„ȚĂRAN CU CRAVATĂ” de Traian Dușa ( recenzie )

                      

  Originar din Toplița-Traian Dușa este o personalitate de seamă a gândirii și culturii mureșene dar și a țării noastre. În cea mai mare parte a timpului s-a consacrat profesiei de dascăl în peste 40 de ani: a fost președinte al Comitetului de Cultură și Artă din orașul de pe Mureș : autor a peste 700 de pânze, portrete, peisaje, naturi statice, icoane, flori, compoziții etc-a deshis două expoziții personale: la Toplița și Borsec: este deținătorul celei mai mari colecții de creații originale ale elevilor de la Liceul de Artă din Tg. Mureș, realizate după operele literare studiate în liceu: autor a sute de expuneri și conferințe publice pe teme de artă, morală, știință, pedagogie estetică teoretică și aplicată, filosofie, literatură română și universală.

Pentru Traian Dușa ca scriitor este definitoriu romanul „Țăran cu cravată” lucrare ce a apărut în trei volume :„ Devenirea”,„ Proprietatea”, și” Roadele”. Aceste cărți destul de voluminoase se prezintă ca niște „cronici ale realității vieții autorului”cu bune și cu rele, așa cum e viața.

Romanul-eseu „Țăran cu cravată” poate fi considerat o„ Cronică de familie ”sau„ Un raport de activitate în fața morții” dar cea mai bună și precisă explicație o dă însuși autorul în „Dedicația ”cărții pe care voi încerca s-o reproduc :„Generației mele de intelectuali, care, „am schimbat sapa-n condei și brazda-n călimară„ după cel de-al doilea război mondial, ca un îndemn de a ne păstra drepți în fața celor care vor să șteargă din istoria acestei țări realizările a aproape o jumătate de secol la care, noi, ne simțim părtași.

Generației mele care cu dârzenie și dragoste de țară și neam am lăsat urme, de care putem fi mândri, în condiții mult mai grele decât a creat și lăsat generația interbelică. Ea a trăit și s-a afirmat într-o Românie învingătoare, reîntregită după o aspirație milenară, pe când noi am trăit și trăim, cei care mai suntem, într-o Românie învinsă, rămasă ciuntită după al doilea război mondial. Ea trăia într-o țară cu variate posibilități de afirmare și exprimare, noi, generația noastră, am trăit ani buni, într-o țară ocupată de o armată străină, spoliată prin despăgubiri de război, achitate pe nedrept, învinsă de două ori, și cu o ideologie unică.

Generațiilor care vin, pentru a-și da seama că noi, țăranii cu cravată, am trăit și am muncit, cu osârdie multă, ca să lăsăm semne trainice în cultura României, chiar dacă acum, unii dintre noi, am ajuns să facem ceea ce știam atunci când am pornit pe drumul devenirii noastre, cu mai bine de o jumătate de veac în urmă.”

Acestea fiind spuse,  scriitorul Traian Dușa se simte mai aproape de Ion Neculce din mai multe privințe și anume: vârsta la care a scris și prin îndemnul pe care el l-a adresat cititorului și anume„cine va vre să le creadă, bine va fi, iar cine nu le va crede, iarăși bine va fi, cine cum îi va fi voia, așa va face.”

Această carte a fost scrisă și pentru cei 7-8 milioane de „țărani cu cravată” deveniți proprietari agricoli după 1990-și care lasă nelucrat pământul țării, carte în care s-a vrut a se arăta , cum sunt puține cazuri, că pe autor„cravata” l-a îndemnat să are, să semene, să îngrijească culturile, să culeagă roadele pământului moștenit din moși-strămoși în Toplița Română.

Cartea este scrisă de un autor care relatează fapte autentice, întâmplări veridice, autorul recreează o epocă (pe care mulți dintre noi o recunoaștem), un mod de a fi,   avându-se-n centrul atenției însuși autorul ca persoană ancorată-n realitățile cotidiene, familiale, sociale, economice, politice și de orice fel din existența umană. Spiritul realist și optimismul omului simplu din popor îl caracterizează pe autor în construcția frazelor, în relatarea întâmplărilor din școală sau din sala profesorală.

Dl. Valentin Marica surprinde în postfață realizarea artistică și veridicitatea lucrării:„Personajul știe totul despre timp (începând cu al doilea război mondial până astăzi). loc (Valea Topliței ca axis mundi) și om ( părinți, frați, rude, faimoși ai clipei etc) a se ști că „Eul” este o Generație și că aceasta nu-i oricine și de oriunde: „Țăran cu cravată ”este un destin, personajul a pierdut locul, cel al nașterii, mai întâi, dar nu s-a pierdut pe sine. Personajul lui Traian Dușa este învestit cu darul amintirii, nu o amintire searbădă, dimpotrivă una ce argumentează comportamentul uman și cultural al celui care întrepătrunde calm și dureros , arhiva istorică cu evocarea, topografia, etnologia, religia cu reflecția revelatoare, ...memoria adeverește puterea ființei umane de a se exprima  în împăienjenișul de încercări la care a supus-o nenorocul istoriei.”

E o carte adevărată, despre o lume adevărată, despre România de după al doilea război mondial până-n zilele noastre: cartea a „înregistrat” întâmplările ca un seismograf foarte sensibil, le-a „stocat” și apoi le-a redat prin ochii personajului principal pentru ca cei ce vor veni după noi să știe cum s-a lucrat în comunism  și apoi în anii de după așa zisa „revoluție”din anul 1989.

Acum de ce „țăran cu cravată”?

Ce este amintirea de fapt?

E o incursiune în memorie, e memoria unui OM în care-i putem întrezări și pe ceilalți oameni, putem vedea un sat, o regiune, o țară. Amintirea autentică reprezintă o rază de soare într-o amiază de fericire. E ceea ce ne aducem aminte, întâmplări care ne-au marcat emoțional, au însemnat ceva pentru noi în devenirea noastră spirituală, socială sau economică.

Acea sintagmă„țăran cu cravată” ne-ar duce cu gândul la o concepție, un îndemn, o cunoaștere„multilateral dezvoltată”a lucrării pământului( și nu numai ) o legătură a țăranului cu lumea dinaintea lui, cu datinile și obiceiurile moștenite din moși-strămoși. Acea cravată a fost pentru Traian Dușa o lumină și o umbră în același timp, știut fiind că umbra nu poate exista fără lumină. Autorul nu va cădea în umbra amintirilor pentru că a reușit să le facă vii. Se știe că-ntr-o luptă câștigă cel mai tare iar celălalt cade-n umbră, dar nu întotdeauna câștigă cel cu dreptatea-n mână, de aceea cel „drept”va fi recunoscut în timp, timpul și oamenii nu-l vor uita, astfel va fi prețuit la adevărata lui valoare. În această ordine de idei cărțile scriitorului Traian Dușa vor fi din ce în ce mai valoroase odată cu trecerea timpului , ele fiind o copie fidelă a timpului trăit de autor.

Atributele fundamentale ale trilogiei sunt: „autenticitatea”pe cere-o recunoaște însuși autorul adăugând că nu a înflorit întâmplările prezentate, „realismul și obiectivitatea”prezentării și nu în ultimul rând „sinceritatea și franchețea ”relatării amintirilor.

Scriitorul nu se teme de umbra uitării „de ea se tem cei mulți și slabi”fiind convins că „prin cărțile și faptele mele aparțin timpului”Sunt și eu convinsă de acest lucru afimând că strădaniile dlui. Traian Dușa într-ale scrisului vor învinge timpul, nu va fi uitat de familia sa dar nici de neamul românesc din care face parte.

Trăind într-o regiune cu populație majoritar de etnie maghiară-scriitorul povestește unele întâmplări ce s-au petrecut la școală sau în orașul Tg. Mureș imediat după „revoluție„timp în care o parte din maghiarii din România au uitat conviețuirea corectă, democratică și armonioasă pe care au avut-o până atunci și au încercat să destabilizeze această armonie prin separatism, ură de rasă, mișcări de stradă contra românilor etc. Astfel ei au spus că acel Cofariu călcat în picioare și lovit în public la Tg.Mureș ar fi maghiar și nu român cum era de fapt. A trecut mult timp ca să-i convingem pe cei din afara granițelor de adevăr, Aceste întâmplări și multe altele fac lectura plăcută și antrenantă.

Fiind un om al vremii sale, autorul și-a înțeles rostul în lume, și-a fixat un ideal de viață cu trudă și muncă pe care  l-a urmat  fiind credincios„Triumfului așteptării„în tot și-n toate că„Nebiruit e omul ce luptă cu credință/ El știe că pe lume nimic zadarnic nu-i/Că dincolo de truda și jertfa clipei lui/ Speranța sfântă țese a lumii biruință.”( Al. Vlahuță )

 Olimpia Mureșan-membră în Liga Scriitorilor Români-filiala Maramureș