Consiliul Județean Maramureș, alături de alți reprezentanți ai regiunilor europene, a participat la Open Day 2022 – Ziua porților deschise la Comitetul European al Regiunilor, care a avut loc la Bruxelles, pe 7 mai, pentru a marca Ziua Europei 2022 într-un mod special, prin aducerea în atenție a acțiunilor de sprijin umanitar pentru Ucraina.
Prin manifestarea deosebită a solidarității față de
oamenii nevoiți să-și părăsească țara și familiile pentru a scăpa de ororile
războiului, europenii își reafirmă în această perioadă dificilă, atașamentul
pentru valorile fundamentale ale Uniunii Europene – solidaritatea, pacea,
libertatea, democrația și statul de drept – elemente cheie ale construcției și
integrării europene.
În cadrul standurilor organizate cu prilejul Open
Day 2022, Comitetul European al Regiunilor a prezentat inițiative prin care
Uniunea Europeană contribuie la susținerea poporului ucrainean, puternic
afectat de actualul conflict armat care tulbură pacea în toată Europa. S-a pus
accentul și pe modul în care UE acordă sprijin statelor membre pentru a
gestiona situația umanitară generată de criza din Ucraina.
Mai multe regiuni europene aflate în prima linie
pentru primirea refugiaților, au fost invitate la Open Day 2022, pentru a
prezenta standuri care să ilustreze prin imagini și materiale video, modul în
care criza umanitară din Ucraina este abordată la nivel local și regional.
Județul Maramureș, care s-a confruntat încă de la
începutul conflictului cu provocările privind gestionarea situației
refugiaților din țara vecină, Ucraina, a prezentat publicului participant la
Open Day 2022, activitățile derulate în cadrul campaniei ”Maramureșul alături
de #Ucraina”, prin care factorii cheie din Maramureș s-au mobilizat să acorde
sprijin umanitar pentru vecinii noștri de peste Tisa, care au fugit din calea
războiului și distrugerilor.
Prin fotografiile și testimonialele video prezentate
în cadrul standului maramureșean, dar și prin informațiile directe oferite de
reprezentanții Biroului relații publice, secretariat ATOP și relații
internaționale din cadrul Consiliului Județean Maramureș, vizitatorii la Open
Day 2022 au luat cunoștință despre acțiunile întreprinse de maramureșeni pentru
ajutorarea refugiaților, precum și despre implicarea partenerilor locali,
naționali și internaționali în sprijinirea acestor demersuri umanitare.
Pentru a veni în sprijinul refugiaților, Consiliul
Județean Maramureș a creat website-ul: www.sprijinucraina.ro, unde toți cei
interesați găsesc informații utile despre acțiunile organizate de județul
Maramureș, facilități existente la nivel local și național, dar și detalii
despre măsurile de sprijin ale Uniunii Europene.
Biroul
de presă al Consiliului Județean Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu