Butoaie pline, butoaie goale...

 Nişte tipi de clasa a XII-a au scăpat o cutie goală de Coca-Cola sub bănci. Evident că nimeni nu s-a aplecat s-o ridice. M-am aplecat, ei au zâmbit, şi înainte de-a o arunca la coş i-am provocat la un studiu biblic. Pe pielea lor.

„Avem două cuti de Coca-Cola. Una e plină şi alta e goală. Dacă bat cu degetul în ele care sună mai tare?”. „Cea goală”, au răspuns corect elevii după ce au auzit zgomotul ciudat al acesteia. „Dacă le dau câte un bobârnac uşor, dacă suflu cât pot înspre ele, care cutie pică?”. „Tot cea goală”, spun ei în timp ce văd experimentul. Apoi am luat cutia goală în mână şi am strâns-o. „Care se turteşte?”. „Cutia goală”, au răspuns la unison.

Le-am spus de ce majoritatea tinerilor României sunt gălăgioşi. De ce ţipă în tramvaie, în autobuze, în parcuri şi pe holurile şcolii. De ce ţipă la profesorii, la părinţi sau pe… facebook. Le-am spus şi de ce unii adulţi urlă la neveste deşi sunt la un pas de ele, se răţoiesc la bătrâna ce intră-n faţă la rând la pâine, ameninţă şoferiţa ce-a intrat aiurea-n intersecţie, blesteamă copiii…Pentru că sunt goi!

Butoaiele goale fac mare gălăgie. Zornăie. Hodorogesc. Imediat cum le atingi se duc de colo-colo. Pierd echilibrul. Se clatină ca Hopa-Mitică. Şi când cad, se fac zob. Cele pline nu se clintesc din loc. Şi rămân mute, chiar dacă le loveşti.

În viaţa de „butoi gol” orice vântuleţ ne dărâmă. Cum vine puţin încercarea ajungem jos. Tăvăliţi. Stresaţi. Bulversaţi. Făcuţi grămadă. Iar dacă cumva ne strânge menghina vieţii ne mototolim. Ne turtim. Dacă suntem plini însă, rămânem în picioare.