INA ȘI IZA

 

INA  era tare încântată de corpul ei, mereu se privea în oglindă și acest lucru nu înceta aproape niciodată, doar când mergea la școală sau când lua masa- uita de acest obicei. Era o fată deosebit de frumoasă, ochii albaștri ca cerul vara, părul blond ca spicul de grâu, vorba domoală ca a unui bătrân, faptele bune- fiind o fetișcană de numai optsprezece ani.

 Deodată îi apăru de niciunde în spatele oglinzii un chip zâmbitor de tânără copilă ce părea foarte familiar și care se uita la ea cu insistență pentru a-i vedea reacția feței. Foarte surprinsă INA o auzi vorbind:

-Să nu te sperii-minune mică, eu sunt IZA-un înger, și nu oricare înger, sunt îngerul tău-și te voi ajuta la nevoie ori de câte ori îmi vei cere, voi sosi pe aripile vântului și-ți voi îndeplini dorința sau te voi ajuta; dar, de acum încolo nu e nevoie să te uiți în oglindă atât de des, tu îți vei urma cursul vieții prin timp, vei îmbătrâni apăsată de timp-în vreme ce eu-IZA-voi rămâne la aceeași vârstă pe care o avem amândouă în acest moment. Sunt ca o apă pe care tu n-o vezi, curg alături de tine și de timp.

Bucuroasă-INA-a pus oglinda la locul ei, IZA a dispărut deodată, s-a făcut nevăzută, dar ea a continuat să existe într-o altă dimensiune! INA a plecat la școală și de atunci au început s-o preocupe ideile despre îngeri, timp, spațiu, clone și lumea de dincolo. La prima întâlnire a întrebat-o dacă este un spirit, IZA i-a răspuns că într-adevăr este un spirit-„un alter-ego” al ei, este nemuritoare și o iubește necondiționat pe ea , pe INA. Cu ocazia acestei de a doua întâlniri IZA îi dă Inei un colier pe care să-l poarte la gât și când vrea s-o cheme să-și îndrepte gândurile spre acel colier iar îngerul IZA va ști acest lucru și va veni; dar să nu abuzeze de acest lucru deoarece el-Îngerul are și alte îndatoriri de îndeplinit!

  Acestea fiind spuse-IZA s-a făcut nevăzută!

Documentându-se despre întoarcerea în timp INA află că timpul este ireversibil, că omul trece prin timp, el rămâne același-dar omul se schimbă de la o zi la alta, are mereu alte perspective, mai mari vise și speranța de progres și de mai bine!

Se tot gândea: ce bine că există cineva care seamănă cu mine, gândește ca mine, are aceleași idealuri și pe deasupra vrea să mă ajute a mi le pot îndeplini! Află apoi dintr-un documentar că „fiii și fiicele voastre nu vă aparțin, le puteți da corpul, dar nu și sufletul”, ei nu seamănă cu voi, ei trăiesc în prezent, nu în trecut! Și că „noi nu știm nimic-destinul hotărăște tot”-cred unii dintre musulmani! Cu toate că avea un așa de mare sprijin neașteptat INA nu-i cere ajutorul decât în rare cazuri și viața îți urmează cursul ei. Mergând la cimitirul unde erau îngropați bunicii din partea mamei citește:

Omule, ce-mi calci țărâna

ce ești mândru-n cimitir,

eu aicea sunt acasă,

Tu ești numai musafir!

S-a condus și s-a orientat în ceea ce privește viața și orientarea socioafectivă după principiul insuflat de părinți: „Ce-i al tău, e pus deoparte!” și „piatra norocului mă va ajuta!”. Nimic nu-i mai scump pe lume decât sănătatea și omul bun la suflet! Trezește-te în fiecare dimineață cu speranța că cel mai frumos vis ți se poate îndeplini!

 Primul pas a fost admiterea la facultate! Banii erau pe ultimul loc,  părinții credeau că nu va reuși la examen , dar iat-o pe INA în tren cu prietena ei Viorica neavând bilete de călătorie nici una, nici alta! Nu îndrăznesc să intre în compartiment, totuși își găsesc câte un loc la capătul vagonului, se așază și privesc în jur. Nu mică le-a fost mirarea când au observat chiar în fața lor un tânăr care citea un ziar și care le făcea ochi dulci, cel puțin așa credeau ele că se întâmplă, el privind mereu spre ele- mai ales atunci când se tot înțelegeau ce să facă pe când va sosi controlorul de bilete. Deodată sosește din vagonul alăturat domnul ceferist-luând poziția de drepți salută:

-Să trăiți, dle. Inspector!

-Bună ziua!

 După care rostește obișnuitul:

-Biletele la control!

-Cele două prietene s-au schimbat la față și nu știau încotro s-o ia sau ce să răspundă! Le-a salvat tânărul binevoitor, pe când ele aveau ochii ca cepele de mari!

-Domnișoarele sunt cu mine!

 Alți ochi mari-uimiți din cale afară! Și uite așa au ajuns cele două fete la CLUJ-unde norocul a făcut să și reușească la facultate! S-au distrat cele două fete cu alți de acum colegi spunând glume de genul:

-Dumnezeu a făcut pe oameni diferiți, dar când a ajuns la chinezi s-a plictisit și i-a făcut pe toți la fel. Dumnezeu a făcut cerurile și pământul, celelalte lucruri le-au făcut chinezii!

S-a format un cerc de prieteni din care făceau parte INA dar și prietena ei Viorica, acest lucru până în anul doi de studenție –pentru că Viorica a trecut la „fără frecvență”, părinții ei neavând banii necesari s-o țină la zi, ea a continuat să fie studentă venind numai la examene în fiecare semestru iar INA îi dădea cursurile ei pe care le lua în dublu exemplar pentru ea cu ajutorul indigoului.

Acum INA a rămas fără cea mai bună prietenă, s-a potrivit la programul școlar cu fetele din cameră de la cămin și au început să-și facă planuri și pentru timpul liber.

Ne întrebam care e sensul existenței umane și ce trebuie să facem pentru a avea o viață împlinită, să ne mântuim și să trăim după legile Domnului, ce să facem pentru sufletul nostru. Am văzut și am constatat că nimic nu e întâmplător, nimic nu se întâmplă cu un minut mai repede sau mai târziu, ci așa cum e scris-e scris unde?

-În cartea vieții! Tot ce se naște, se dezvoltă, moare! Oare sentimentele noastre mor odată cu corpul nostru?

-Se pare că ele nu mor, energia psihică, sufletul fiecăruia va trăi într-o altă dimensiune-cea cosmică-prin care suntem legați cu mii de fire, dar pe care nu le percepem! Fiecare se naște cu un destin, noi vedem doar o frântură, o bucată de timp din acest destin, Domnul vede totul în viitor și în trecut, totul se știe din viața fiecărui om, visul omului dintotdeauna a fost să trăiască tot mai mult și mai bine! Se pare că nu știm să trăim în prezent, ne place să trăim în viitor pe care mereu îl planificăm și îl prezicem fiecare, dar, și să trăim în trecut prin amintirile mai bune sau mai puțin bune –întrebându-ne mereu :

-Ce ar fi fost dacă?...

 -Cum ar fi fost dacă locuiam la oraș?...

Răspuns la aceste întrebări nu vom primi niciodată!

Deseori INA își deapănă amintirile din vremea studenției, de fapt-sunt cele mai frumoase frânturi din viața ei de liceancă și apoi de studentă! Prieteni, prietene, cursuri și iar cursuri pe primul loc; vise, distracții pe măsură, la dans-la foaier etc. La început cu prietenele de cameră, a observat că amândouă s-au delimitat, și-au găsit câte un băiat- iar  INA  de cele mai multe ori mergea cu ei.

 O prietenă veche s-a măritat în anul trei de facultate și a mers cu ea la un centru de copii unde era cazată fetița ei ;  Jeni-prietena INEI –mergea din patru în patru ore s-o alăpteze,  între timp mergea la cursuri; i-a spus INEI-cu lacrimi în ochi că-și iubește mult fetița și pe soțul ei , dar, îi este foarte greu acest mod de trai și i-a mai spus să nu se căsătorească în timpul studenției, că toate lucrurile se pot face la timpul potrivit, numai după ce termină studiile! A  fost un sfat venit la timpul potrivit, aceasta era și părerea părinților INEI.

 Tot cu Jeni au mers împreună la un spital cardiologic –s-o viziteze pe mătușa Anișoara-care se internase pentru a-și schimba bateria de la stimulatorul cardiac ce-i fusese implantat cu zece ani în urmă; în salon se mai găsea o pacientă cu aceleași probleme, la aceasta din urmă a venit cu mama lui un nepoțel de vreo trei sau patru anișori care se întreba uimit:

-Cum se face, bunicuță, că trebuie să-ți schimbe bateria, pentru că tu nu ești o jucărie, nu ești un robot, ești un om!

 Se pare că ne apropiem cu pași repezi spre vremea copilăriei-din noi! La această întrebare  toți vizitatorii au izbucnit în râs, era o întrebare firească,  tipică și strict din domeniul medicinei-dar grozav de adevărată!

- Da, bunicuța nu era un robot, dar bateria de la stimulatorul cardiac se terminase și numai un medic cardiolog putea s-o schimbe, ea se găsea în așteptarea acestei intervenții!

-Va continua!

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, Liga Scriitorilor Români, filiala Maramureș, Ulmeni, 2020