joi, 19 mai 2022

Luminița Arhire: „NU MĂ POT ABȚINE!”

 


„Hai să facem o prostie/ Și s-o umplem cu halva/ Cine-i daltonist nu știe/ Cât de verde-i patria/ Trâmbița să sune/ Vacile nebune/ Vor să fugă din spital/ Puricii din ele/ Vor servi cafele/La Căminul Cultural.” (Fără Zahăr- NU MĂ POT ABȚINE, 2008)

                                                 ……………………………

Sunteți regizor ucrainean? Bravo, vă primesc ăia la Cannes cu brațele deschise, vă dau și PALME D’OR, pe modelul MARELUI PREMIU la Eurovision, vă dau și premii mai din urmă, din alți ani, dacă le-o mai fi rămas ceva prin dulap… și va scrie despre dumneavoastră, la gazetă, jurnalistul Mirel Curea așa :

„Mi se pare un gest de o extraordinară eleganță faptul că premiul PALME D’OR a fost acordat Ucrainei. Habar n-am care ce filme a prezentat, pentru că nu halesc șuse de-astea, dar, în înțelegerea mea, gestul membrilor juriului, care cum or fi fost, este de-o noblețe aparte! Este ca și cum ai fi dat DOUĂ BUCĂȚELE DE CIOCOLATĂ (că despre „o bucățică de ciocolată” am scris deja cu prilejul celuilalt eveniment planetar- EUROVISION) unui copil aflat pe un pat de spital: măcar cu-atât să-și îndulcească sufletul copilașul, înainte de a înghiți pe nemestecate cele 30 de miliarde de figurine (rachetuțe, tănculețe, avionașe, dronișoare), toate-toate din ciocolată, de la Unchiul Sam și cele 4,5 miliarde de savarine de la tanti Europa, oferite tot printr-un gest de o noblețe aparte! Și astea toate până să apuce copilașul să răcnească, de pe patul de spital: MAI VREAAAAU!!!”

În deschidere, pentru ca juriul să nu aibă vreo șovăială, Marele Bărbat cu tricou kaki a rostit un discurs ca o bomboană sticloasă pe colivă, iar la sfârșit, după ce PALME D’OR va merge la cine trebuie să meargă, tot Marele Bărbat, cu dințișorii încă maronii de la a doua bucată de ciocolată, va spune, așa cum a spus și după EUROVISION:

„Curajul nostru a impresionat lumea, MUZICA… pardon, CINEMATOGRAFIA noastră a cucerit Europa… pardon PLANETA!”

Pe acest fond nervos, platforma FILM NOW. ro ne spune că:

„Festivalul de Film de la Cannes, aflat la cea de-a 75 ediţie, a promis că Ucraina va fi «în mintea tuturor», anunţând în aprilie selecţia sa care include mai multe filme ucrainene. Vor fi prezente două generaţii de cineaşti ucraineni, cu obişnuitul Serghei Lozniţa pentru «The Natural History of Destruction», despre distrugerea oraşelor germane de către aliaţi în cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar şi tânărul Maksim Nakonechnyi pentru «Butterfly Vision» (Un certain regard).”

Evident, fără nesuferiții și netalentații ăia de ruși, care au dat numai regizori ca vai de capul lor din punct de vedere calitativ… totuși, va exista și o excepție:

„Festivalul a interzis prezenţa delegaţiilor oficiale ruse, însă va prezenta filmul «Tchaikovski’s Wife» al regizorului rus Kirill Serebrennikov, exilat la Berlin, CARE A CONDAMNAT ÎN MOD DESCHIS invazia Rusiei în Ucraina.”

Așadar, cine e rus dar stă departe de Rusia și „condamnă în mod deschis…” hai, treacă-meargă… premiu, se-nțelege, tot n-o să ia, pentru că-i rus și nu se cuvine, dar măcar e lăsat să intre și este arătat cu degetul ca o ciudățenie, ca o malformație… De fapt, el nici nu-i un băiat chiar așa de bun, deoarece „…regizorul (Kirill Serebrennikov, n.n.) a criticat boicotarea artiștilor ruși de către țările occidentale din cauza războiului din Ucraina, numind-o «greșită» și spunând că de fapt «cultura ar trebui să fie primul și ultimul pod care leagă oamenii»…” (FRANCE 24. com, 8 aprilie 2022)

Părerea mea e că-l cheamă ca să-l facă de râs…

Ei bine, am o curiozitate și nu mă pot abține: ce-ați fi făcut în locul regizorului rus Kirill Serebrennikov, v-ați mai fi dus la Cannes, în aceste condiții?

Iar în acest timp…

„Fiona Hill, consilieră pentru Rusia a fostului președinte american Donald Trump, a povestit cum a fost să stea lângă președintele rus Vladimir Putin la o cină și despre mirosul neobișnuit pe care îl emana acesta și care a marcat-o. «Îmi dau seama că sună cu adevărat bizar, dar am simțit un miros de parcă ar fi fost proaspăt spălat. Nu se dăduse cu nicio colonie, dar se simțea ca și cum ar fi ieșit direct din baie», a spus Hill.” ( Fiona Hill în emisiunea „Desert Island Discs” de la BBC Sounds, conform DIGI 24, 18 mai 2022)

Ei, și ajunsă aici, vă rog să mă înțelegeți, chiar că nu mă pot abține… mă gândesc ce-ar zice bietul Frans Timmermans despre o asemenea aroganță… păi, stimați cetățeni, Frans cel înțelept îndeamnă toată Europa să se spele mai PUTIN… pardon, mai PUȚIN, și numai în anumite zone, bine delimitate, ale anatomiei și să-și aerisească izmenele și șosetele, în loc să le bage la centrifugă, numai și numai ca să-l pună la punct pe nemernic, iar ăla, cu insolența lui intolerabilă, se spală, sfidător, de-i mută din loc nasul doamnei Fiona Hill cu parfumul lui de prekrasnoye mylo (săpun fin, n.n.)???

 

Autor: Luminița Arhire

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu