Corneliu Coposu a fost înmormântat în 14 noiembrie. Testamentul politic

 1 noiembrie 1995, ora 9.20. La Spitalul Universitar din București se stingea Corneliu Coposu. Vestea murmurată până atunci cu teamă de prieteni și cunoscuți este rostită cu voce plină de medici: Corneliu Coposu, politicianul – simbol al României, a pierdut lupta cu boala și s-a stins. Avea 81 de ani.

Ajunsese în spital în noaptea de 29 spre 30 octombrie, după ce surorile lui, împreună cu care locuia în imobilul de pe strada Mămulari din București, s-au alarmat văzând că nu mai poate respira. Boala era, însă, mai veche, și avea un nume și un pronostic cumplit: cancer pulmonar. În urmă cu un an, în 1994, fusese în Germania unde medicii i-au extirpat lobul inferior al plămânului drept. O vreme părea că se simte mai bine, însă vremelnica îmbunătățire a luat sfârșit în acel final de octombrie 1995.

Cu numai câteva zile înainte, Corneliu Coposu primise cea mai înaltă distincţie a Statului Francez, acordată de preşedintele Jacques Chirac, „Legiunea de Onoare” în grad de ofițer. Se întâmpla în 6 octombrie, iar potrivit istoricului Marin Pop, cercetător științific în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, însemnele i-au fost conferite, în numele președintelui Franței, de către Excelența Sa Bernard Boyer, ambasadorul Franței la București. Solemnitatea a avut loc în saloanele Ambasadei Franței, în prezența personalului diplomatic acreditat la București și a unui numeros public alcătuit din fruntași PNȚCD, parlamentari, foști deținuți politici. Cu acea ocazie, Seniorul a dat glas și testamentului său politic: „În fond nu e importantă ideea legată de activitatea mea. Dacă acestă idee triumfă şi dacă ea este îmbrăţişată de prietenii mei şi de opinia publică, apariţia sau dispariţia mea sunt secundare. Totul este să supravieţuiască o atitudine. Dacă aceasta triumfă, dispariţia mea nu este semnificativă”, spunea, în urmă cu 20 de ani, Corneliu Coposu.

În 21 octombrie, Corneliu Coposu apărea pentru ultima oară în public. Se întâmpla la întâlnirea femeilor țărăniste, iar politicianul a avut, în ciuda precarei sale stări fizice, puterea să facă, acolo, și o glumă.

„Păcat că sunteţi atât de multe, căci dacă eraţi zece-cincisprezece vă făceam curte“, a spus el. La scurt timp a leșinat și a fost dus pe brațe acasă.

Zeci de mii de români l-au condus pe ultimul drum.

Corneliu Coposu a fost înmormântat în 14 noiembrie, în cimitirul Bellu din capitală, zeci de români venind la catafalc pentru a-i aduce un ultim omagiu. Printre cei prezenți s-a numărat și o parte din familia regală – Regina Ana și Principesa Margareta. Regelui Mihai nu i s-a permis să intre în țară. La ceremoniile din 14 noiembrie au participat și localnici din Bobota, satul natal al lui Corneliu Coposu.

Născut în 20 mai 1914 la Bobota, în județul Sălaj, Corneliu Coposu a fost unul dintre cei mai apreciați politicieni pe care i-a avut România, bucurându-se, încă înainte de moarte, de respectul marilor lideri politici europeni și mondiali. În România, recunoașterea a venit ceva mai târziu, după moarte. Coposu a intrat în politică sub îndrumarea unui alt mare om politic, sălăjean la origine, Iuliu Maniu, căruia i-a fost secretar politic și personal. După venirea la putere a regimului comunist, Corneliu Coposu a îndurat chinuri de nedescris în închisorile comuniste. A fost eliberat după 17 ani, dar a rămas prizonierul Securității, care l-a urmărit pas cu pas până la Revoluție.

                                                                                 Florin Dobrescu