Mă iartă, Doamne, nu mai pot să plâng,
Sunt fericit că eşti mereu cu mine,
Îmi plăceau lacrimile să le strâng,
Să-mi limpezească ochii zări senine.
Cât mai avem
iubire, n-avem moarte,
Ne-acoperă pământul, încolţim,
Spre Dumnezeu un drum o să mă poarte,
Toţi pot veni la Tine, Te iubim.
Eu nu am de la viaţă mult folos,
Cu Duhul Sfânt prezent în orişicine
Mă-nveţi tot ce mai poate fi frumos
Şi vreau să
fiu cu gândul lângă tine.
Plecarea din
iubire îmi e dorul
Şi fără Tine
nu pot să cuvânt,
Oricând,
oricând spre moarte îmi iau zborul,
Nu mai
contează că voi fi cuvânt.
Rămas din
pilde şi înţelepciune
Pe buze de
demult nesărutate,
Când suntem
doi, suntem o rugaciune
În viaţa
dăruită cu păcate.
Eu vreau să
simt decât că te iubesc,
Nu poate fi
iubirea măsurată,
Că din
iubire mor sau mai trăiesc
Şi sufletul
aduc la judecată.
CONSTANTIN MÎNDRUŢĂ
10 martie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu