vineri, 25 mai 2018

Ilie Năstase a comis-o din nou: 2 dosare penale în 6 ore! A fost prins băut la volan și încătuşat!


 Fostul mare tenismen Ilie Năstase (71 de ani) a comis-o din nou în această dimineață, fiind prins sub influența băuturilor alcoolice la volan. Acesta s-a opus recoltării probelor biologice, a fost încătușat și dus la Poliție, unde i-a fost întocmit dosar penal.
Ilie Năstase a plecat de la Spitalul Floreasca pe scuter, deși rămăsese fără permis. Acesta a intrat pe contrasens, iar Digi 24 scrie că ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului. Polițiștii l-au oprit, astfel că "Nasty" a mai "încasat" un dosar penal azi.
Ilie Năstase a încercat să explice la TV incidentul în care a fost implicat:
"Testul de alcoolemie a ieșit 0.05. Mi-au spus că trebuie să-mi dea amendă, dar un polițist a zis să-mi ia și sânge. Mi-au făcut și test pentru droguri. Ce înseamnă asta? La mine, cel mai mare drog a fost un pahar de șampanie. Oamenii ăștia sunt «duși». La INML, testul a fost tot 0,05. N-am fost umilit așa niciodată. Mi-au strâns cătușele atât de tare încât mi-au făcut rană. Mi-au spus că așa se procedează când sunt agresiv. Eu am fost doar agresiv verbal, nu fizic.
A sta la pândă e un furt. Mă voi duce la CEDO, pentru că doamna ministru și secretarii dânsei nu au vrut să răspundă la telefon. E o lege: dacă vrei să arestezi un fost parlamentar sau general, treci puțin mai sus și întrebi. Alții nu gândesc cu picioarele, ca ei.
Eram conștient că pot să conduc, stau foarte aproape. Mi s-a spus că eram pericol public. Care era pericolul public? Polițiștii au filmat doar ce au vrut ei. Erau mii de polițiști la spital (n.r. a declarat ironic), fericiți că au prins un pește mai mare. Mă dor toate oasele, am fost trântit la pământ. Merg să iau certificat medico-legal, apoi merg la CEDO. Cer 2-3-5 milioane de euro daună și le dau la copiii săraci din țară.
Am răni la mâini și puțin la frunte. Am fost prins cu 0,05. Asta nu e infracțiune, doar că îmi ia permisul. 0,05 înseamnă două sticle de bere. Nu eram atât de nebun încât să mă urc beat în mașină. Polițiștii trebuiau să reacționeze altfel, nu eu. «Cât ai băut?». «3 beri am băut». «Hai, domne, că ai băut mai mult!». Am băut 3 beri și am și mâncat. Când mai și mânânci, nu te îmbeți. Am băut 3 beri și am mâncat paste și friptură", a declarat Ilie Năstase, la Antena 3.

COMUNICATUL POLIȚIEI:

"În jurul orei 4.45, pe Şos. Nordului, zona ambasada Chinei, poliţiştii Brigăzii Rutiere au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 72 de ani.
Întrucât acesta se afla într-o vizibilă stare de ebrietate, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul alcooltest, moment în care a devenit recalcitrant, a adresat injurii poliţiştilor, motiv pentru care a fost încătuşat şi condus la sediul INML pentru recoltare de mostre biologice.
Bărbatul a refuzat să-i fie recoltate mostre biologice şi a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere unde i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru refuz de recoltare mostre biologice."
Nu e pentru prima oară când Ilie Năstase creează probleme. Cunoscut ca o fire extrem de controversată, "Nasty" are un istoric bogat: a înjurat jurnaliste, a fost în mijlocul unor scandaluri mondene și a dat în repetate rânduri declarații xenofobe. Sursa Digi 24


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu