Fratele de peste Prut, Nicolae Bălţescu din Chişinău,
Republica Moldova ne propune o nouă carte de suflet, numită „Purtăm din facere imbodul revenirii...”. Acest demers literar ni-l
explică chiar Domnia sa în cuvântul de început: „Prezentul volum care se
pregătește să vadă lumina zilei pe această planetă Terra nu este scrisă de
mine. Сunoștințele nu sunt de o erudiție pământească, ele au fost sorbite și
coborâte pe Pământ din Izvoarele cele mai Pure și mai Înalte. Aceste cunoștințe
au trecut prin mine și sunt transmise mai departe din Marea Recunoștință Față
de Iubirea Tatălui Ceresc pentru astă lume, pentru omenire. Într-adevăr, toate câte au fost și sunt, toate s-au întâmplat și se
întâmplă în Voia Lui Celestă. Lumea a fost plăsmuită în Cuvânt și în
Iubire. Lumea s-a nâscut într-o poveste
și Codul ei vibra în Nemurire.”
Cartea este structurată
în opt capitole distincte, asfel primul capitol intitulat „Gânduri” cuprinde un
număr de zece poezii prin care poetul basarabean ne explică faptul că există o
singură cale spre mântuirea sufletului, adică Calea Iubirii. Câteva titluri:„Undeva
peste zări, orizonturi....”; „Eu, nu vreau să văduvesc...”; „Rugă”;
„Mărturisire”; „Destin”; „Om rătăcit”; „Invocare”, „Dor”; „Ce pot să fac...”;
Toate sunt în voia Lui Celestă”, aşadar poezii sensibile, valoroase, care
abordează iubirea şi credinţa în bunul Dumnezeu, Creatorul Universului.
Capitolul doi, numit
„Cele zece porunci” cuprinde 10 poezii
ale autorului, fiecare dintre poruncile biblice lăsate de Creator nouă
muritorilor beneficiind de versuri minunate, explicate pe îndelete, în stil
propriu de către autor. Exemplific: „Sunt Sfinte Cuvinte! Numai cel ce
știe să le prindă atent,/ Trecându-le prin inimă, va pătrunde-n adâncul lor și ades/Neapărat
găsi-va cu siguranță-n ele un categoric, iminent/Verdict pentru acei ce-n
cruntă amnezie nu și-au dorit un/Înțeles sublim: „Să nu ai alți dumnezei!”(Prima
poruncă); „E strigător la Cer! Tocmai înjosirea Lui Dumnezeu este/Întâiul lucru
rău, deprins de tineret de la cei vârstnici./Încălcări inofensive numai
aparent. Să te revolți: „Funeste/ Sunt” ar fi un strigăt în pustiu!/ La fel se
roagă unii pustnici/ Dar nu i-aude nimeni...”(Porunca a Doua); „ E trist. Porunca Sacră pe Pământ nu este
respectată, ci e târâtă/În noroi! Căci oamenii nu grijesc de Ceasul lor de
sărbătoare./Ziua de odihnă ciudat e onorată, iar frumusețea zilei e omorâtă/În
distracții pământești: beții cumplite, orgii, desfrâu. Bizare,/ Crunte feluri
de petrecanii pământești...”(Porunca a Treia); „Cuvintele „Mamă” „Tată” ar trebui tot timpul să trezească/O
vibrație profundă intuitivă și fierbinte
din care să apară/Privirii înainte imaginea demnă-n deplină puritate să
lucească,/Ca un far, Stea călăuză în întreaga existență pământească!/Cred că
este pe înțeles să spui: Ce comoară i se fură oricărui/ Copil atunci când nu-și
poate cinsti tătăl și mama din tot/
Adâncul sufletului său!” (porunca a Patra); „Tatăl, prin îngâmfarea sa,
a căutat să facă să moară acel ceva/Frumos ce dăruit i-a fost în astă existență
pentru dezvoltare/ Și înălțare. Socotelile meschine pământești ucis-au și-n altcineva,/În
acea jună, făclia dragostei dintâi, speranța într-o viață plină/ De lumină. A ucis acea iubire mare...”
(Porunca a Cincea); „Condiția cerută trăiește în lege. Legea Atracției de
Specii Omogene/ Imensul Univers pretinde să fie împlinită, dacă se vrea completă/ Fericirea! Acolo unde pace nu-i și armonie,
căsătoria nici nu merită/ Numită căsnicie, ci numai o convețuire pământească,
este alogenă/ Și ca atare nu are nicio
valoare-n Fața Lui acea binecuvântare cerută/Într-o căsătorie adevărată!”
(Porunca a Şasea); „E trist, ciudat pe astă Stea Albastră! Apar servicii de
intimidare,/Pe banii tuturor, se urmăresc poeții, artiștii și alți mulți oameni/Care
tind spre-Nalt și nu se-ncadrează-n tiparele lumești: dosare/Se-ntocmesc, cu informații burdușite, prestigiul, gânduri de la ei/ Furate,
adunate nerușinat de semeni...” (Porunca a Şaptea); Memento, oameni! Plaga în
trupul pământesc mult mai ușor,/Se tămăduiește, atacul psihologic însă provoacă adânc în suflet – /Chiar
peste ani deschisă – o rană sângerândă. E deprimat îngrozitor/ Că-i acuzat pe nedrept!
Onoarea, reputația, valoarea se călcă cumplit/În picioare! Cea mai neprețuită bogăție a sufletului nobil!”
(Porunca a Opta); „Iubirea dreaptă
este-n spirit! Iubirea sufletească/Este cea mai bună pavăză împotriva
încălcării/Astei Porunci! Un - om cu iubirea lui firească/Și curată –
vrea-ntotdeauna numai ce-i mai bun/Pentru cel iubit și nu poate avea nicidecum/
Dorințe sau pretenții necurate!” (Porunca a Noua); „O poftă de nepotolit,
dezlănțuită rău, s-a răspândit/Și a cuprins întreg Pământul, peste toți
oamenii/Molimă, fie ei cu pielea albă, galbenă sau cătrănită,/Roșie, maro,
poftă prin care-și invidiază semenii:/ Pentru tot ce ei încă nu posedă!”
(Porunca a Zecea).
Capitolul trei „Purtăm din Facere imboldul revenirii”
este şi cel care dă titlul voluminosului volum şi are un număr de treisprezece
poeme-epistole în care autorul abordează temele perene şi mereu actuale ale
Sfintei Scripturi, fie că vorbim de Vechiul sau Noul Testament.
Capitolul patru numit „Femeie trebuie să urci” este
dedicat de Nicolae Bălţescu femeii creştine, femeii dătătoare de viaţă, femeii
mamă şi femeii iubite.
Capitolul cinci „Iubire pământească” are un număr de
nouăsprezece poeme şi redescoperim latura sensibilă a autorului, în care sunt
redate trăirile autorului faţă de femeia cu care îşi împarte zilele. În
sprijinul afirmaţiei mele am să exemplific: „În parcul amintirilor/
Coboară amurgul stingher.../Dincolo de visul meu,/La
marginea așteptării, /La marginea durerii/Ești tu. /Dar ești atât de departe.../Ofilești frumusețea în
iarnă,/Într-o iarnă depășită./Dorul mă
duce spre tine/Prin spații și întinsuri./Dorul meu e vântul ce frământă/Marea
sărmanului meu suflet,/Într-o veșnică furtună.../Dorința de-a te revedea mereu.//Amurgul e mai dens./Cerul nocturn, înstelat –
spectrul durerii,/Barometrul tristeții
mele –/ Ridică-n sus talerul fericirii,/Lăsând în jos talerul cu dorința/ Încă
a imposibilului,/Cu setea de dragostea
ta,/Cu setea de infinit./O, Balanță! Cât de fragilă ești în astă lume!/Învăluit
de cer, plutesc spre tine./Cărările sunt atât de rapide./Vin să gust în liniște/Din
mireasma sufleului tău,/Din mireasma frumuseții tale/Flămânde și rare./ Vin ca
ochii mei/S-absoarbă cu bucurie chipul tău,/Să facă să-nflorească din nou în ei/Speranța.
Răbdător/S-aștept reînvierea/ Primăverilor adolescenței tale.” („Dar la tine e iarnă...”).
Capitolul şase numit „Imagini” conţine un număr de 8
poezii şi abordează lumea satului, obiceiurile locului, aşa cum se poate
observa şi din titlurile poeziilor: Peisaj de iarnă”, „Crăciun”, „Seara la
sat”, „O viaţă de o zi”.
Capitolul şapte este dedicat
„In Memoriam Leonida Lari”, poeta simbol al fraţilor de peste Prut. Mi-a plăcut
mult poemul „Nu te grăbi de-aici să
pleci...”. Exemplific: „Nu te grăbi de-aici să pleci.../Acesta-i
locul tău sub soare./Atâtea lucruri ai făcut pe veci./Rămâi, ca să mai curgă
floare.//Rămâi, și treci peste acest suspans,/Nu te grăbi să pleci, iubito,
luptă./Ții minte, mi-ai promis un vals?/Mai stai, nu te lăsa înfrântă...//Auzi,
răspunde-mi, dragă, de ce taci?/Vino cu mine sub acei copaci,/Să ne mângâie
blânda lor tăcere./Ei bucuroși vor fi de-această revedere...//Dar tu la ruga-mi
nu ai mai răspuns,/Tăcerea-n casă își făcu popas./M-ai părăsit, c-ai suferit
de-ajuns./Un zâmbet împăcat pe buze ți-a rămas...//Visez mereu cum ne-ntâlnim
în Galaxii/Și cum zburăm prin spații... spre Parnas./C-un diadem pe frunte, tu
Lira-n mână ții,/Iar eu îți zic: Iubito, îmi datorezi un vals...”
Capitolul opt conţine un număr
de 14 eseuri, foarte valoroase şi interesante prin tematica abordată de
scriitorul Nicolae Bălţescu. Câteva titluri: „Omul nobil”, „Sinceritatea”,
„Pământenii”, „Iubirea”, „Demnitatea, o calitate rară”, „Momente hidoase ale
raţiunii pământeşti” ori „Viaţa şi moartea”.
Poezia lui Nicolae Bălţescu nu
este una uşoară de citit, autorul apelează la antici, la legende, la pildele
Sfintei Scripturi, este o poezie filosofică, religioasă, una adânc trăită prin
toţi porii, marcată de o atmosferă de suferinţă, de căinţă, de aşteptare la
vremuri mai bune, fiindcă, în viziunea lui, se apropie Apocalipsa, iar lumea actuală
trebuie să se trezească la realitate, trebuie urgent să aleagă unde doreşte să
ajungă, „În Sus sau în Jos!”, cale de compromis neexistând!
Am să închei tot cu cuvintele autorul despre apariţia
acestei cărţi şi scopul ei: „Să ne ferească Dumnezeu de o îndrăzneală nătângă, absurdă prin gând sau
prin cuvânt să încercăm să măsurăm Iubirea Lui Dumnezeu cu măsura unei iubiri
pământești!
Vă chem, vă invit să deschideți această carte și asupra Slovei
apleacați-vă...”
Gelu DRAGOŞ, UZPR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu