# Dan Ivan, președinte USR Maramureș: „Aducem corectitudine,
responsabilitate și legalitate în administrația locală”
Uniunea Salvați
România Maramureș propune maramureșenilor două echipe de profesioniști
pregătiți să schimbe în bine administrația locală și județeană. Filiala
maramureșană a luat ființă acum trei ani, ca răspuns la nemulțumirea
cetățenilor față de modul în care se face politică în Baia Mare, în Maramureș
și în țară. Azi, USR cuprinde în interiorul său sute de profesioniști
maramureșeni, cu experiență dovedită în unele dintre cele mai relevante domenii
de activitate de la noi — minerit, administrație, economie, tehnologia
informației, sport, agricultură, învățământ, silvicultură și multe altele.
„Participând în acest
an pentru prima dată, de la înființare, la un scrutin de alegeri locale, ne
propunem să aducem corectitudine, responsabilitate și legalitate în
administrația locală. Aceste trei ingredinte lipsesc aproape cu desăvârșire
atât în administrația băimăreană, cât și în cea județeană, iar asta nu face
decât să sporească exodul tinerilor în străinătate și să mențină Maramureșul în
sărăcie”, explică Dan Ivan, președinte USR Maramureș și candidat la funcția de
primar în Baia Mare.
# Candidații USR pentru Consiliul Local Baia Mare
Candidații pentru
funcția de consilieri locali din Baia Mare au fost aleși în mod democratic,
după ce și-au expus viziunea asupra proiectelor vitale pentru Baia Mare, în
Adunarea Generală a filialei. Pe lângă proiect, membrii partidului care sunt
gata să-și asume un rol mai activ în viața orașului nostru și-au pus în dosarul
de candidatură și declarațiile de venit și interese, precum și prezentarea
experienței profesionale. În niciun alt partid din România nu există un sistem
de valori și de alegeri atât de riguros elaborat și care să încurajeze
meritocrația mai mult decât în USR. Și asta pentru că Uniunea Salvați România,
atât în plan național, cât și local, promovează Oameni și nu liste...
1. Dan Ivan (inginer și activist în
domeniul copiilor cu Sindrom Down)
2. Bogdan Hodorogea (director general al
unei companii IT)
3. Claudiu Pop (manager expansiune)
4.-5. Andrei Nagy (manager de proiecte IT),
la egalitate de voturi cu prof. Leontin
Pop (master în Managementul organizațiilor sportive, președinte Clubul de
handbal Extrem)
6. Norbert Kolozsvari (inginer IT)
7. Robert Cotos (antreprenor
eCommerce și studii în științe politice)
8. Dragoș Moldovan (jurist și consilier
parlamentar în perioada 2016-2019)
9. Ștefan Gherghel (profesor, antrenor și
olimpic în proba de înot)
10. Horea Nașcu (lector universitar la
Centrul Universitar Nord)
11. Delia Varga (expert principal
administrație publică)
12. Bogdan Blidar (i nspector Sănătate și
Securitate în Muncă)
13. -14. Sergiu Groșan (inginer electronist), la
egalitate de voturi cu Raul Radu
(operator în industria aeronautică)
15. Bogdan Tomoiagă (inginer de mediu).
# Candidații USR pentru Consiliul Județean Maramureș
În cadrul Conferinței
Județene a USR Maramureș din luna februarie a.c. au fost aleși, după o selecție
la fel de riguroasă, și candidații pentru Consiliul Județean. Cei 13 candidați
provin de pe întreg cuprinsul județului și sunt adânc ancorați în realitățile
satelor și micilor orașe de la noi. Mulți dintre ei sunt specialiști
desăvârșiți în domeniile lor de activitate, drept pentru care au rămas în
funcții de conducere indiferent de Guvernele sau partidele care s-au perindat
la putere de-a lungul celor 30 de ani de democrație în România.
Pe de altă parte,
trebuie menționat că delegații USR Maramureș l-au desemnat drept candidat la
președinția Consiliului Județean pe Vlad Emanuel Duruș, actualmente deputat.
Vlad Duruș este avocat și unul dintre cei mai vocali și harnici reprezentanți
ai Maramureșul în Parlament.
1. Radu Trufan (manager de proiect și
coordonator de extindere a USR în Transilvania)
2. Sorin Ilieș (analist comportamental și
antreprenor)
3. Vasile Weisenbacher (inginer preparator
minier cu peste 30 ani de experiență managerială la mai multe exploatări
miniere din județ)
4. Andrei Dipșe (profesor doctor în
Filosofie politică)
5. Mihai Dăncuș (inginer mecanic, profesor
la Liceul din Borșa)
6.-7. Ingeborg Mihalik (expert contabil în
Sighetu Marmației, cu experiență în agricultură și atragerea de fonduri
europene), la egalitate de voturi cu Grigore
Nechita (profesor din Copalnic Mănăștur și antreprenor în agricultură)
8. Ovidiu Barbul (președinte USR
Ocna-Șugatag și administrator al unei companii private)
9. Grigore Coman (inginer silvic, liderul
Sindicatului Silvicultorilor din Maramureș)
10.-11. Ghiță Kraszuk (manager Information and
Communication Technology), la egalitate de voturi cu Melinda Medan (asistent medical principal generalist, cercetător
științific în domeniul medical)
12. Ioan Pop (specialist în administrația
publică)
# Ing. Dan Ivan, candidatul USR la funcția de primar al Băii Mari
De asemenea, Adunarea
Generală a USR Baia Mare l-a ales pe Dan Ivan, președintele filialei, drept
candidat la Primăria Municipiului. Absolvent al Universității de Nord Baia Mare
și inginer de profesie, Dan Ivan este unul dintre fondatorii USR în Baia Mare
și Maramureș. Iar la cei 41 de ani, el a demonstrat că este un om activ, cu
spirit de inițiativă, un atent organizator și un bun cunoscător al problemelor
municipiului. Și este hotărât să facă din Baia Mare un oraș modern, competitiv
economic și plin de viață, alături de echipa de profesioniști din USR.
Familist convins, Dan
Ivan este foarte implicat în acțiuni civice și nonguvernamentale, în special în
problematica copiilor cu Sindrom Down. Și nu întâmplător. Lupta sa pentru
drepturile copiilor a pornit din nevoia de a-și ajuta și proteja fetița. Asta
în condițiile în care sistemul socio-educațional și sistemul de sănătate s-au
demonstrat a fi nepregătite să ofere șanse egale de dezvoltare tuturor celor
mici. Așadar, și-a luat soarta familiei în mâini și a creat o asociație
neguvernamentală care sprijină și alți peste 30 de copii cu Sindrom Down din
Baia Mare să își urmeze terapiile medicale și să crească frumos și în armonie
cu ceilalți.
USR
Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu