Fiica
marelui evanghelist nonagenar, Billy Graham, Anne Graham, într-un
interviu în emisiunea "Early Show" (Spectacolul matinal), a
fost întrebată de Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11
septembrie 2001 şi i s-a pus o întrebare la care mulţi ar fi dat răspunsuri
nesatisfăcătoare:
"Cum a putut Bunul Dumnezeu să lase să se întâmple aşa
ceva şi să privească atât de nepăsător aceasta catastrofă de pe pământul
Americii?"
"Şi eu
mi-am pus deseori aceasta întrebare şi mi-am găsit următoarele răspunsuri.. .
Cred - nu cred, dar sunt profund convinsă - că Dumnezeu a fost şi rămâne
adânc întristat de aceasta, la fel ca şi noi, numai că noi, de ani de zile,
Îi spunem şi chiar Îi poruncim să iasă din şcolile noastre, din
guvernul şi din vieţile noastre, că ne descurcăm şi singuri, fără ajutorul
Lui...
Şi, fiind El un adevărat gentleman, cred că pur şi simplu
S-a dat, calm, la o parte...
Cum de mai îndrăznim noi oare să-I cerem binecuvântarea,
mila şi protecţia Sa, daca Îi cerem să ne lase în pace? (În lumina recentelor
evenimente, fiind vorba de atacuri teroriste, atacuri armate în şcoli etc.)
Cred că
totul a început când Madeleine Murray O'Hare (doamna care a cerut ca America
să devină o ţară atee şi care a fost ucisă, iar corpul ei a fost găsit recent)
a afirmat că nu dorea nici un fel de rugăciuni în şcolile
noastre, iar noi am spus O.K. Cererea ei a fost aprobată şi a devenit lege
obligatorie în SUA...
Apoi, cineva a spus că mai bine nu am citi Biblia în şcoli
(Biblia care spune să nu ucizi, să nu furi şi să-ţi iubeşti aproapele că pe
tine însuţi), iar noi am spus O.K..
Apoi, dr. Benjamin Spock a spus că nu ar trebui să ne
plesnim copiii atunci când se poartă urât, pentru ca aceasta le-ar afecta
mica lor personalitate şi stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Iar noi
am spus că un expert trebuie să ştie ce vorbeşte, aşa că am spus O.K.
Apoi,
altcineva a spus că profesorii şi diriginţii nu ar trebui să îi disciplineze
pe copii atunci când greşesc. Iar conducătorii de şcoli au spus că nici un membru
al personalului să nu atingă vreun elev atunci când se poartă urât, pentru că
şcolile nu au nevoie de publicitate proastă şi în nici un caz de procese.
(Totuşi, există o mare diferenţă între a disciplina şi a atinge, a bate, a
plesni, a lovi, a umili, etc.). Iar noi am spus O.K.
Apoi, cine ştie ce membru inteligent al consiliului de
conducere al vreunei şcoli a spus că, băieţii fiind băieţi, vor face dragoste
oricum, deci ar trebui să le dăm fiilor noştri prezervative. Aşa, ei vor
putea să se distreze cât vor, iar noi nu vom trebui să le spunem părinţilor
că le-au primit de la şcoală. Iar noi am spus O.K.
|
Apoi, unii
dintre aleşii noştri de vârf au spus că nu contează ceea ce fac în viaţa
lor privată atât timp cât îşi fac treaba la slujbă. De acord, a spus
fiecare din noi, mie nu-mi pasă de ceea ce face altcineva, inclusiv
preşedintele, în viaţa sa privată, atât timp cât am o slujbă şi economia merge
bine.
Apoi, nişte
libertini au cerut să tipărim cât mai multe reviste cu femei goale, în semn de
respect şi apreciere a frumuseţii feminine.. Iar noi am spus O.K
Apoi,
altcineva a împins acea apreciere un pas mai departe, publicând fotografii cu
copii goi, şi încă mai departe, afişându-le pe Internet. Iar noi am spus
O.K., au dreptul la liberă exprimare.
Apoi,
industria show-business-ului a spus: hai să facem show-uri TV şi filme
care să promoveze îndepărtarea de Dumnezeu, violenţa şi sexul ilicit, să
înregistrăm melodii care să încurajeze violurile, drogurile, crimele,
sinuciderea şi temele satanice. Iar noi am spus că nu este decât entertainment
- amuzament, nu are efecte adverse şi oricum nu o ia nimeni în serios, aşa ca
totul a mers înainte.
Iar acum ne
întrebăm speriaţi de ce copiii noştri nu au conştiinţa, de ce nu disting binele
de rău, de ce nu îi deranjează să ucidă pe străini, pe colegii de clasă sau pe
ei înşişi. Probabil că, dacă ne-am gândi mai mult, ne-am da seama de ce.
Cred că totul
se reduce la faptul că ceea ce vei semăna, aceea vei şi culege.
Noi Îi spunem
lui Dumnezeu: Dragă Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetiţa ucisă în clasă?
Iar Dumnezeu răspunde: Dragul meu, Eu am fost alungat din şcoli, nu
puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, când voi mi-aţi spus să plec din
şcoli?
E ciudat
cum oamenii Îl dispreţuiesc pe Dumnezeu, şi apoi se întreabă cu naivitate
de ce totul merge tot mai prost. Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu
ziarele, dar noi ne îndoim de ceea ce spune Biblia.
E ciudat cum
de toţi oamenii vor sa meargă în ceruri, deşi nu cred, nu gândesc, şi nu
spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie în Biblie.
Este
ciudat cum de unii pot spune: da, eu cred în Dumnezeu şi de fapt să îl urmează
pe Satana, care, se ştie că, la rândul lui, crede şi el în Dumnezeu...
E ciudat cum
ne repezim să judecam, dar nu ne place să fim judecaţi. E ciudat cum de se pot
trimite mii de glume prin e-mail şi ele se răspândesc precum focul sălbatic,
dar când începi să trimiţi mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gândesc de
doua ori înainte de a le trimite şi altora.
E ciudat cum
de tot ceea ce este vulgar, crud şi obscen trece liber prin
cyberspaţiu, dar orice discuţie publică despre Dumnezeu este împiedicată la
şcoală şi la locul de muncă.
Este, în
sfârşit, ciudat cum poate fi cineva atât de înflăcărat de dragoste pentru
Hristos fiind în acelaşi timp un creştin invizibil în timpul
săptămânii."
(Interlocutoarea
a mai venit şi cu alte argumente, dar ne oprim aici).
Râdeţi?
Ar fi,
desigur, ciudat cum de, gândindu-vă dacă să trimiteţi sau nu mai departe acest
mesaj nu-l veţi trimite multor adrese din lista voastră, pentru că nu sunteţi
siguri de ceea ce crede destinatarul posibil sau de ceea ce vor crede despre
VOI dacă îl veţi trimite.
E ciudat cum
de mă îngrijorează mai mult ceea ce cred oamenii despre mine şi mai puţin ceea
ce crede Dumnezeu despre mine.
Ce credeţi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu