Eseu
Culorile,
de nu mă mint,
îmi
spun povești din labirint...
Matematici
trezire în zori
încă
mai rumegă rostul lui zero –
spațiul fără miez dintre electroni...
Să
ai puterea de zâmbet
în
vreme de ploaie, fără soare –
o,
de-aș putea să mă bucur
și de mai puțină splendoare!
Se
naște-un dialog
între
un nimic și ceva
când
dai de un pârleaz
spre
undeva...
O
ploaie de cuvinte dulci –
spuzeală
de garofițe –
mă
separă un gard de uluci
de-o
lume de fițe...
Își face loc aroma luminii
printre
amintiri și culori –
un
cireș în fața casei
face
farmec până la nori!
Rămâne
în urmă o lume buimacă
și-atâtea lucruri ne-nțelese –
o,
Ancuța, câte drumuri
ne-au
rămas nemerse
și câte garofițe neculese!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu