În acest context, Ministerul Culturii și Identității
Naționale a decis să susțină financiar proiectele dedicate celebrării
acestui eveniment istoric, care are o importanță
deosebită pentru România de azi. Unul dintre proiectele județului Maramureș
se desfășoară în această perioadă, sub
denumirea „Satele Unite ale României”. Acesta își
propune să valorifice identitatea culturală a Maramureșului și resursele sale
materiale și spirituale, printr-o serie
de acțiuni de promovare a culturii și tradițiilor
unice și specifice ale satului
românesc. Prin intermediul acestor acțiuni,
Consiliul Județean Maramureș își
propune să promoveze județul Maramureș ca și
destinație turistică consacrată prin
valorile și resursele sale.
Proiectul „Satele Unite ale României” face o chemare către
oamenii activi cultural, comunități,
sate, grupuri de sate învecinate reprezentând toate țările etnografice ale României, inclusiv românii de
pretutindeni, să fie gazde pentru o petrecere centenară. Aceste activități se vor reflecta în acțiunea principală, „Reuniunea Satelor”, care
se va desfășura în perioada 18 – 19
august, în localitatea Săpânța, unde
sute de participanți din toate colțurile țării
vor avea ocazia să-și promoveze tradițiile specifice.
Până la momentul actual, s-au înscris aproximativ 500 de
participanți din județe precum Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița – Năsăud, Botoșani,
Brașov, Brăila, București, Constanța,
Dolj, Galați și Giurgiu, dar și din
județele Mureș, Neamț, Sibiu,
Suceava, Vaslui și Vălcea, inclusiv
Republica Moldova. De asemenea, și-au
exprimat dorința de a participa la
acest eveniment de amploare și alte
comunități care doresc să se reunească
în spiritul tradiției și culturii românești, urmând a se înscrie cu un micro-eveniment Centenar pe
pagina web a proiectului, http://sateleunitealeromaniei.ro. Harta „României
reunite” devine tot mai încărcată cu micro-evenimente dedicate Centenarului
Marii Uniri.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu