vineri, 19 ianuarie 2018

Întâlnire de lucru între președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român si reprezentanții județului Maramureș


 Ioan Lucian, președinte al Uniunii Naționale a Patronatului Român din anul 2016 a început, în urmă cu un câteva luni, un turneu prin țară, stabilind întâlniri cu primarii municipiilor reședință de județ, dar și cu reprezentanții conducerilor județene. Maramureș este cel de-al 25-lea județ vizitat, iar întâlnirea de lucru cu președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, dar și cu prefectul Vasile Moldovan a avut loc în cabinetul șefului administrației județene.
    Președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român, Ioan Lucian a arătat că, prin acest periplu care ar trebui să atingă fiecare județ din România până în vara acestui an, își dorește să facă o evaluare corectă a ceea ce înseamnă mișcarea patronală. ”Din păcate, la nivel național, mișcarea patronală este discretă, însă noua conducere a Uniunii Naționale a Patronatului și-a asumat rolul de a coagula cât mai mulți agenți economici în acest proces, motiv pentru care am început întâlnirile de jos în sus, de către țară spre București.
 Promovăm un model prin care să reprezentăm cu adevărat interesele oamenilor de afaceri, dar și să încheiem parteneriate cu cât mai multe instituții ale statului, atât regionale, cât și naționale. Oamenii de afaceri nu așteaptă însă protocoale semnate, ci rezultate concrete. Suntem singura organizație care are membri cu cotizația la zi, deoarece nu suntem genul de organizație care își dorește să aibă membri doar scriptic. La nivel național, Confederația Patronală și-a asumat rolul public de a realiza această coagulare, iar discuțiile au fost purtate la nivelul Guvernului României, fiind deschis un dialog concret și productiv cu organizațiile patronale. Suntem Confederația care a avut cea mai importantă activitate internațională, iar în 9 februarie, la Cluj Napoca se vor semna documentele constituirii primei Alianțe Patronale din Europa de Est. La inițiativa noastră, Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia vor fi la Cluj și vom semna constituirea acestei alianțe. Prefectura și Consiliul Județean sunt două instituții de care nu putem să facem abstracție și pe care ni le dorim partenere în acțiunile noastre concrete, motiv pentru care mă bucur că am găsit deschidere și aici, în Maramureș”, a declarat Ioan Lucia, președintele Uniunii Naționale a Patronatelor din România.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că este important să existe o unitate și în mișcarea patronală, nu doar în mișcarea sindicală. ”Ceea ce se întâmplă în domeniul privat produce plus valoare într-o țară. Orice creștere economică se bazează pe hărnicia antreprenorilor români, pentru că aceștia sunt primii care vor rămâne, pe mai departe, aici. Dacă le merge lor bine, merge bine și țării. Cu siguranță suntem interesați de un parteneriat cu mișcarea patronală, cu o uniune a mișcărilor patronale și din județ. În ceea ce privește parteneriatul propus, dacă există modele de bune practici aplicate cu succes în țară, suntem deschiși să le implementăm și la nivelul județului Maramureș. Fiecare primar sau președinte de Consiliu Județean își dorește să aducă investitori, deoarece asta înseamnă creșterea încasărilor la nivelul Direcțiilor de Finanțe și înseamnă cote de impozit de venit mai mari pentru a face investiții. Vă stăm la dispoziție pentru a semna protocoale de colaborare pe modelele propuse, dar și cu toate informațiile pe care le avem. Totodată, vă putem prezenta și investițiile pe care le pregătim în Maramureș pentru anul 2018 și unde așteptăm să se înscrie la licitații cei mai serioși antreprenori. Sunt absolut deschis tuturor discuțiilor”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
De aceeași deschidere a dat dovadă și prefectul județului Maramureș, Vasile Moldovan, arătând că mediul de afaceri este un pilon extrem de important în progresul unei națiuni. ”Aducerea acestor parteneriate de la nivel central, la nivelul fiecărui județ în parte este un lucru foarte bun. Scopul nostru trebuie să fie comun, iar inițiativa este lăudabilă”, a arătat prefectul Vasile Moldovan.
Întâlnirea a fost una benefică, la final luându-se decizia ca, în maximum două săptămâni, Uniunea Națională a Patronatului Român să înainteze conducerii județului, o listă cu cuprinzând zece reprezentanți ai mediului de afaceri din Maramureș care fie vor constitui o Asociație la nivel județean, fie se vor alipi Uniunii Naționale. Ulterior, vor fi discutate modelele de acorduri de parteneriat, care vor fi semnate de toate părțile implicate.


                                                                                                CJMM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu