Una din regulile de bază pe care le-am învățat de la profesorii mei de la facultate, Pompiliu Teodor și Doru Radosav, maeștri ai istoriografiei, a fost că un studiu sau o carte de istorie se scrie pe baza mai multor izvoare istorice, din mai multe surse, care se corelează apoi între ele. Pentru ca un subiect istoric să fie considerat metodic adevărat trebuia să aibă minim trei surse de trimitere sau citare. Din păcate, în ultimii ani, există o modă în cadrul cercetătorilor de la CNSAS, și nu numai, de a se scrie istoria fără nicio metodă, pur și simplu ideologizată, dintr-o singură sursă: documentele deformate și falsificate ale securității comuniste. Reeducările prin violență fizică sau psihologică de la Pitești, Gherla, Tg. Ocna sau Aiud au fost experimente securistice pentru ca posteritatea să înregistreze ceea ce au realizat prin tortură și au dorit să lase prin presiuni inimaginabile ofițerii de securitate despre victimele sale. Să vi astăzi, tânăr cercetător CNSAS și să expui doar documentele deformate și falsificate ale torționarilor comuniști, fără niciun spirit critic sau selecție, este o crimă la adresa adevărului istoriografic, la care se ajunge printr-o maieutică a izvoarelor comparate din numeroase surse documentare scrise sau orale. Moda aceasta de a se face un idol fals din documentele de la CNSAS este o deteriorare a metodei și scrisului istoric în spiritul adevărului. Nu întâmplător cele mai multe derapaje de la metoda și adevărul istoric o au astăzi, Mădălin Hodor și Mihai Demetriade de la CNSAS. Aceștia nu numai că și-au trădat vocația de oameni de știință prin ignorarea selecției izvoarelor istorice, dar au devenit un fel de propagandiști sau ideologi ai documentelor fostei securități, fără să mai parcurgă nicio metodă și prin spirit critic de la Marc Bloch, Francois Furet, Alexandru Zub sau Pierre Chaunu. Până la urmă securiștii au câștigat partida minciunilor repetate, extrăgând documente prin tortură care apoi l-au lăsat ferecate în arhive posterității, pentru ca astăzi pseudo-istorici să le ia la propriu de bune. E o abdicare conștientă și imorală de la vocația de istoric. S-a ajuns din punct de vedere metodologic să nu mai fie nicio diferență vocațională între un Mădălin Hodor și capul istoriografiei bolșevice din anii 1950 Mihail Roller? Și atunci, pe vremea lui Stalin, ca și acum în România ”normală”, la 30 de ani de la revoluție, istoria se scrie după documentele torționarilor comuniști, iar victimele sunt de vină pentru că s-au lăsat torturate. A jigni incalificabil victimele reeducărilor comuniste într-un limbaj suburban, ca pe vremea lui Țurcanu sau a colonelului Koller, este nedemn pentru titlul de cercetător CNSAS. Acest centru de păstrare a arhivelor documentare ale fostei securități devine din păcate un instrument de propagandă și falsificare deliberată a istoriei, dacă cercetători, care au renunțat la știința istoriei pentru propagandă mai rămân angajați la această instituție?
Din păcate, CNSAS se transformă treptat într-o instituție de inspirație sovietică, care perturbă și acoperă, prin rebarbative personaje funeste și puternic ideologizate, adevărul scrisului istoric românesc? Pe bună dreptate conducerea IICMER s-a revoltat. Într-un comunicat postat pe pagina de internet a instituției se arată că IICMER „a luat act cu uimire și indignare de declarațiile recente” ale celor doi cercetători. „Este un act de vandalism intelectual să califici terifiantul experiment derulat la închisoarea din Pitești drept o simplă răfuială între grupări adverse, fie ele și legionare. Exonerarea autorităților comuniste de vina de a fi încurajat și patronat un asemenea episod de degradare a ființei umane reprezintă o lovitură pe obrazul celor care, proveniți din mai tot spectrul politic și ideologic al epocii, au fost supuși unui regim de tortură la care, după cum spunea și Alexandr Soljenițân, nici măcar artizanii GULAG-ului nu s-au gândit”, afirmă conducerea instituției. „La trei decenii de la căderea simbolică a comunismului, este trist și revoltător să constați că oameni care au cercetat arhivele dictaturii proletariatului nu au înțeles nimic din drama consumată în universul concentraționar, utilizând etichetări abuzive și trăgând concluzii imunde. Cât se poate de necesare, dacă sunt folosite cu discernământ, nuanțele în istoriografie nu sunt același lucru cu relativismul”.
Pe de altă parte, tot din păcate, chiar Sfântul Sinod a căzut în interpretarea greșită a documentelor fostei securități comuniste despre părintele Arsenie Boca. În loc să canonizeze pe Sfântul Ardealului, ierarhia BOR a mai înființat o subcomisie să cerceteze arhivele CNSAS, adică ce spuneau și credeau falsificând realitatea ofițerii de securitate despre Arsenie Boca. Credeam că în fruntea ierarhiei noastre este mai mai mult discernământ în chestiunea fostului regim comunist ateu, iar episcopii nu se pot înșela privind falsitatea rapoartelor fostei securități făcute cu rea intenție și distorsionare a realității despre oamenii bisericii în cea mai neagră perioadă a comunismului. Biserica noastră trebuie să cerceteze după 30 de ani de la revoluție ce părere aveau securiștii torționari despre Arsenie Boca în anii 50/60, care mințeau în interes ideologic și personal pentru grade și pensii speciale. Importantă este dragostea oamenilor și mărturiile despre minunile din viața părintelui Arsenie Boca, nu documentele pline de falsuri emise de securitatea comunistă. Se pare că astăzi, fost securitate a câștigat ideologic și documentar rolul de paznic al adevărului istoric, de chiar Sfântul Sinod mai cere timp să-i cerceteze documentele din dosarul lui Arsenie Boca, făcute de cei care doreau să demanteleze Biserica și credința românilor. E Kafka? Să se cerceteze la sursa răului, care dorea o Românie creștină? E o ironie a istoriei, care a jucat feste Sfântului Sinod al BOR, dar și multor istorici debusolați de minciuna propagată prin depozitarul de la CNSAS de către fosta securitate. Tot mai mult, adevărul istoric umblă astăzi cu capul spart fără metodă și fără nicio selecție a izvoarelor documentare. Poate Academia Română ar trebui să scoată pe piață un manual de metodă istoriografică pentru ca derapaje, ca cele de la CNSAS, ce duc la falsificarea istoriei României să nu se mai repete. Istoria nu poate fi scrisă pe punctul de vedere al securității comuniste, un fel de maculatură a puterii totalitare encomiastice. Istoricul are datoria morală să cerceteze pe mai multe surse și izvoare și să nu se lase influențat de ditorsionarea istoriei făcută cu rea intenție de ofițerii de securitate pentru ca ulterior tineri istorici fără conștiință, morală sau acribie să ia de bune minciunile sistemului totalitar opresiv. Nu poți confunda ca istoric un fals realizat ideologic în urma torturii fizice sau psihice de către ofițerul de securitate ca document oficial și izvor istoric valid.
Ionuț Țene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu