Mărturii
Un vânt de primavară
mi-a sărutat încheietura mâinii.
Mă rogi
să-ţi vorbesc.
Răgazul străzii,
îmi încarcă simţurile
cu zvâcniri marmorate
de irişi şi micşunele.
Trăiri înzefirate,
ne învăluie tâmplele,
răcorindu-le zbaterea fină.
Îți încarc urmele,
cu flori de liliac sălbatic.
Aştept.
Pe podul palmei s-a
aşterunt tăcerea.
Îndrăzneşte!
să afli de ce mă
doare sufletul
primavara, când aud
cum se topesc zăpezile, în streşina casei.
Te aseamăn
zborului în filigran,
şerpuind dincolo de
cuget.
Îndrăzneşte!
să afli de ce mă arde
timpanul
seara,
când menestrelii florilor de gheaţă,
luptă fantastic
în cerdacul casei.
În trunchi de arbore
mă regăsesc chilimbarul timpului.
Îndrăzneşte
Să înţelegi de ce
căutăm mereu,
drumul mai greu
spre primele
primăveri fulguite.
Dor de zbor
Să mă visezi visul,
în pădurile,
culegătorilor de rouă,
rătăcit.
Să mă visezi vîntul,
pe trupul împănat, în curcubeu,
uitat.
Să mă visezi bucuria
zborului întârziat,
în neprețuitele
zvâcniri.
Să mă visezi
copilăria
gata să cuprindă
cu aripile mici,
dorul păsării.
Indigo
Ani la rând
am căutat aura mâinilor tale
pe pânze ruginite
timpul a aşternut
prefeţe gotice,
în tuşe indigo.
Zile la rând
mi-am articulat fiinţa
pe spatele arcuit al
timpului,
cu mişcările
arcaşului
sedus de propiriile-i
săgeţi.
În anotimpuri
întârziate
dau răgaz artei
să înnobileze firida
existenţei
curbându-ne voinţa spre interior.
În căutarea
senzualităţii
Sub pleoapele tale,
tăcerea
părea adormită.
M-ai imaginat
poem cu cercel de perlă,
Vermeer în căutarea
senzualităţii pure.
Mi-ai refăcut sufletul după
miile de chipuri,
în oglinda cărora mă asemănam
cu formele dăltuite,
dintr-o palmă deschisă.
M-ai vrut
Hăţiş de vise, roind
într-un păienjeniş,
de forme
şi puncte.
Nu-ţi pot fi linia
vieţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu