miercuri, 11 decembrie 2019

COMUNICAT DE PRESA - DIRECTIA SANITAR-VETERINARA MARAMURES





PREVENIREA TRICHINELOZEI LA OM

      Trichineloza, răspândită în întreaga lume, este o boală infectioasa determinată de un vierme, Trichinella spiralis, care ajunge în organismul uman în urma consumului de carne contaminata.
      Procedeele de sărare, afumare sau uscare a cărnii nu distrug larvele. Omul se infectează prin consum de carne de porc, în principal, dar şi de cal, nutrie sau vânat (mistreţ, urs), ce conţine larve vii sau chisturi viabile. 
CUM SE MANIFESTA BOALA?
      La om, majoritatea infecţiilor sunt asimptomatice, însă există şi forme clinice de boală cu evoluţie severă, care pot cauza moartea prin complicaţiile pe care le produc.
Manifestarea clinică a bolii depinde de :
- cantitatea de carne ingerată,
- masivitatea contaminarii ei şi de
- rezistenţa organismului.
Următoarele semne clinice sunt sugestive pentru diagnostic:
- tulburări digestive (dureri abdominale, diaree, greţuri, vărsături), care apar la 1-2 zile după consumul de carne contaminata,
- febră,
- edeme palpebrale şi faciale, însoţite de
- conjunctivită,
- dureri musculare şi
- adinamie. 
Boala nu se transmite interuman.
Factorii favorizanţi ai îmbolnăvirii la om sunt reprezentaţi de:
- Consumul cărnii de porc sau vânat neexaminată trichineloscopic.
- Unele obiceiuri culinare: prepararea termică “în sânge”, sau consumul de preparate crude sau insuficient prelucrate termic: pastramă, cârnat uscat sau afumat, şuncă.
- Achiziţionarea de către populaţie a cărnii din alte locuri decât centrele comerciale specializate
- Tăierea clandestină a animalelor.
În cazul apariţiei de simptome digestive sau oculare după consumul de carne de porc sau vânat infestata, vă recomandăm să vă prezentaţi de urgenţă la medicul de familie. 
Recomandari pentru populatie:
- să controleze carnea de porc sacrificat în gospodăria proprie sau de vânat, în centrele autorizate ale autoritaţilor sanitar-veterinare şi să respecte recomandările acestora;
- să achiziţioneze carne numai din centre comerciale specializate, care pun în vânzare numai produse avizate sanitar-veterinar;
- să renunţe la obiceiuri culinare riscante: consum de carne/preparate din carne crudă sau insuficient prelucrată termic.

NU CUMPARATI CARNE DE PORC NEAUTORIZATA SANITAR-VETERINAR,
NU CUMPARATI CARNE DE PORC DE LA COMERCIANTII CARE VAND “PE MARGINEA DRUMULUI”!
    


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu