miercuri, 6 aprilie 2016

Prin translaţie, vorbele lui Traian Băsescu "ţigancă împuţită" au ajuns şi la Charleston ! Mulţumim domnule preşedinte! Mulţumim domnilor parlamentari rromâni !

Tenismana Irina Begu, jignită în ultimul hal de adversara de la Charleston: "Nu pot să cred că mă bate o ţigancă împuţită!". Franţuzoaica Caroline Garcia chiar a pierdut, în final, în faţa "ţigăncii"
Un incident care nu face cinste sportului alb a avut loc luni seară, în timpul meciului disputat de Irina Begu (33 WTA)  în turul I al turneului de la Charleston, din categoria Premier. Begu a învins-o pe Caroline Garcia, scor 6-4, 2-6, 7-6(3), iar franţuzoaica a arătat că nu ştie să piardă. Conform publicaţiei portugheze dedicată tenisului Bolamarela, Garcia a avut o reacţie suburbană la adresa Irinei, spunând despre adversară că este o "ţigancă împuţită".
Gestul incredibil al jucătoarei din Hexagon a fost suprins de microfoanele amplasate pe centralul turneului din SUA, după un punct câştigat de româncă pe finalul setului dicisiv. Jucătoarea în vârstă de 22 de ani s-a întors cu faţa către tribune şi a rostit, în limba franceză, cuvinte înjositoare şi rasiste: "Nu pot să cred că mă bate o ţigancă împuţită". Niciuna dintre jucătoare nu a comentat public momentul scandalos, dar pe site-ul de specialitate tennisforum.com au apărut numeroase comentarii care dezaprobă gestul franţuzoaicei.
Reacţii asemănătoare cu ale Carolinei Garcia au mai fost văzute la Nick Kyrgios în timpul meciurilor din ATP, însă "bad boy-ul" australian a avut decenţa să nu apeleze la formule rasiste. Astfel, gestul golănesc al fraţuzoaicei pare să fie primul făcut de o jucătoare ce evoluează la un asemenea nivel. Garcia se află în Top 100 WTA de aprope trei ani, timp în care a cucerit un titlu WTA şi s-a poziţionat pe locul 25 WTA, cel mai bun al carierei. În acest moment, Garcia ocupă locul 44 în lume iar pe Irina Begu românii adevăraţi o iubesc din ce în ce mai mult!!! Sursa ProSport


                                                                        Cristi SOMEŞAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu