Intenţia noastră este
de a forma un centru activ de jurnalism literar şi nu doar înfiinţarea unui
aspect formal de grup care să incarce cu nume frumos imaginea Republicii. Deci
referitor la întrebarea domnului Silvian:
- Cu ce începem!?!
- aş răspunde: prezenţă
activă cu articole, deci muncă şi in timp o cât mai bună organizare în cadrul
acestui grup.Niciunul dintre noi nu poate singur surprinde câmpul realitatii
literare din România cu atat mai puţin cel european, dar împreuna avem şanse
mari de a reuşi să prezentăm o reflectare a acestuia, aşa cum o înregistrăm
fiecare dintre noi, individual. De asemeni, dorim a forma şi un jurnalism
ţintind activitatea din interiorul Republicii. De ce să nu privim la autorii
republicii, la activitatea din grupuri şi în general la această cetate
prezentând celorlalţi viziuni personale. Materialele postate de dvs aici vor fi
propuse redacţiei revistei "Faleze de Piatră" şi vor fi publicate.Semnalele
dumneavoastră astfel vor ajunge la cititori orientându-i prin explozia
informaţională privind ce si cum se întâmplă in literatura de azi. În acelasi
timp nu dorim formarea unui bastion destinat atacurilor la persoană..Ne
propunem însă cu ajutorul dvs să selectăm şi să promovăm ceeea ce considerăm că
merita o atenţie generală. Posibil că poziţia de jurnalist al Republiicii şi
implicit al revistei "Faleze de Piatră" să nu însemne prea mult deocamdată dar
depinde de dvs să schimbaţi modul în care va fi privita aceasta de acum încolo.
Mult succes şi vă mulţumesc pentru suportul fantastic dovedit!
Toate textele vor fi postate pe site-ul bibliotecii:
http://cititordeproza.wordpress.com/ cu ajutorul programului
''Pick-Hammer'' creat de dl. S. Budeanu
Emanuel POPE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu