Duminică, 2 septembrie, într-o autentică zi de toamnă, la
Ocoliş, mai exact la CASA MARCHIŞ, a avut loc deschiderea Taberei Naţionale de Literatură şi Arte
Plastice ARCHEUS 2018, cu un titlu generos şi inspirat: „UNIRE, IDENTITATE,
UNIVERSALITATE”. Gazdă primitoare, atentă şi valoroasă, nimeni altul decât dr.
Ioan Marchiş, de os domnesc a lui Bogdan Vodă şi fiii lui!
Dacă astăzi scriu laudativ, mai laudativ decât niciodată, o
fac pentru gestul lui minunat de-a sfinţi Troiţa de piatră (o încântare a
ochiului) în memoria scriitorilor maramureşeni sau care şi-au adunat gândurile
pe acest plai maramureşean nepieritor precum: Ioan Alexandru, V.R. Ghenceanu,
Ion Burnar, Mihai Olos, Augustin Frăţilă, Laurenţiu Ulici, Augustin Cozmuţa sau
Nichita Stănescu! Troiţa a fost sfinţită de către Preasfințitul Iustin al Episcopiei Maramureşului şi
Sătmarului şi preotul ortodox Virgil Jicărean, slujitor al creştinilor din
Ocoliş.
Lume bună a adunat lângă Domnia sa un NOD AUTENTIC al
NEMURIRII MARAMUREŞENE dr. Ioan Marchiş, numai dacă mă gândesc la poetul naţional
Ioan Mureşan, dr. Teodor Ardelean, Lucian Perţa, dr. Terezia Filip, Florin Pop,
Ioana Ileana Şteţco, Gheorghe Pârja, Adela Naghiu, Nicu Scheianu, Valeriu
Sabău, dr. Nicoară Mihali, Vasile Leschian, Valer Turcu, editorul Sandu Peterliceanu,
dr. Zoiţa Zah, Vasile Tivadar, Cornelia Negruţ, Daniel Marchiş, Andrei Năsui,
Lucian Marchiş, Ioan Botiş şi mulţi alţii.
S-a distribuit (gratis) cel mai recent număr al revistei
îngrijite de referent Florin Pop de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi
Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş - ARCHEUS 2017, număr în care
semnează: Vasile George Dâncu, Ioana Ileana Şteţco, Anca Goja, Adela Naghiu,
Florica Bud, Mircea Crişan, Elena Cărăuşan,
Ioan Dragoş, Marian Hotca, Gelu Dragoş, Ioan Groşan, Alexa Gavril Bâle,
Victor Tecar, Vasile Dragomir, Nicu Scheianu, Dragomir Ignat, Rodica Brad
Păuna, Dorel Macarie, Gheorghe Pârja, Ion Mureşan, Lucian Perţa.
Spre seară ne-a încântat interpreta Măriuca Verdeş Nemeş din
Deseşti, spre bucuria sufletetelor noastre şi inima lui Gheorghe Pârja, tânăra
solistă de muzică populară fiindu-i consăteană!
Umbrele toamnei se aplecau vizibil iar Creatorul ne-a
demonstrat (pentru a câta oară?!) că este cel mai mare pictor al lumii. Începuse
să picteze şi la Tabăra ARCHEUS 2018, apoi Cerul s-a înstelat....Sub bune auspicii!
Gelu Dragoş
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu