Iar
deosebirea dintre cele două concepte a fost categorică nu doar atunci, ci se
menține și în zilele noastre, chit că nimeni n-a putut și nu poate nici astăzi
să ne spună, o dată pentru totdeauna, ce se înțelege prin suflet și prin spirit
(doar bâjbâieli și conjecturi), adică de ce era nevoie de două cuvinte diferite
(pe cât de uzuale, cam tot pe-atâta de vagi/imprecise), menite să schimbe
neînțelegerea omului antic, adept al animismului, în neînțelegeri și mai mari
pentru omul modern în ceea ce privește universal lăuntric și (cvasi)nelimitata
capacitate a creierului uman de-a asimila noi și noi cunoștințe cu ajutorul
celor peste 100 de miliarde de celule nervoase (neuroni), dar mai ales grație
celor peste un milion de miliarde de conexiuni nervoase, organ care – după
părerea lui Carl Sagan – permite omului să înmagazineze echivalentul a 20 de
milioane de volume!
Creierul,
vasăzică, a fost proiectat de Atoatefăcător pentru un om nemuritor. Da, căci
noile descoperiri din biologie și medicină ne asigură (1) că celule nervoase se
regenerează și (2) că omul utilizează în timpul vieții doar 0,0001 % din
capacitatea creierului, deci nu opt sau 10 procente cum se susținea până nu
demult, ci a zecea mie parte dintr-un procent…
Dacă
admitem că sufletul este scânteia divină pe care Dumnezeu i-a suflat-o în nări
omului primordial, făcut de El din „țărâna pământului” (Genesa 2/7), totodată dacă suntem de acord că trupul material este
muritor, însă sufletul imaterial (scânteia divină) este nemuritor (nu doar în
creștinism, ci în toate religiile universaliste – vezi samsāra, metempsihoza
sau transmigrația sufletului din brahmanism și budism, concepție însușită și
susținută de Pitagora și Platon), atunci prin spirit trebuie să înțelegem
sufletul „îmbogățit” cu enigmatica realitate psihică numită conștiință.
Spun
„enigmatică”, deoarece oamenii de știință ai prezentului și gânditorii din
trecut au păreri de felul următor: (a)„Nu văd cum ar putea explica vreo știință
acest lucru” (un neurobiolog); (b)„Conștiința este unul dintre cele mai
profunde mistere ale existenței” (dr. David Chalmers); (c)„Ce înseamnă, în mod
exact, pentru om faptul de a fi conștient…este singura întrebare majoră a
științei, întrebare pe care nu știm nici măcar cum să o formulăm” (prof. James
Trefil); (d)„Caracterul fără inteligență face mult, inteligența fără caracter
nu face nimic” (Marcus Tullius Cicero).
Desigur,
despre caracter ar trebui să se vorbească din ce în ce mai mult la noi, dar și
aiurea, îndeosebi acuma (a se citi „după cele trei decenii și un pic de dezmăț
postdecembrist”), când tot omul cu bun simț și scaun la cap constată că
nelegiuiții, impostorii și necalificații au ajuns atotputernici în
politrucianismul dâmbovițean, ba chiar, cu ajutorul acestei târfe
antinaționale, nevrednice scule de teapa lui Klaus Iohannis, Traian Băsescu,
Florin Cîțu, Nicolae Ciucă și alții, trag zdravăn sforile globaliste în jalnica
noastră societate cu gaibaracele-n sus.
Prin
urmare, nevrând să-i indispun pe cititori cu mulțimea crizelor de pe aceste
meleaguri (moral-spirituală, cultural-educațională, sanitară, economică,
financiară, social-identitară, mai nou
cea inflaționisto-energetică), precum și cu grabnica trebuință de
caractere ferme, atât la vârf cât și la baza societății noastre în alarmantă
descompunere (a nu se uita că tirania este anarhia canaliei de sus, iar anarhia
este tirania canaliei de jos!), întreb: Unde sunt mult necesarele modele umane
pentru tineri (și nu numai) într-o societate măcinată de neîncredere în
cârmuitorii de tot rahatul, ba chiar și în instituțiile fundamentale ale
statului nostru formal, și de ce la butoanele puterii, la fel ca în vremea lui
Eminescu, ajung cu precizie matematică fonfii, flecarii, găgăuții, gușații și
bâlbâiții, adică toți aceia care mint cu nerușinare, fură pe rupte și la țanc
devin preșurile de care-și șterg picioarele cam toți străinii cu aere
euro-atlantice?...
Războiul
din Ucraina, dincolo de enormele sale păcătoșenii, a pus în evidență cât se
poate de clar atât tradiționala noastră omenie (consistentul ajutor material și
moral dat refugiaților ucraineni de români, organizații umanitare și biserici,
mai puțin de către guvernanți), cât și monumentalul necuraj al atâtor
patriotarzi, care au luat cu asalt birourile de eliberare a pașapoartelor,
pentru a putea fugi în străinătate, asta după ce s-a zvonit că România (fără
armată și tehnică de luptă, doar cu o droaie de generali izmănari) ar putea să
fie următoarea țintă a ticăloasei armate rusești.
N.B.:
Apropo de curaj, îmi amintesc cum în urmă cu câțiva ani, un prieten din zonă
s-a arătat foarte îngrijorat de soarta mea, după citirea unuia dintre textele
mele „neconvenționale” la adresa haramului de Putin, pe care eu l-am dibuit cu mult înainte de a-și da arama pe
față, așa că m-a sfătuit/avertizat să nu sar calul, întrucât actualul fost
kaghebist se bucură de respect planetar (sic!), iar Kremlinul are mână lungă…
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
7 mai 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu