Concerte rock, hip-hop, electro sau folk, festivaluri de
modă, expoziţii şi parade de maşini moderne şi de epocă vor fi organizate în
staţiunile de pe litoral pentru cei peste 30.000 de turişti care sunt aşteptaţi
să ajungă la mare în minivacanţa de 1 Mai.
Startul oficial al distracţiei pe litoral va fi dat în ziua
de 1 mai, de parada cu maşini de epocă, motociclete, maşini off-road şi de
raliu, care se vor deplasa, de la ora 10.00, pe traseul Mamaia - Năvodari -
Constanţa - Eforie - Constanţa - Mamaia.
"Parada Litoralului Românesc a devenit deja o tradiţie
de 1 Mai. Ca şi anul trecut, turiştii şi constănţenii pot să participe alături
de noi pe tot traseul stabilit. Parada va avea prima oprire în Năvodari, unde
se va face deschiderea oficială a sezonului estival 2014, şi va continua cu
defilarea prin Eforie, Constanţa şi Mamaia. În toate staţiunile de pe litoral
vor avea loc, în 1 şi 2 mai, spectacole şi concerte pentru primii noştri
turişti din acest an", afirmă preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta
Dunării, Corina Martin.
În seara zilei de 1 mai, de la ora 19.00, pe scena special
amenajată pe plaja din zona Cazino Mamaia va avea loc un spectacol multietnic
de muzică şi dansuri, iar în încheiere cei prezenţi vor avea parte de un show
de lasere şi o lansare de sute de lampioane pe cerul staţiunii, deasupra mării.
Pe toată perioada minivacanţei, în staţiunea Mamaia vor fi
organizate zeci de concerte pe plaje şi în cluburi, susţinute de Holograf,
Mihai Mărgineanu, Loredana, Faydee, Adrian Eftimie, Adrian Stănescu, What's Up,
Sis, Izhevski, Rosario Internullo, DJ Optick, Elf, Fouchat, Victor Stancov,
BOg, Capote, Alin G, Bogdan, Hash Hendrex, Ciorty, Gianni Callipari şi mulţi
alţii. De asemenea, Mamaia va găzdui, între 1 şi 4 mai, festivalurile Sunwaves
15 şi The Mission.
Şi în celelalte staţiuni de pe litoral vor fi organizate
diferite manifestări şi petreceri pentru turiştii care vor veni la mare în
această minivacanţă. Astfel, la Năvodari, în Tabăra Delfinul, pe 1 Mai, de la
ora 11.00, vor cânta What’s Up, Axinte, Lorenna, Violeta Constantin, Autentic,
Sylvie, Aurel Moga, iar seara se va încheia cu un show de lasere. În corturile
amenajate în apropierea scenei vor fi organizate expoziţii, sesiuni de
face-painting, se vor realiza şi printa fotografii.
La Eforie vor fi organizate petreceri câmpeneşti, concerte
de muzică pop, expoziţie de antichităţi şi un festival de muzică şi dans pentru
copii, iar la Costinesti, pe plaja din zona Obelisc vor avea loc jocuri
sportive, jocuri pe plajă şi spectacole cu trupe de folk şi rock.
La Neptun va fi Festivalul Internaţional Crazy Salsa Fest,
care se va desfăşura până în 5 mai în incinta complexului turistic 2D. Pe
perioada evenimentului vor fi organizate seminarii cu instructori şi antrenori
de dans.
Tot în Vama Veche, pe lângă Festivalul "Înregistrat în
România”, La Canapele Party va fi organizat şi Folk'n'Roll, unde vor concerta
Ţapinarii, pe 1 mai, Fără Zahăr pe 2 mai, Timpuri Noi - 3 mai şi Emisia2 în 4
mai.
Şi fanii sporturilor auto vor avea parte de evenimente
speciale - o etapă a Campionatului Naţional de Karting Dunlop 2014, organizată
la Constanţa, în parcarea unui centru comercial şi 1 Mai Tuning Fest, pe faleza
care leagă staţiunile Saturn şi Venus.
Cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional de Karting
Dunlop 2014 se va desfăşura pe un circuit cu lungimea de 1.000 de metri, la
start aliniindu-se peste 60 de piloţi. Pe lângă competiţia de karting,
evenimentul mai cuprinde un concurs auto pentru amatori, precum şi demonstraţii
oferite de către unii dintre cei mai buni piloţi de drift, viteză în coastă sau
raliu. La 1 Mai Tuning Fest, spectatorii vor fi încântaţi cu expoziţii de
tuning auto şi moto, concursuri de Drag Racing, Drift GP, de îndemanare auto şi
moto, demonstraţii cu piloţi ai Campionatului Naţional de Viteză în Coastă,
drift, numere de stunt şi show, petreceri până dimineaţa cu DJ Harra şi multe
alte surprize.
C.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu