marți, 10 decembrie 2019

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE



 1. „DUMNEZEU... îţi vede efortul, convingerea, pasiunea, şi vede cât pui. Şi cât pui, îţi dă. Dacă faci tu un pas către El, face El 10 către tine. Aşa a fost cu tot ce am realizat... În orice reuşită sunt şi participări invizibile... A fi credincios nu înseamnă a cere, ci a spera că vei primi dacă tu la rândul tău vei da ceea ce este firesc să dai. Eu spun: "Nu cer: dă-mi Doamne, maşină Ferrari sau dă-mi 5 milioane de euro. Eu spun: dă-mi Doamne, ce crezi că merit, după puterile  mele de a primi şi a înţelege! Şi e minunat aşa".


+ + +

2. „Lui PETRE ŢUŢEA îi datorez întoarcerea la Dumnezeu, care probabil că s-ar fi produs oricum în alte circumstanţe, cu altă motivaţie, dar s-a întâmplat aşa, atunci: "Citindu-l pe Petre Ţuţea cu câtă convingere vorbeşte despre Dumnezeu şi credinţa creştină, am început să-mi pun o întrebare foarte simplă, aproape demonstraţie matematică: dacă omul ăsta după o viaţă întreagă, după ce a ajuns să înţeleagă lucrurile care eu nici nu îndrăznesc să mă gândesc, CREDE, cum aş putea eu să spun că n-are dreptate şi că eu care sunt zero, sunt nimic pe lângă el? Nu am decât să cred automat pentru că el crede, pentru că am încredere în discernământul lui, în capacitatea lui de înţelegere, în filosofia lui. Mai târziu am început să intru în adâncul lucrurilor şi să înţeleg".

+ + +


3. „Ştiindu-mi propria mea poveste cu Dumnezeu şi credinţa creştină, ştiind despre perioada când eram al nimănui, am avut grijă ca pe copiii mei să-i racordez din când în când la credinţă, cu diverse ocazii cât se poate de comune, de obişnuite: sărbătorile religioase mari: Paşti, Crăciun, Rusalii, sărbătorile de nume, diverşi sfinţi, botezuri, cununii, înmormântări la care fără să vrei participi; I-am făcut să gândească la raţionamentul creştin, le-am oferit o motivaţie fără însă să-i împing, fără să-i forţez, fără să- condiţionez în vreun fel".

Mircea Tudor (1957 - ),
inventator, după ce a câştigat în martie 2009 Marele Premiu al Salonului de Invenţii şi Produse noi de la Geneva, cu unanimitatea voturilor celor 82 de membri ai juriului pentru crearea ROBOSCANULUI şi a fost desemnat de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale WIPO din cadrul ONU drept Inteligenţa tehnologică nr.1 a  lumii, a repetat performanţa la 12 aprilie 2013, cînd a spulberat cutuma de 4 decenii şi a obţinut din nou la Geneva Marele Premiu pentru singurul scanner de avioane din lume - ROBOSCAN 2M AERIA. A făcut studii de hidraulică, mecanică, pneumatică şi energetică. A primit multe dinstincţii şi premi printre care unul de la Preşedintele României Traian Băsescu. A absolvit Facultatea de Drept de la Universitatea "Transilvania" din Braşov.
AUTOR DE AFORISME:
+++ "Cu credinţă în Dumnezeu şi ajutorul Lui, fiecare individual şi toţi împreună de aceeaşi parte, fiecare cu talanţii lui în domeniul lui, vom învinge greutăţile şi ispitele vieţii".
+++ "Adevărata mea bogăţie constă în familia mea, oamenii din jurul meu, echipa de colaboratori în activitatea zilnică, precum şi oamenii pe care nu i-am cunoscut niciodată, dar,  de la care am învăţat rostul credinţei şi folosul în Dumnezeu".
+++ "De multe ori îmi doresc ca ziua de lucru să fie de 26 de ore; Atâta timp cât Dumnezeu lucrează, Domnul Iisus Hristos lucrează, Apostolii Domnului lucrează, şi totuşi ei sunt vârful spiritualităţii creştine, ce cusur am avea noi pământenii de a nu lucra, cu ce ne-ar împiedeca lucrul să fim spirituali?"
Mureșan Olimpia – L.S.R.Maramureș
Ilie Bucur Sărmășanu – L.S.R. Mureș


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu