Pe lângă mască, pixul a devenit și el obligatoriu în România! Pe alocuri.
Merg azi la Registrul Comerțului pentru a ridica actele unei firme nou înființate
(apropo... cât de nebun trebuie să fiu ca să mai înființez o firmă în România zilei de azi!?)
Doamna de la recepție îmi spune să ies afară și pe o măsuță voi găsi un chestionar legat de Covid, pe care să îl completez cu pix propriu.
- Nu am pix la mine, îi spun. Vă rog să îmi dați un pix.
- Nu am voie să vă dau.
- Doamnă, vă rog să îmi vindeți unul...
- Nu avem de vânzare. Mergeți acasă după pix sau la o librărie să vă cumpărați!
(cea mai apropiată librărie e undeva la 1 kilometru)
Rog o persoană care aștepta deja cu chestionarul completat să îmi împrumute un pix. Completez chestionarul... că nu am temperatură neobișnuită, că nu am călătorit în India, Brazilia, Mexic, Bangladesh, că, că, că...
Intru triumfător cu chestionarul completat la recepție și doamna îmi spune să iau termometrul de pe o altă măsuță (ăsta nu trebuia adus de acasă, putea fi atins de toată lumea!), apăs butonul gri și să îmi măsor temperatura...
Păi tocmai asta completasem în chestionar: că nu am temperatură peste limita normală!
În fine... iau termometrul și mi se spune că trebuie să măsor temperatura doar din frunte. De pe mână nu e bine, cum se măsoară peste tot. Nu au oglindă prin preajmă și nu nimeresc bine fruntea cu fasciculul luminos al pistolului. Mai încerc o dată și reușesc. Am 36,6.
Doamna îmi spune să scriu valoarea temperaturii măsurate, oriunde, în partea de jos a chestionarului (nu există o rubrică specială în chestionar pentru așa ceva).
Poftim???
Păi cu ce să scriu? Persoana care îmi împrumutase pixul, ca să declar că nu am febră, plecase... iar acum trebuie să caut pe altcineva dispus să îmi împrumute un alt pix ca să scriu ce temperatură am.
Găsesc pe cineva. Scriu și îi înapoiez pixul.
Mă întorc la doamna de la recepție, care mă întreabă, în sfârșit, ce problemă am. Îi spun...
Se uită la mine, cu aroganță, și îmi spune: "Scrieți pe chestionar, tot în partea de jos, că mergeți la Camera 3!"
- Doamnă, faceți mișto de mine? Chiar am înnebunit cu toții? Nu puteați să îmi spuneți de la început tot ce am de scris?
- Dacă nu scrieți nu vă pot lăsa să mergeți la Camera 3.
Găsesc pe altcineva care îmi împrumută un alt pix. Scriu "Camera 3" și pot să îmi continui drumul.
Ajung la Camera 3, spun că trebuie să ridic actele firmei nou înființate.
Doamna de acolo îmi întinde pe sub paravanul din "pepsiglas" un registru și îmi spune să completez seria și numărul de buletin și să semnez.
- Îmi pare rău, dar nu știu să scriu - îi spun doamnei, știind că îmi va cere și dânsa pix propriu și personal.
- Cum adică nu știți să scrieți?
- Nu știu să scriu. Simplu. Dați-mi o tușieră, să pun degetul în loc de semnătură.
Până la urmă fac rost de un pix de la o altă doamnă, care a venit și dânsa să ridice acte. Semnez, iau actele și plec.
La ieșire o rog pe doamna de la recepție să îmi permită să cumpăr 100 de pixuri (costă 15-20 de bani bucata), pe care să le așez într-o cutie pe măsuța cu chestionarul inutil, pentru că nu toată lumea vine cu poșetă cu de toate la Registrul Comerțului.
Îmi spune că nu îmi dă voie.
O rog să cumpere ei (instituția care a impus asemenea regulă), dar îmi spune să nu le dau eu lor lecții despre ce trebuie să facă...
Dacă aș fi găsit Camera 3bis, unde să pot radia pe loc firma nou înființată, vă spun cu mâna pe inimă că aș fi făcut-o fără ezitare.
Țara asta nu se mai face bine ni-ci-o-da-tă!
Între timp, pentru alinierea la delirul colectiv, sfatul meu e să nu plecați fără pix de acasă.
Ca să nu pățiți ca mine 
Concluzie:
Cinste doamnelor care au mereu poșeta plină cu de toate!
Doar ele vor putea să supraviețuiască acestui virus nenorocit.
Toate persoanele care mi-au împrumutat pix erau doamne care aveau mai multe pixuri în poșetă. 
P.S. De la Registrul Comerțului am mers la bancă.
Celebrul pix, legat cu ață, era la locul lui - oricine putea să îl folosească. Deci mai există o speranță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu