci erau folosite niște scânduri sprijinite pe țăruși înfipți în pământ; se învăța din bucoavna cu litere latine și chirilice. Bucoavna, adică alfabetul, era scrisă pe niște cartoane care erau agățate pe pereți. Plata învățătorului era o mierță de mălai, adică 25 de kg/familie și 25 de cruceri (moneda imperială).

În anul 1868, a fost ridicat primul local de școală în Chelința, în locul numit Valea Glodului, cu bani adunați de la membrii comunității locale. Clădirea se compunea din: o sală de clasă, o tindă (anticameră) și o cameră de locuit pentru învățător.

În anul 1902, sub îndrumarea învățătorului Vasile Merlaș, s-a construit localul altei școli, mai mari, situată în centrul satului, mai spațioasă și mai frumoasă; era compusă din două săli de clasă, un coridor și o locuință cu două camere pentru învățător. Această clădire a servit ca școală până în anul 1966. În 1960, a fost construit localul școlii noi, în care se învață și azi, în locul numit Gura Uliței. Din anul 1966 și până în anul 1979, vechea clădire a școlii a servit drept cămin cultural, an în care a fost demolată, locul său fiind luat de un cămin cultural modern, cu o suprafață de 375 m², care poartă numele rapsodului popular Emil Gavriș, originar din Chelința. De-a lungul anilor, aici s-au făcut diverse spectacole, serbări școlare, a folosit drept sală de cinema, a existat aici și o bibliotecă; de asemenea s-au organizat și încă se mai organizează nunți ale locuitorilor satului.

O serie de tineri români, care s-au format de-a lungul timpului ca mari specialiști în domeniile lor de activitate, au reușit să depășească dificultățile materiale sau barierele legate de caracterul patriarhal al satului. În perioada interbelică și, mai ales după aceea, în anii '60, '70 sau '80, mulți dintre aceștia s-au implicat, pe parcursul vacanțelor, în activitățile culturale ale satului sau comunei. Aportul lor la activitatea social-culturală a fost deosebit, o parte din ei participând cu tot felul de inițiative, în cadrul „Societății Culturale Tinerimea” din Ulmeni, înființată în anul 1926 la inițiativa lui Florian Covaciu-Ulmeanu, ofițer și, în același timp, medic militar, unul din cei care au pus bazele și au susținut Facultatea de medicină sportivă din cadrul Universității București.

Preotul Emil Negruțiu, autorul unei monografii a Ulmeniului, căreia din păcate i-a lipsit complexitatea, în toată dimensiunea ei, politică, economică, culturală, confesională – precizează faptul că, societatea în cauză a avut două ședințe mai semnificative, în urma cărora au fost obținute anumite avantaje pentru comună. Prima ședință ținută în 1933, când a fost organizată și planificată construirea unui monument al eroilor căzuți pentru apărarea patriei, la Ulmeni. A doua, ținută câțiva ani mai târziu, în 1935, a urmărit dezbaterea a o serie de probleme ale locuitorilor comunei și a obține cât mai multe revendicări de natură materială.

În anul 1926, chelințanii au obținut autorizație pentru construcția bărcii (luntre) de lemn, cu ajutorul căreia puteau trece râul, o dată maximum 13 persoane. După mai multe intervenții, în 1935, a fost obținută o nouă autorizație pentru construirea unui pod plutitor (bac), astăzi dezafectat, pentru trecerea carelor încărcate cu cereale și alte încărcături; a fost amplasat într-un loc convenabil, aproape de mijlocul satului, în dreptul Drumului Podului. În anii comunismului, adică în anul 1979, a început construcția unei punți pe cablu peste râul Someș care, din păcate, se va finaliza abia în anul 1995, cu trecere pietonală.

            Azi, satul Chelinţa, parte integrantă, aşa cum am arătat în titlu,                   a localităţii urbane Ulmeni, aduce o contribuţie importantă, atât din perspectivă materială, cât şi spirituală pentru evoluţia dinamică a zonei şi pentru propăşirea socio-culturală a acesteia.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

         1.      Posea, Grigore, Moldovan, Constantin, Posea, Aurora, Județele Patriei, ,,Județul Maramureș”, Editura Academiei R.S.R., București, 1980.

2.      Cocean, Pompiliu, Geografia regională a României, Ministerul Educației și Cercetării, Proiectul pentru învățământ rural, București, 2005.

3.      Tufescu, Ioan, România, Editura Științifică, București, 1974.

4.      Coteţ, Petru, „Depresiunea Baia Mare în probleme de Geografie”, Vol.V, 1901-1904.

5.      Petri, Mor, ,,Szilagy Varmegye monographiaja” (Monografia comitatului Sălaj), 1902, Vol. IV.

6.      Arhivele Statului Sălaj, Zalău, Fond. Prefectura Sălaj, ,,Cartea de Aur”

7.      Consiliul Județean Sălaj, A2 A.N., Fond. Prefectura Județului Sălaj, ,,Monografii sanitare, Monografia comunei Ulmeni”, nr. 224, întocmită de dr. Șandor Alexandru, medic de circumscripție, 3 august 1938.

8.      Suciu, Coriolan, ,,Schiță monografică a Sălajului, Dicționarul istoric al localităților din Transilvania”, Vol. II, Editura Academiei, 1968, Consiliul Județean Sălaj, A2 A.N., Fond. Prefectura Județului Sălaj.

9.      . Bandula, Octavian, ,,Pe plaiuri maramureșene”, Editura Stadion, București, 1971.

10.  Filipescu, Alexandru, ,,Istoria Maramureșului”, Baia Mare, 1940.

11.  Arhivele Statului Sălaj, Zalău, Fond. Comitatul Solnocul de Mijloc, Urbari, 1999/1785.

12.  Prodan, David, ,,Iobăgia în Transilvania în secolul al XVI-lea”, Vol. I, II, Editura Academiei R.S.R., București, 1967.

13.   Prodan, David, ,,Iobăgia în Transilvania în secolul al XVII-lea”, Vol. I, II, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986.

14.   Păcurariu, Mircea, ,,Istoria bisericii ortodoxe române”, Editura Institutului biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992.

15.                 Ulmeanu, Matei, „Pagini memoriale”, vol. I, Editura Solstițiu, Satu-Mare, 2000.

16.                 Arhivele Statului Baia Mare, Fondul Consiliului Popular Ulmeni, „Istoricul Comunei Ulmeni”.

        

          Prof.Mircea Botiș

   Preot Radu Botiș

     Lucrare prezentata in cadrul Sesiunii de Comunicari a Cercului de Istorie si Socio-Umane a Colegiului National `Samuel von Brukenthal` din Sibiu(23 mai,2012).

Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, ziua în care a luat fiinţă prima comunitate creştină

Ortodocşii sărbătoresc duminică, 3 mai, la 50 de zile după Paşti, Rusaliile, adică Pogorârea Duhului Sfânt sau Cincizecimea, unul dintre marile praznice împărăteşti ale Mântuitorului şi ziua în care a fost alcătuită prima comunitate creştină, nucleul Bisericii de mai târziu.

Duminica Cincizecimii, numită în popor şi Duminica Mare, este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, eveniment pe care ni-l istorisesc Faptele Apostolilor şi cu care se încheie descoperirea faţă de lume şi de creaţia lui Dumnezeu.

Sărbătoarea cade întotdeauna la zece zile după Înălţare şi la 50 de zile după Paşti, când a avut loc evenimentul sărbătorit şi când evreii îşi serbau şi ei praznicul Cincizecimii. Este, totodată, sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, pentru că, în aceeaşi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.

Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, a umplut de darurile sale pe apostoli, pentru început aceştia căpătând marea putere de a grăi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflaţi în Ierusalim, cei 12 au început să facă învăţătura Mântuitorului cunoscută către neamuri, în diferite limbi, deşi aceşti ucenici erau cunoscuţi de mulţi dintre cei prezenţi ca fiind evrei simpli, în niciun caz preocupaţi de învăţarea limbilor străine (trimiterea Duhului Sfânt peste ucenicii săi o vestise mai demult Mântuitorul).

Rusaliile au devenit, pe lângă Paşti, a doua sărbătoare rezervată botezurilor.

În ajunul Rusaliilor se ţin „Moşii de vară” sau de Rusalii - cu târguri unde oamenii găsesc cele necesare pomenilor, dar este şi prilej de veselie. Se crede că sufletele morţilor (moşilor), după ce părăsesc mormintele în Joia Mare (cea de dinaintea Paştilor), se preumblă printre cei vii, înapoindu-se la locul lor în Ajunul Rusaliilor.

În biserici, se aduc şi astăzi ramuri verzi de tei sau de nuc, care se binecuvintează şi se împart credincioşilor, acestea simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli.

Pogorârea (Coborârea) Duhului Sfânt este sărbătoarea întemeierii Bisericii.

În România, prin decizia Parlamentului, sunt două zile libere de Rusalii: duminica Rusaliilor şi luni, a doua zi de Rusalii.

                                                                    Cristian LAURENŢIU

CUM "TRATĂM" EXPRESIA ...BISERICI SĂRACE ?!

Printre enoriaşi circulă unele discuţii referitoare la" bisericile sărace".
 Cum se poate dezbate acest subiect când unii cetăţeni nici nu ştiu concret despre ce este vorba?
 Biserici sărace?.ÎN CE SENS ? O oarecare biserică nu se poate întreţine ca atare? De ce? Preotul este angajat CU SALARIU de stat la fel ca unii care "slujesc "în biserică, fie cantori, făt, etc. NICI PRIN FAPTUL CĂ UN OBIECTIV DE ACEST FEL CARE NU PRIMEŞTE DE LA STAT UNELE FONDURI PENTRU A PUTEA FI ÎNTREŢINUTĂ CI AŞTEAPTĂ DOAR "MILA" ENORIAŞILOR, NU POATE FI NUMITĂ "BISERICĂ SĂRACĂ" CI ÎN RÂNDUL EDIFICIILOR PE CARE STATUL LE NEGLIJEAZĂ AŞA CUM A FĂCUT PÂNĂ ACUM CU CELE DE LA SATE...

                                                                                 Vasile Dan MARCHIŞ

Federaţia Europeană a Jurnaliştilor solicită instituţiilor statului să se implice în cazul abuzurilor şi fraudelor din ANP AGERPRES

Într-o scrisoare transmisă Preşedintelui României, Traian Băsescu, Primului Ministru, Victor Ponta şi Preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, Roberta Anastase şi Vasile Blaga, preşedintele celei mai mari organizaţii europene a jurnaliştilor, Arne Konig, îşi exprimă îngrijorarea faţă de problemele angajaţilor din Agenţia Naţională de Presă AGERPRES.

Preşedintele Federaţiei Europene a Jurnaliştilor (FEJ), Arne Konig, solicită oficialilor români să se implice în rezolvarea gravelor încălcări ale legislaţiei prevăzute în rapoartele Curţii de Conturi a României referitoare la abuzurile conducerii ANP AGERPRES şi la  gestionarea frauduloasă a fondurilor publice din această  instituţie publică de presă.

FEJ atrage atenţia că retragerea informaţiilor publice prezentate pe site-ul organizaţiei, www.mediasind.ro poate fi efectuată doar în cazul în care Curtea de Conturi a României se va afla în posesia unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile în acest sens.

De asemenea, FEJ solicită şi analizarea încălcării Legii de organizare şi funcţionare a ANP AGERPRES în cazul directorului general Ioan Roşca, având în vedere faptul că, în cei 11 ani de mandat, acesta a fost validat de Parlament o singură dată, în 19 martie 2003, deşi aceeaşi lege prevede că mandatul este de cinci ani şi poate fi prelungit doar trei luni.

În continuare vă transmitem scrisoarea semnată de Arne Konig, preşedintele FEJ,  precum şi Raportul Curţii de Conturi a României în cazul ANP AGERPRES.

Departament Comunicare FRJ MediaSind

Domnului Traian Băsescu, Preşedinte,

Domnului Prim Ministru, Victor Ponta,

Doamnei Roberta Anastase, Preşedintele Camerei Deputaţilor,

Domnului Vasile Blaga, Preşedintele Senatului

Excelenţele Voastre,

Federaţia Europeană a Jurnaliştilor (FEJ), cea mai mare organizaţie a jurnaliştilor din Europa, îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu evoluţiile recente din cadrul agenţiei  AGERPRES.

Am fost informaţi că Curtea de Conturi a României a interzis publicarea Raportului privind gestionarea frauduloasă a fondurilor publice în ANP AGERPRES.

Afiliatul FEJ, Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind, a protestat împotriva deciziei Curţii de Conturi  de a forţa organizaţia să retragă de pe site-ul său, www.mediasind.ro, raportul care confirmă gravele încălcări ale legislaţiei şi gestionarea frauduloasă a fondurilor de către conducerea Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES.

Potrivit Şefului Serviciului de Comunicare, Imagine şi Relaţii Publice al Curţii de Conturi,

neregulile descoperite de inspectori au fost îndreptate iar articolul publicat este incomplet şi părtinitor.

Cu toate acestea, FRJ MediaSind atrage atenţia asupra faptului că în conformitate cu Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cetăţenii au dreptul să ştie contextul acestui raport care face referire la o agenţie finanţată din bani publici şi faptul că până în prezent, niciun raport nu a demonstrat că ilegalităţile au fost remediate. FRJ MediaSind subliniază, de asemenea, că nicio persoană din conducerea instituţiei nu a fost sancţionată şi nu s-au dat explicaţii cu privire la transferul sumei de un milion de lei de la capitolul „Cheltuieli cu personalul”  pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii, în condiţiile în care angajaţii AGERPRES au cele mai mici salarii din presă.

Astfel, noi ne exprimăm sprijinul pentru afiliatul nostru şi considerăm că informaţiile pot fi retrase de pe site-ul MediaSind în momentul în care va exista o hotărâre judecătorească definitiva şi irevocabilă în acest sens.

De asemenea, vă rugăm să analizaţi şi încălcarea Legii de organizare a ANP AGERPRES deoarece, potrivit FRJ MediaSind, actualul director al agenţiei a fost validat de Parlament o singură dată, în martie 2003, deşi Legea prevede ca mandatul este de cinci ani iar perioada de interimat nu putea sa fie mai mare de trei luni.

Federaţia Europeană a Jurnaliştilor apără sindicatele de jurnalişti puternice şi independente. De aceea, noi susţinem membru nostru afiliat, Federaţia  Română a Jurnaliştilor MediaSind, în demersul lor de apărare a jurnalismului ca un bun public.

Vă solicităm să respectaţi transparenţa şi accesul la informaţii privind activităţile mass-media din România şi aşteptăm cu nerăbdare să primim clarificări în ceea ce priveşte fraudele identificate de Curtea de Conturi la ANP AGERPRES:

Vă mulţumim pentru atenţia acordată acestei scrisori.

Arne Konig, Preşedintele Federaţiei Europene a Jurnaliştilor

Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSindANP

Festivalul folcloric „Dansul la şură”Groşi a ajuns la ediţia a V-a!

 Casa şi curtea cunoscutului taragotist al Ansamblului Naţional „Transilvania”Maramureş, Dumitru Dobrican din Groşii Băii va fi, şi în acest an, gazda Festivalului folcloric „Dansul la şură”, ajuns la cea de-a V-a ediţie. Marea sărbătoare cu dublă semnificaţie, deoarece maestru Dobrican împlineşte un număr însemnat de ani de când ne încântă pe scenele ţării şi în lume, se va desfăşura a doua zi de Rusalii, luni, 4 iunie, de la ora 14,30.

   Sărbătoarea va debuta cu o paradă a portului popular. Alaiul va porni de la sediul Primăriei Groşi şi va staţiona la casa familiei Dobrican.

  O condiţie de bază, la fel ca în ceilalţi ani a participării la această manifestare este purtarea obligatorie a costumului popular de către toţi cei care vor lua parte la sărbătoare.

   Vor aduce buna dispoziţie în ograda taragotistului Dumitru Dobrican: „Jucăuşii” de la Cupşeni, Ansamblul „Tradiţii Lăpuşene” de la Târgu Lăpuş, Ansamblul „Tulnicul” din Baia Mare, Ansamblul „Doruleţul” din Baia Mare, Ansamblul de la Dumbrăviţa şi Ansamblul „Am fost ş-om fi” de la Ieud.

   Oaspeţi de onoare vor fi cunoscuţii interpreţi: Lavinia Goste, Radu Ciordaş, Titus Perşe, Anamaria Cardoş şi bineînţeles Marin Sorin Rad. Nu vor lipsi din decor nici „Dănţăuşii din Groşi”, care vor avea grijă ca toată lumea să se simtă bine la această mare sărbătoare de suflet a groşenilor. Succes deplin maestre Dumitru DOBRICAN!

                                                                            Gelu DRAGOŞ

FESTIVALUL FOLCLORIC „NU VĂ UITAŢI CĂ-S MICUŢ”A AJUNS LA EDIŢIA A XIV- A

În zilele de 3-4 iunie a.c., în Budeşti va avea loc Festivalul folcloric pentru copii “Nu vă uitaţi că-s micuţ”.

Programul manifestării este următorul: 
Duminică, 3 iunie 2012
10.00 Participarea la slujba religioasă de Rusalii; 
12.00 Primirea invitaţiilor şi a formaţiilor participante la festival; 
14.30 Pregătirea şi prezentarea paradei portului popular; 
15.00 Alocuţiuni prezentate de invitaţi, oameni politici în special; 
15.30 Deschiderea festivalului. 

Luni, 4 iunie 2012
10.00 Participarea la slujba religioasă cu ocazia hramului Bisericii “Sfânta Treime” Budeşti; 
14.00 Întâlnirea generaţiilor la Şcoala cu clasele I-VIII Budeşti; 
15.00 Prezentarea cărţii “Mihai Cupcea - Restituiri” şi nr. 2 al Revistei Şcolii Budeşti; 
16.00 Program artistic cu interpreţi de seamă ai cântecului maramureşean.

                                                                        Gelu DRAGOŞ