vineri, 8 aprilie 2016

Încă o zi liberă pentru români! 1 Iunie ar putea deveni zi nelucrătoare !

''În societatea actuală, timpul a devenit o resursă critică, atât la birou, cât şi acasă. 24 de ore par să nu mai fie suficiente, iar găsirea unui echilibru între viaţa personală şi cea profesională este o provocare din ce în ce mai mare. Muncim peste program şi facem sacrificii pentru ca cei mici să aibă o viaţă mai bună. Dar de multe ori lipseşte ce e mai preţios pentru ei: prezenţa fizică a părinţilor lor. Să le oferim celor mici timp de calitate şi amintiri pentru o viaţă'', spun parlamentarii în expunerea de motive.
Ei argumentează necesitatea ca 1 iunie să fie zi liberă prin aceea că ''trăim într-o societate dominată de valori materiale'', iar ''de Ziua Copilului în majoritatea grădiniţelor şi şcolilor primare din România se organizează evenimente pentru a-i celebra pe cei mici, iar copiii evoluează în cadrul acestor spectacole''.
''Lipsa părinţilor din cadrul acestor evenimente are implicaţii psihologice negative în dezvoltarea copiilor. În afara dorinţei de a-i face mândri şi de a primi aprecierea părinţilor, copiii au nevoie de susţinere în cadrul evenimentelor unde performează, evenimente care au o încărcătură emoţională ridicată şi reprezintă o sursă de stres pentru ei'', explică semnatarii, arătând că nu toţi angajatorii au disponibilitatea de a acorda o zi de concediu părinţilor de 1 iunie.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu