Primarii şi şcoala în pandemie

 

Începerea anului şcolar este poate singurul lucru care nu se deosebeşte fundamental de la ţară la ţară. Fiind prima ţară din UE care a început cursurile încă din august, Germania, recunoscută pentru disciplină şi rigoare, putea fi luată ca model. În primul rând guvernul federal a lăsat la dispoziţia autorităţilor locale să decidă măsurile pentru fiecare şcoală în parte.

Nu se poate spune că lucrurile au mers bine. În primele săptămâni numai în Berlin au fost 43 de focare de coronavirus. Respectivele şcoli s-au închis, iar procesul de  învăţământ a mers mai departe, autorităţile alegând să înfrunte pericolul în locul comodei măsuri de închidere a şcolilor.

 Spania a început şcoala cu încetinitorul. Elevii au intrat în clase pe rând, la fiecare cinci minute. Toate cadrele didactice au fost testate, motiv pentru care nu toţi profesorii s-au putut prezenta la ore. Elevii se plâng că este greu, că sunt ca la puşcărie. În pauze nu au voie să se intersecteze elevii dintr-o clasă cu elevii din alte clase. Cu toate nemulţumirile, şcolile nu se închid.

În Franţa s-au închis peste 20 de şcoli după primele zile de la începerea cursurilor. Tot mai mulţi părinţi sunt de părere că nu ar trebui să fie deschise şcolile, dar guvernul nu ţine seama de pericole. Cursurile continuă.

Englezii  întâmpină pandemia în forţă. Ajungând la concluzia că elevii se pot îmbolnăvi mai uşor acasă decât la şcoală, guvernul a decis să amendeze părinţii care nu-şi trimit copiii la şcoală.

În Ungaria, după ce s-a trecut mai uşor de primul val de pandemie, odată cu deschiderea şcolilor a crescut numărul de infectări. Ungaria vrea să închidă graniţele, nu însă şi şcolile.

În sfârşit, este uşor de constat că nicio ţară nu reuşeşte să impună măsuri care să facă şcoala sigură sută la sută. Toate, absolut toate ţările, au decis să nu amâne începerea anului şcolar, sub niciun motiv.

România pare să fie un caz special, dar nu este. Nu din cauza măsurilor care trebuie luate, ci din pricina alegerilor. Fiind campanie electorală, opoziţia de simte datoare să critice şi mai dur guvernul, iar şcoala este un cal de bătaie, care bine călărit, ar putea aduce puţin capital electoral.

Se cere amânarea cursurilor până după alegerile din 27 septembrie. Alte motive de amânare ţin de lipsa tabletelor pentru elevii care vor fi nevoiţi să stea acasă, în caz de închidere a şcolilor în care vor apare focare de coronavirus. Unde mai pui că nu toate cadrele didactice stăpânesc tehnica. Mai lipsesc şi măştile care tot vin de luni de zile şi nu mai sosesc.

Probleme peste probleme, dar şcolile nu vor rămâne închise. Pentru că nicăieri în lume nu se închid.  Ce este un copil care nu merge la şcoală? Copiii, înainte de a fi nişte adulţi,  trebuie să fie elevi. Nu ştiu de unde vine cuvântul acesta. Dacă m-aş strădui, poate că aş şti, dar îmi place să cred că „elev” vine de la „elevat”.

Care este atmosfera la acest început de an şcolar?  Nervi  întinşi la maxim. Frica de infectare indusă de sus până jos, de guvern, de opoziţie, de mass media, de facebook. Confruntări politice fără precedent. Un mare partid, cel mai mare partid, pe cale de a se comprima, loveşte cu disperare în stânga şi-n dreapta, pentru a nu-şi pierde puterea şi influenţa. Alt mare partid, pentru prima oară simţind că are şansa de a demonstra că prin fuziune a rezultat, totuşi, „marele PNL”. Partide mici care se pregătesc să-şi ia zborul peste pragul de 5%, altfel dispar de pe firmament.

Ce să mai spunem despre firmele care s-au închis şi care nu ştiu cum să intre în normalitate! De unde atâta normalitate când toată lumea a luat-o razna?

Dar cine are timpul şi răbdarea să treacă în revistă toate problemele? :i deasupra tuturor, cu o ambiţie demnă de tot respectul, (unii ar zice demnă de tot dispreţul), candidaţii la funcţiile de demnitate locală promit un viitor mai bun. Primarii îşi prezintă realizările. Adversarii le contestă, dar la rândul lor îşi prezintă propriile programe.

Cu riscul de a fi acuzaţi că am luat-o razna, ar trebui să-i apreciem pe aceşti oameni. Pe primarii în funcţie, pe candidaţii care se pregătesc să le ia locul. Dacă ne gândim bine, ignorând pericolele, ei sunt singurii care se încăpăţânează să prezinte o lume absolut normală. Cu realizări, cu proiecte de viitor.

Numai crezând în normalitate, în revenirea lumii care a fost, se poate merge mai departe.

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş