Cei care ne-am aflat împreună cu sărbătoritul, în aula
Academiei Române din centrul Capitalei, am ascultat lucruri de cel mai mare
interes, ca să pricepem mai bine aprecierea deosebită de care astăzi se bucură
scriitorul pornit în lume de pe plaiurile băimărene. Am auzit noutăţi prin
glasul vorbitorilor urcaţi la tribună. Ne-am reamintit lucruri deja ştiute. Dar
dincolo de orice am putut reţine câte ceva din zestrea recunoscută de
contemporani drept contribuţia sa la întâlnirea cu eternitatea.
Ni s-a reamintit, aşadar, de tatăl său, preot greco-catolic
din Recea, de mama sa, nemţoaică, ai cărei părinţi proveneau din îndepărtata
Alsacie, stabiliţi în Banat, de bunicul lui, protopot unit în Cicârlău, unde a
şi construit o impunătoare biserică de zid în 1911. După Diktatul de la Viena,
părinţii viitorului mare scriitor se stabilesc la Lugoj, unde copilul începe să
înveţe carte, scrisul şi cititul. Un adevărat roman poliţist e soarta lui
Nicolae Breban şi a familiei sale în deceniile care au urmat. Nu ne e greu să
deducem câte i s-au tras de la statutul bisericii greco-catolice şi prigonirea
slujitorilor ei. Studiile superioare s-au văzut zdrenţuite de hachiţele
cadriştilor la îndemâna cărora ajungea punerea notelor şi propunerea deciziilor
contondente, neiertătoare. La vârsta la care se vedea studiind filozofi de
seamă, ajunge strungar la fosta uzină din Bucureşti a lui Malaxa şi va fi
tentat să urmeze şcoala de şoferi…
Condeiul nu iartă pe nimeni din cei care îi simt dogoarea
între degete. Debutează în revista Viaţa studenţească. Prieteniile literare
înfiripate în epocă, dau expresie cotei sale intelectuale: Nichita Stănescu,
Cezar Baltag, Grigore Hagiu, Matei Călinescu.
Prin cărţile de început a atras atenţia asupră-i. Cititorii
statornici l-au urmărit îndeaproape, apreciindu-i scrierile în ritmul în care
ajungeau în librării, în biblioteci: „Francisca”; „În absenţa stăpânilor”;
„Animale bolnave” i-au deschis poarta de intrare în istoria literaturii. Voi
menţiona din titlurile care au urmat, desfăşurate în timp în lungul deceniilor
care au urmat, doar câteva: „Bunavestire”, trilogia „Amfitrion”, tetralogia
„Ziua şi noaptea”. Plus volumele de teatru, poezie şi publicistică.
Profesorul Eugen Simion, ani în şir preşedintele Academiei
Române, a ţinut în dizertaţia sa să contureze efigia în contemporaneitate a
sriitorului, prezenţa în grupa de elită a scriitorilor din ţara noastră,
pregătită şi capabilă să abandoneze literatura anilor ‘50. Au fost menţionate
marile valori ale acelor ani: Marin Preda, Petru Dumitriu, Eugen Barbu. S-au pronunţat
numele colegilor de generaţie alături de care a servit inconfundabil scrierea
noului capitol din istoria noastră literară: Fănuş Neagu, Nichita Stănescu,
Augustin Buzura, Dumitru Radu Popescu. Renumitul critic a exprimat evaluări pe
cât de flatante pe atât de realiste cu privire la rolul novator al creaţiei
sale în decorul culturii româneşti de la sfârşit şi început de veac, de la
sfârşit şi început de mileniu.
L-am urmărit pe Nicolae Breban vorbind de la microfonul
sesiunii omagiale ce îi era dedicată. Un discurs elaborat, desfăşurat,
argumentat. A reuşit să capteze atenţia sălii prin abundenţa ideilor, prin
claritatea poziţiilor, prin consecvenţa faţă de el însuşi. S-a înţeles de toată
lumea ce a vrut să apună: Acesta sunt eu!
La mulţi ani, Nicolae Breban!
Dr. Nicolae BUD
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu