Mirajul puterii politice

 Dacă nu cădea regimul comunist şi dacă familia Ceauşescu devenea o dinastie aşa cum se întâmplă în Corea de Nord, în 2018 se sărbătoreau două centenare: în 26 ianuarie se sărbătoarea Centenarul Ceauşescu, iar la 1 decembrie Centenarul României. Cele ele două centenare s-ar fi unit ca un brâu care înconjura România. Ce mai spectacole! Ce defilări! Şi cine ştie, cu această ocazie s-ar fi scos şi armele cu laser despre care se spunea că se temeau şi sovieticii în 1968. Poate se scoateau la defilare şi armele nucleare cu rază lungă.

Nu a fost să fie. Ceauşescu a dispărut, România a rămas. Dictatorii, ca de altfel, toţi conducătorii, toţi preşedinţii, au un ciclu de putere redus la o mică parte din viaţa unui om. La noi, până la modificarea Constituţiei de guvernul Adrian Năstase, mandatul prezidenţial era de patru ani, şi limitat la două mandate. PSD s-a gândit la o şmecherie ca să rămână mai mult la guvernare, a prelungit mandatul preşedintelui la cinci ani.

Acolo s-a rupt simetria, parlamentarii se aleg din patru în patru ani, iar preşedinţii din cinci în cinci ani. Acest lucru îi dă preşedintelui un avans de un an. Astfel într-un singur mandat un preşedinte are şansa să desemneze de două ori primul ministru.

  Klaus Iohannis nici nu mai ştie câte guverne şi câţi miniştri a învestit. Este adevărat că nu i-a fost dat decât o singură dată să stea alături de un guvern de aceeaşi culoare politică. Sau aproximativ aceeaşi culoare.

În primii doi ani ai mandatului a coabitat cu Victor Ponta.  Din 17 noiembrie 2015 până în 4 ianuarie 2016 a avut în guvernul Cioloş un partener. A urmat şirul de guverne PSD-ALDE, Grindeanu, Tudose, Dăncilă. şi sunt toate şansele să nu se oprească aici. Până la sfârşitul mandatului în decembrie mai pot fi schimbate vreo două guverne.

Presupunând că opoziţia va reuşi să determine UDMR să nu mai susţină în parlament guvernul Dăncilă, majoritatea PSD-ALDE fiind la limită, Klaus Iohannis va mai putea învesti încă un guvern. Grupul de parlamentari adunaţi de Victor Ponta ezită. Pro România nu doreşte debarcarea PSD de la guvernare, ci doar plecarea lui Liviu Dragnea.

Speculaţii se pot face. Preşedintele Iohannis nu pare să aibă abilitatea de a negocia cu UDMR. Momentan este prins între PNL şi proiectata alianţă USR-PLUS. Ar fi un risc prea mare pentru opoziţie să vină la guvernare în toiul campaniei pentru Parlamentul European.

Aşadar, până în mai guvernul Dăncilă nu va fi debarcat nici dacă s-ar crea condiţiile căderii lui. Sau şi dacă printr-un accident ar cădea, foarte probabil ar fi învestit tot un guvern PSD-ALDE. Greu de apreciat ce strategie are preşedintele. Sau dacă are alta decât recâştigarea unui nou mandat.

Până la clarificarea intenţiilor lui Dacian Cioloş lucrurile sunt încurcate rău de tot.

Nu stă mai bine nici tabăra stângii. Liviu Dragnea tânjeşte după o candidatură prezidenţială. Călin Popescu Tăriceanu crede că are toate calităţile unui candidat prezidenţial. Orice politician ajuns la limita maximă a carierei, respectiv lider al unui partid, prim ministru, preşedinte al uneia din camerele Parlamentului, nu se poate opri la penultima treaptă spre puterea supremă.

Aşa gândesc oamenii prinşi de mirajul puterii.

Lista posibililor candidaţi prezidenţiali este lista personajelor prinse de mirajul puterii politice. Să încercăm o variantă de lucru: Klaus Iohannis, Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Dacian Cioloş. Din patru vor rămâne doi, iar la final nu poate rămâne decât unul singur.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş