AER DE COLIBIȚA

MOTTO: "Dacă un singur soare și un singur aer există pentru toți, atunci de ce unii oameni vor cu tot dinadinsul să polueze aerul și apa, poluându-se?"

În lipsa aerului omul nu poate supraviețui mai mult de câteva minute. Putem spune că aerul este un dar de la Dumnezeu, este „viață eternă” iar noi trebuie să-i mulțumim pentru acest dar. De câte ori vedem un obiect creat de om ne întrebăm cine           este autorul. Când ne uităm la Univers-la apă și aer, n-ar trebui din nou să ne întrebăm cine le-a creat? Oare nu aceeași forță energetică superioară care ne-a creat și pe noi-oamenii? Pentru atei Dumnezeu Creatorul nu există și ei zic că între religie și știință ar fi un zid de netrecut, și că ar fi domenii diferite de studiu. Dar și teologia e tot o știință,  o știință din zona celor umaniste, de aceea nu e de mirare dacă în Biblie vor găsi și idei care expun teorii științifice. Se zice că Einstein ar fi afirmat că „știința fără religie e șchioapă și religia fără știință e oarbă.”

Despre aerul pur, curat și ozonat din România voi scrie în cele ce urmează, relatând o întâmplare care m-a impresionat în mod deosebit. Iată împrejurările!

Am hotărât verișorii primari, care am ajuns la o anumită vârstă-având copii și nepoți să ne întâlnim cu toții la Bistrița acolo unde locuia Genu (Eugen); Zis și făcut! Fiecare aducea tot ce avea mai bun pe acasă în vederea organizării unui picnic la o pensiune din zona Colibița unde vom sta două zile. De fapt e o stațiune neoficială, nu are canalizare, apă, gaz; din lacul de acumulare artificial Colibița se aprovizionează orașul Bistrița, e o apă curată de munte, aer foarte bogat în ozon; vilele care primeau oaspeți sezonieri erau particulare.

Cu un„ Doamne, ajută!” am pornit la drum vreo zece persoane spre relaxare și odihnă, unii cu mașina personală, alții cu trenul. Înainte, pe vremea lui Ceaușescu satul Colibița avea statut de stațiune balneoclimaterică, acum, în zilele noastre ca și alte stațiuni se găsește în faza de reconstrucție și revenire la forma precedentă, Pensiunea unde am fost cazați era ca un colț de rai, un loc care te lăsa fără grai; și acest lucru se întâmpla nu numai din cauza naturii mirifice, ci și a originalității acelor sate de munte înconjurate cu un verde intens al arborilor. Locul ca atare îți taie răsuflarea și te gândești imediat cum să faci ca să vizitezi pădurea prin potecile  primitoare ale ei pline de ciuperci ce se ascundeau prin frunze și ferigi de pădure.

Lacul Colibița era la un kilometru depărtare, acestuia i se spune„ Austria de România” sau „marea de la munte”, pensiunea noastră se găsea în partea de est a lacului care putea fi zărit doar printr-o a doua deplasare pe care însă n-am făcut-o-fiind fascinați de locul apropiat.

În prima zi de ședere la taifas am vorbit foarte puțin cu gazdele care erau o familie foarte prietenoasă și primitoare; ne-au pus la dispoziție bucătăria unde am pregătit platourile cu ce ne-am adus de acasă, apoi ni s-au dezlegat limbile în depănarea amintirilor de pe vremea când eram mai tineri, mergând spre cameră la odihnă la o oră destul de târzie.

Totul are un gust mai bun în aer liber și cu prietenii!-zicea Octavian Paler că :„Viața unui om este o gură de aer”-aș adăuga eu : „o gură de aer curat de Colibița”. admirativ!

 A doua zi, trebuia să fie și ultima; nu ne mai venea să plecăm, la masă ne-am întâlnit după ce am cules ciuperci din pădure-multe din ele nu erau comestibile-ne-au explicat gazdele. De obicei  acele persoane care au cabane la Colibița, au și case la Bistrița. De data aceasta ne-am întreținut cu gazdele-doi bătrânei politicoși care abia așteptau să ne abordeze. Ne-a spus că el nu pretinde pentru închirierea cabanei decât o sumă modică deoarece are mulți bani din afacerile pe care le conduce. Vara stă la cabană iar iarna îmbuteliază aer, aer-ați auzit bine, acest dar al naturii!

-Și cum se face acest lucru, am sărit cu o mie și una de întrebări!

El, ca persoană stă la baza livrării aerului pur, proaspăt de Colibița, are mulți angajați pe plan local-dar și la București; vin de la București oameni cu mașini pline de containere care iau și îmbuteliază aerul de Colibița și-l duc apoi cu vapoarele tocmai în Japonia. Astfel că la intrarea în metrou-fiecare călător își ia o pungă de aer din Colibița (România)  și nu arareori mai cumpără una sau două pungi și pentru acasă. M-am gândit că numai un evreu s-ar fi putut preta la așa ceva, la o afacere de acest gen. În același timp, acest personaj de poveste are și o crescătorie de vipere, uneori câte una mai scapă și ajunge în pădure din neatenția îngrijitorilor. O astfel de viperă l-a mușcat pe fiul unui afacerist cunoscut și deoarece n-a mers imediat la doctor, ar fi murit.

Deci aerul curat, protejat de munte de România-dacă el n-ar exista, nici noi n-am exista. S.O.S.-autorităților să grăbească lucrările de restaurare a stațiunii , pentru că și noi, românii, avem nevoie de aer nepoluat!

Omul de cultură Mircea Cărtărescu scria undeva că :„Minciuna e aerul pe care-l respirăm în România.” Dar noi avem nevoie de speranță în suflet ca de aer în piept.

PROF. OLIMPIA MUREȘAN, L.S.R.-filiala Maramureș